x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Lecturi seducătoare. Trei romane din colecția ANANSI, desemnate cărțile anului la British Book Awards 2021

Lecturi seducătoare. Trei romane din colecția ANANSI, desemnate cărțile anului la British Book Awards 2021

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Mai 2021   •   11:04
Lecturi seducătoare. Trei romane din colecția ANANSI, desemnate cărțile anului la British Book Awards 2021

Aseară, 13 mai, a avut loc ceremonia de decernare a British Book Awards, ediția 2021, un eveniment cu tradiție în Marea Britanie, inițiat acum 31 de ani de publicația The Bookseller, cunoscut și ca „Premiile Bafta dedicate cărților”.

În cadrul evenimentului, desfășurat pentru a doua oară în sfera online și transmis din interiorul Centrului de Arte Battersea din Lavender Hill, trei dintre romanele aflate în portofoliul colecției ANANSI. World Fiction au fost declarate cele mai bune cărți ale anului 2020: Hamnet de Maggie O’Farrell a primit trofeul pentru „Best Fiction Book of the Year” / „Cel mai bun roman al anului”, Shuggie Bain de Douglas Stuart a fost aleas de juriu drept „Best Fiction Book of the Year – Début / „Cel mai bun roman de debut al anului” și Acolo unde cântă racii de Delia Owens a fost aleasă „The Pageturner of the Year” / „Premiul pentru cea mai captivantă carte a anului”.

 

Hamnet și în Acolo unde cântă racii  sunt deja două romane de mare succes pe piața noastră de carte – iată că alegerile publicului nostru au fost «validate» încă o dată de un juriu specializat din Marea Britanie. Putem bănui că premiile literare anunțate aseară au stârnit, încă o dată, interesul și nerăbdarea cititorilor autohtoni pentru ediția în limba română a romanului Shuggie Bain, cel mai bun debut al anului. Cartea se află în curs de traducere (la Mihaela Ghiță, cea care a semnat și traducerea romanului Zona de interes de Martin Amis) și abia așteptăm să o vedem în librăriile noastre”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției ANANSI. World Fiction.

 

Hamnet, aleasă aseară cel mai bun roman al anului la British Book Awards, este primul titlu publicat în ianuarie 2021 de Editura Pandora M în cadrul colecției ANANSI. World Fiction. Cartea lui Maggie O’Farrell spune o poveste care îl are în centru pe unicul fiu al lui Shakespeare, un portret plin de lumină al căsniciei și o portretizare de neuitat a unui băiat care a fost uitat de toată lumea, dar al cărui nume a dat titlul celei mai celebre piese de teatru din toate vremurile.

 

Mult-așteptată datorită succesului internațional copleșitor – a fost recompensată cu Women's Prize For Fiction 2020 și National Book Critics Circle Award 2020, a fost tradusă în peste 30 de limbi și inclusă în 15 topuri internaționale ale celor mai bune cărți ale anului trecut –, cartea lui Maggie O’Farrell s-a bucurat de succes și în rândul cititorilor autohtoni. Ediția în limba română a apărut în traducerea Mihaelei Buruiană.

 

Câștigătorul premiului pentru cel mai bun debut al anului la British Book Awards, romanul Shuggie Bain al scriitorului scoțian Douglas Stuart, spune povestea unui băiat singuratic, aflat în căutarea propriei identităţi. Tânărul nutreşte o dragoste necondiţionată pentru mama sa alcoolică, căreia îi rămâne alături în cele mai dificile momente. Acţiunea romanului este plasată în Glasgow, în anii '80, pe vremea administraţiei Margaret Thatcher, o epocă marcată de sărăcie, criză economică, marginalizarea muncitorilor, precum şi de comunitarism religios.

 

Cartea se află în curs de publicare în limba română, în traducerea Mihaelei Ghiță.

 

Premiul pentru cea mai captivantă carte a anului (Pageturner), acordat aseară mult-îndrăgitului roman Acolo unde cântă racii, semnat de Delia Owens, vine să consolideze succesul internațional al cărții, aflată deja în curs de ecranizare.

Bestseller New York Times săptămâni întregi la rând și tradus cu succes în întreaga lume, romanul Deliei Owens spune povestea lui Kya Clark, o fetiță care crește și se maturizează în mijlocul naturii, departe de oameni. Poveste emoționantă de iubire pe un fundal ce include și elemente de crimă, Acolo unde cântă racii este și o scrisoare de dragoste către natură. Ediția în limba română a cărții poartă semnătura lui Bogdan Perdivară.

În 2021, în colecția ANANSI. World Fiction vor apărea în jur de 40 de cărți, lista incluzând majoritatea titlurilor recompensate cu cele mai importante premii literare ale anului trecut. Opera poetei Louise Glück, laureata Nobelului literar, va fi tradusă și publicată începând cu acest an, alături de romanul The Discomfort of Evening semnat de scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld, premiat cu The International Booker Prize, precum și de romanul Shuggie Bain de Douglas Stuart, recompensat cu The Booker Prize 2020.
ANANSI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția ANANSI. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei. 

Celebrul autor norvegian Jo Nesbø, cunoscut mai ales pentru seria Harry Hole, ne propune de această dată un roman stand alone: Regatul. Detectivul alcoolic și antisocial lipsește din acest thriller pentru a-i face loc lui Carl Abel Opgard, care revine după mulți ani la ferma familiei sale dintr-o localitate de munte din Norvegia rurală, împreună cu frumoasa lui soție, născută în Canada. Are planuri mari pentru modesta fermă îngrijită acum de fratele său Roy, care n-a părăsit niciodată orășelul pașnic de munte unde a crescut, spre deosebire de Carl, care a fost nerăbdător să plece și să lase în urmă trecutul dureros. Ca toată lumea, și Roy a crezut că fratele lui a plecat pentru totdeauna. Dar atunci când Carl se întoarce cu o idee strălucită de afaceri, tensiuni mocnite, rivalități vechi și un șir de decese suspecte tulbură liniștea locului.


Roy își dă seama că se simte în mod inexplicabil atras de Shannon, soția lui Carl, atracție care va avea consecințe devastatoare.


În scurt timp, ceea ce părea o întoarcere acasă triumfală se va transforma într-un șir de evenimente nefaste, care amenință să distrugă tot ce prețuiește Roy, pe măsură ce secrete de familie de mult îngropate încep să iasă la iveală…

În Regatul (traducere de Andrei Covaciu), Jo Nesbø dezvăluie o tragedie aproape shakespeariană a doi frați și a nefericitei lor regăsiri. O poveste care explorează teme de familie, dragoste și loialitate. Dezvoltarea magistrală a personajelor și complotul asigurat oferă cititorului un crime original, subtil, diferit de tot ce a scris Nesbø până acum.

„Nu l-am putut lăsa din mână. Original și plin de suspans.“ – Stephen King

„Unul dintre cele mai bune thrillere ale anului 2020“ – Kirkus Reviews

„Ritmul poveștii crește în intensitate până când Roy, unul dintre protagoniști, este înghițit în vârtejul propriei vieți.“ – The New York Times Book Review

„Este uimitor felul în care atmosfera apăsătoare se insinuează în fiecare pagină.“ – Library Journal

„Fascinant… Una dintre piesele de referință ale genului crime.“ – Washington Post

„În Regatul găsești toate tensiunile întunecate și violente dintre frați pe care le-ai aștepta de la acest maestru al thrillerului nordic. De asemenea, romanul lui Nesbø vorbește despre iluziile pierdute ale unei familii, într-o impresionantă construcție narativă.“ – Kirkus Reviews

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry HoleSnomannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar romanul Vânătorii de capete a stat la baza filmului cu același nume, lansat în 2011 și nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin.


La Editura Trei, au apărut romanele FiulVânătorii de capete, duologia Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte, precum și primele cinci volume din seria Harry Hole: Liliacul, CărăbușiiPasărea cu piept roșu, Nemesis și Steaua diavolului.

Portofoliul colecției ANANSI. World Fiction s-a îmbogățit primăvara aceasta cu încă un autor turc: ediția în limba română a celui de-al patrulea roman semnat de Burhan SönmezLabirint, a plecat zilele acestea către librăriile din întreaga țară.

Burhan Sönmez, una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane, un scriitor ale cărui cărți au fost traduse în aproape 40 de limbi, își împarte astăzi viața între Cambridge și Istanbul, după ce, vreme de un deceniu, a fost nevoit să trăiască în exil.

Înaintea apariției ediției în limba română a romanului Labirint, Burhan Sönmez a avut generozitatea de a ne oferi un mesaj pentru cititorii din România: „În timp ce întreaga lume se confruntă cu epidemia Covid-19, cu toții simțim nevoia unei lumi mai bune și a unui viitor mai bun. Literatura este una dintre resursele care ne oferă puterea adevărului și a viselor. Întreaga lume este acoperită de nori întunecați. Incertitudinea și pesimismul sunt peste tot. Putem trece de aceste vremuri dificile cu lumina adevărului și a viselor. Pentru că avem literatură și avem cititori.”

La fel ca și Latife Tekin, Aslı Erdoğan, Kemal Vural sau Barıș Bıçakçı, Burhan Sönmez și-a început cariera literară după lovitura militară din 1980, fiind unul dintre autorii ale căror scrieri au denunțat consecințele acestei intervenții militare violente și un critic fervent al regimului autoritar prelungit al președintelui Erdoğan.

În 1996, Burhan Sönmez a fost grav rănit în timpul unui asalt al poliţiei turce şi a plecat în Marea Britanie pentru o perioadă mai lungă de timp. A revenit în Turcia, fiind unul dintre militanţii cunoscuți pentru drepturile omului și unul dintre susţinătorii valorilor democratice şi liberale.

Romanul Labirint, o alegorie care explorează natura fracturată a individului într-o societate suspendată între un trecut bogat, complicat și un viitor incert, vorbește despre puterea memoriei. Este o carte despre care autorul a mărturisit într-un interviu recent acordat presei britanice că în scrierea ei a fost influențat de evenimentele politice la care a luat parte: „Cartea poate fi citită atât ca o reflectare a rolului memoriei în identitatea personală, cât și ca o alegorie a ceea ce se întâmplă dacă o societate își pierde legătura cu trecutul său – sau o amintește doar ca istorie”.

„Soluțiile morale sunt valide pentru indivizi, nu pentru mase. Ce vrem să devenim? Un individ sau o piesă într-o mulțime? Soluțiile morale nu sunt menite să rezolve probleme, ele sunt pentru noi, ca indivizi, doar teste care dau măsura calității umane”, a completat Burhan Sönmez într-un alt interviu.

Cartea spune povestea lui Boratin, un cântăreț de blues care încearcă să se sinucidă aruncându-se de pe Podul Bosfor, însă se trezește în spital, fără a-și mai aminti de ce-a vrut să-și ia viața. Are doar amintiri disparate, fără legătură cu persoana lui și situate foarte vag în timp. Știe că Imperiul Otoman s-a prăbușit și că ultimul sultan a murit, dar n-are idee când s-au întâmplat aceste lucruri. Mintea lui e asemenea unui labirint prin încrengăturile căruia rătăcește neajutorat în căutarea ieșirii. Înțesat cu mici povești borgesiene, romanul lui Burhan Sönmez își pune cititorii în fața unei întrebări profunde: ce este mai eliberator pentru individ sau societate – să-și cunoască trecutul sau să-l uite?
Ediția românească apare în traducerea din limba turcă a lui Adal Hanzade.

„Un roman ca un vis febril” (The New York Times), „o meditație cerebrală asupra memoriei amintind de Albert Camus și Patrick Modiano” (Publishers Weekly), „o poveste care va stărui în memoria ta mult timp după ce ai citit-o” (Book Riot), „o poveste provocatoare și frumoasă, demnă de labirinturile ficționale ale lui Borges” (Literary Review – la fel ca și romanele anterioare ale lui Burhan Sönmez, și Labirint a fost întâmpinat cu recenzii elogioase de către criticii de pretutindeni.

 

Burhan Sönmez (n. 1965) a studiat Dreptul la Istanbul, unde a și profesat o vreme ca avocat. A colaborat la mai multe reviste și ziare, cu articole pe teme culturale și politice. A fost membru al Societății pentru Drepturile Omului (IHD) și fondator al Fundației pentru Cercetare Socială, Cultură și Artă (TAKSAV).

În 2009 i-a apărut primul roman, Kuzey (Miazănoapte), urmat în 2011 de Masumlar (Păcate și inocenți, recompensat cu premiul Sedat Simavi, una dintre cele mai prețioase distincții literare din Turcia). Cel de-al treilea roman al său, Istanbul Istanbul, publicat în 2015, i-a adus Premiul EBRD pentru Literatură în 2018. Labirint, cel de-al patrulea roman, a fost publicat în același an. Cărțile sale au fost traduse în aproape 40 de limbi. În prezent, Burhan Sönmez își împarte viața între Cambridge și Istanbul.


În 2021, în colecția ANANSI. World Fiction vor apărea în jur de 40 de cărți, lista incluzând majoritatea titlurilor recompensate cu cele mai importante premii literare ale anului trecut. Opera poetei Louise Glück, laureata Nobelului literar, va fi tradusă și publicată începând cu acest an, alături de romanul The Discomfort of Evening semnat de scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld, premiat cu The International Booker Prize, precum și de romanul Shuggie Bain de Douglas Stuart, recompensat cu The Booker Prize 2020.

 

ANANSI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția ANANSI. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

 

Labirint

Burhan Sönmez

Titlu original: Labirent
Limba originală: turcă
Traducere: Adal Hanzade
Colecția Anansi Contemporan
Editura Pandora M

 

 

 

Te iubesc, dar nu pe tine este o altă carte scrisă cu furie. Furie pentru analfabetismul nostru emoțional care ne condamnă la o căutare absurdă a unui lucru care a fost mereu în fața noastră, dar noi nu am știut ce e, pentru că nimeni nu ne-a învățat că e ceva. Și nici noi nu am fost curioși să întrebăm, fiind prea ocupați să fugărim un animal polimorf, inconstant, invizibil. Este o carte care continuă, într-un fel, romanul Să nu râzi :((, discutând despre o altă infirmitate a noastră: cocoașa crescută pe interior din lipsa dragostei”, afirmă Raluca Feher cu sinceritate. Noul roman scris de Raluca Feher și publicat de Editura Trei în colecția Autori Români este disponibil în toate librăriile din București și din țară.

Scriitoarea Petronela Rotar spunea, după ce a citit romanul Te iubesc, dar nu pe tine că „Raluca Feher a scris altă carte dură ca un pumn în plexul solar, altă carte-oglindă, altă carte inconfortabilă, plină de adevăruri denudate până la insuportabil. Dar nu îți face iluzii că poți fenta pumnul. Oricât ai încorda stomacul, durerea va veni oricum. Fiindcă pe Mara o recunoști în fiecare dintre femeile pe care le știi.“

Iar Camelia Cavadia, autoarea romanelor VinaMăștile fricii și Purgatoriul îngerilor, vă avertizează să fiți pregătiți „să urcați într-un roller coaster din care să nu puteți coborî decât la final, cu toate că, pe parcurs, veți simți acut nevoia câtorva opriri. Pregătiți-vă să faceți față unei sincerități brutale, care vă va face să vreți – măcar uneori – să întoarceți capul.“

 

 

 

Raluca Feher este autoarea bestsellerurilor America dezgolită de la brâu în jos I și IISplendidul loc al fericirii supreme și Să nu râzi :((.

În viața reală, Raluca Feher este director de creație la CAP și unul dintre fondatorii Frontline Club Bucharest, filiala română a unuia dintre cele mai cunoscute cluburi de presă din lume.

 

În viața ideală, Raluca este o exploratoare curioasă, călătoare printre vorbe și povești, prin teritorii bătătorite sau încă nedescoperite.

 

 

Te iubesc, dar nu pe tine

Raluca Feher

Editura Trei
Colecția Autori români

 

 

 

„Cei mai mulți dintre noi iau contact cu primele mituri despre alimentație în copilărie. Când eram mic, am aflat că anumite alimente mă ajută să cresc mai repede (laptele și cerealele), mă fac deștept (peștele), îmi provoacă acnee (ciocolata) sau mă ajută să am mușchi puternici (carnea și ouăle). Am fost încurajat să mănânc spanac precum Popeye marinarul, dar nu mi s-a spus nimic niciodată despre beneficiile unor alimente cum ar fi lintea, broccoli sau fasolea, în timp ce mi se spunea că nucile sunt gustări nesănătoase din cauza nivelului mare de colesterol. Mi s-a mai spus că dacă nu iau un mic dejun consistent o să mă îmbolnăvesc. Toți moștenim concepții similare, iar pe măsură ce înaintăm în vârstă, primim tot mai multe recomandări — bine intenționate sau nu”, spune Tim Spector în prefața cărții Taci și înghite.

În urma cercetărilor sale de pionierat, profesorul Spector a fost uluit să descopere cât de puține dovezi solide există în sprijinul celor mai larg răspândite idei despre alimentație. În capitole scurte, care demontează mituri, Taci și înghite dezvăluie de ce aproape tot ce ni s-a spus despre nutriție este greșit.

Taci și înghite ne obligă să punem sub semnul întrebării toate dietele, tratamentele-minune, recomandările oficiale sau etichetele nutriționale și ne îndeamnă să ne regândim întreaga relație cu alimentația, care ar putea fi cel mai important medicament de care dispunem. Dar trebuie să învățăm cum s-o folosim cel mai bine pentru sănătatea noastră și pentru viitorul planetei.

“Mănâncă mai puține grăsimi. Redu consumul de zahăr. Mănâncă de cinci ori pe zi. Mănâncă mai multe legume cu amidon, nu sări niciodată peste mese, mănâncă puțin și des, bea cel puțin opt pahare de apă pe zi, bea mai puțină cafea, mai puțin alcool, consumă mai puțină carne și produse lactate, mănâncă mai mult pește, folosește uleiuri vegetale în loc de unt, ține evidența numărului de calorii și consumă băuturi carbogazoase dietetice. Ne-am obișnuit să ni se spună cum, când și ce ar trebui să mâncăm”, adaugă profesorul de epidemiologie genetică.

Având în vedere câte sfaturi primim, ar trebui să fim cu toții sănătoși, zvelți și protejați de bolile asociate alimentației. Dar începând din anii 1980, incidența alergiilor alimentare și cea a diabetului au crescut enorm în majoritatea țărilor, iar cazurile de demență s-au înmulțit în mod inexplicabil. În pofida noilor metode de tratament, incidența afecțiunilor cardiace și cea a cancerului sunt în creștere, iar curba speranței de viață, după o recentă mișcare ascendentă, s-a plafonat și dă semne de declin.

Taci și înghite s-a născut dintr-o nevoie imperioasă de a regândi modul în care mâncăm. În fiecare zi, toți avem de făcut nenumărate alegeri complexe cu privire la modul în care ne hrănim — și contemplăm perspectiva unei planete supraaglomerate și supraîncălzite, unde jumătate din populație e obeză. Nu există soluții simple, în alb și negru. Dacă înțelegem în ce privințe și în ce mod am fost induși în eroare, putem reveni pe calea cea bună. De aceea e necesar să aflăm mai multe despre alimentele pe care le consumăm zi de zi și știința din spatele lor, pentru a evita diversiunile și a face alegeri mai bine informate.

„Una dintre cele mai clare și mai accesibile cărți despre nutriție pe care le-am citit: reconfortant de lipsită de prejudecăți, informativă și fără urmă de reguli impuse de dietele în vogă.” - Guardian

„O carte remarcabilă (…) Întâi, Spector îți azvârle pe geam prânzul bio, vegan sau ketogenic. Apoi îți aruncă la coș și meniurile bogate în lipide și sărace în glucide, de tip Paleo, fără gluten sau fără lectine.” - The Times

„Această carte ar trebui să fie disponibilă pe bază de rețetă medicală.” - Literary Review

„Revoluția nutrițională este în plin avânt, iar Tim Spector este unul dintre vizionarii care ne îndrumă.” - Yotam Ottolenghi, autorul bestsellerului Ottolenghi Flavour

Tim Spector este profesor de epidemiologie genetică la King's College din Londra și consultant medical onorific la spitalele Guy's și St. Thomas. A obținut numeroase premii în calitate de expert în medicină personalizată și microbiom intestinal și a publicat patru cărți, inclusiv bestsellerul The Diet Myth. Este solicitat frecvent în emisiuni radio și TV din întreaga lume și a scris articole pentru The Guardian, British Medical Journal și multe alte publicații. Tim Spector este cercetătorul principal în echipa celui mai amplu proiect științific desfășurat cu participarea publicului, aplicația Studiul simptomelor COVID.

×