Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La sfârşitul romanului “Adevărul despre cazul Harry Quebert” am exclamat: “Magnific! Copleşitor!” Cartea lui Joel Dicker este unul dintre cele mai bune thrillere pe care l-am citit în ultimii ani.
________________________________________
Un thriller psihologic admirabil construit şi, totodată, o emoţionantă poveste de iubire. O naraţiune care face elogiul prieteniei dintre un mentor şi un discipol şi, de asemenea, o sugestivă frescă a societăţii americane contemporane – printre altele, se aminteşte episodul Bill Clinton-Monica Lewinsky, şi e descrisă perioada premergătoare alegerii lui Obama ca preşedinte. “Adevărul despre cazul Harry Quebert” face şi o radiografie a moravurilor dintr-o urbe doar în aparenţă scutită de frământări, fiind şi un fascinant roman despre cum se scrie un roman de o mare audienţă.
Ambiţia de a realiza o asemenea creaţie de anvergură i-a reuşit la superlativ tânărului autor genevez. Poate că tocmai tinereţea l-a ajutat să prezinte, cu o asemenea dezinvoltură, o acţiune cu multiple ramificaţii. Ca urmare, şi stilul său e uneori direct, alteori – impersonal. Alternează cu abilitate registrul sentimental cu o relatare rece, alteori apelând la umor, sau la tragism. Ca urmare, în carte întâlnim, în afară de consemnarea întâmplărilor prin care trec personajele, şi rapoarte seci ale poliţiei, înregistrarea unor interogatorii, extrase dintr-un roman socotit probă incriminatorie, comunicate de presă, opinii juridice, sfaturi de “creative writing”.
În centrul acestui vălmăşag de evenimente se află o nouă stea a literaturii americane – Marcus Goldman. Prima lui carte a avut parte de o primire entuziastă, vânzându-se în două milioane de exemplare. Se bucură de o glorie de invidiat, cititorii îl răsfaţă, ziarele şi revistele îi dedică articole elogioase, apare le televiziuni, dă interviuri, pretutindeni sunt afişe cu chipul său. Îmbătat de succes, el n-are timp să-şi savureze victoria, trebuind să producă o nouă carte, care să-i confirme talentul. Lucru deloc surprinzător după o asemenea izbândă, el cunoaşte un blocaj mental şi nu mai poate compune nimic de valoare. Agentul său literar îl somează să se aşeze la masa de lucru şi să renunţe la prea multele ieşiri în public. La rândul său, editorul care l-a propulsat pe o traiectorie literară excepţională, îl cere imperativ să-şi onoreze contractul, ameninţându-l că-l ruinează, târându-l în procese costisitoare.
Tocmai când încearcă să se adune şi să se apuce de lucru, Marcus Goldman primeşte o veste năpraznică. Harry Quebert, fostul său mentor, profesor cu o reputaţie nepătată şi autor binecunoscut, este acuzat de răpirea şi uciderea unei fete de 15 ani. Omorul a fost comis în urmă cu trei decenii. Lăsându-şi baltă proiectele, Marcus pleacă în Aurora, New Hampshire, vrând să-şi ajute prietenul care l-a îndrumat pe căile creaţiei literare. Fără să creadă în acuzaţiile grave aduse bătrânului său maestru, el îşi porneşte propria anchetă şi, după lungi investigaţii, şi ignorând ameninţările unor necunoscuţi, reuşeşte să-l elibereze din închisoare.
Şi totuşi, o întrebare continuă să persiste: cine a ucis-o, în 1975, pe Nolla Kellergan, adolescenta care se îndrăgostise nebuneşte de Quebert, un bărbat cu nouăsprezece ani mai în vârstă decât ea?
De obicei, într-un thriller există răsturnări de situaţie care pun faptele într-o altă lumină. Rareori, însă, am întâlnit într-un roman de acest gen atât de multe schimbări de perspectivă. Toate aceste modificări se datorează, printre altele, şi faptului că investigaţiile se desfăşoară în 2008, la 33 de ani după asasinarea Nollei. Iar trecerea rapidă dintr-un plan temporal în altul sporeşte suspansul, cititorul abia aşteptând să afle deznodământul.
Marcus dezgroapă trecutul vorbind cu mulţi dintre cei implicaţi în derularea evenimentelor de odinioară: cu dascălul său de literatură, cu localnici, cu poliţişti, cu prietenele din şcoală ale fetei, cu avocaţi, preoţi. Răscoleşte arhive, scrutează înţelesurile din romanul pe care Quebert l-a scris în acea perioadă, conlucrând şi cu poliţia. Ceea ce află aşterne pe hârtie, elaborând o carte care relatează adevărul despre cazul investigat. Astfel, sub presiunea realităţii, se vindecă de neputinţa de a scrie, îşi onorează noul contract cu editorul, şi se salvează de la un dezastru financiar. Aşternând rând după rând, scapă nu numai de “boala paginii albe”, dar ordonează şi faptele pe care le află, desluşindu-le înţelesul.
O naraţiune dinamică, sinceră, zguduitoare, scrisă parcă dintr-o suflare, sfidând deseori trucurile la care apelează autorii unor astfel de creaţii.
________________
“Eram la fereastră, priveam înspre pădure şi am văzut acolo o fată care alerga printre copaci... În spatele ei era un bărbat... Cred că încerca să scape de el.”
