Scena crimei. Paznicul farului

Această a şaptea carte a Camillei Lackberg face parte tot din seria Fjallbacka. Lectura ei prilejuieşte reîntâlnirea cu personaje pe care deja le-am cunoscut în “Copilul german”, “Prinţesa gheţurilor”, “Piază rea”, “Cioplitorul în piatră”, “Sirena”, “Predicatorul”, romane recenzate în cadrul acestei rubrici.
______________

Totul se petrece ca şi cum ai avea un cerc de buni prieteni care, din când în când, te invită pe la ei pentru a-ţi povesti ce-au mai făcut. În “Paznicul farului” sunt din nou prezenţi abulicul Bertil Mellberg, şeful Secţiei de poliţie din Tanum, tenacele şi înzestratul investigator Patrik Hedstrom, colegii săi Martin Molin, Gosta, Annika şi Paula Morales. Fiecare dintre ei este foarte bine individualizat. Un loc distinct în derularea evenimentelor îl ocupă Erica, o scriitoare de cărţi nonfictive, cu evidente calităţi de detectiv, şi soţie a lui Patrik.

Toţi anchetează omorârea (cu o armă de foc) lui Mats Sverin, conducătorul Departamentului economic de la un “spa” aflat în construcţie în Fjallbacka. Un personaj secretos, revenit pe meleagurile natale după ce, din motive necunoscute, nişte derbedei îl snopiseră în bătaie în Gotteborg.

Cercetările înaintează extrem de lent. Se audiază martori care nu ştiu nimic revelator, se recoltează probe de la locul crimei şi sunt trimise spre expertiză la un laborator, se consultă documente din arhive şi din biblioteci. Biografia reconstituită a victimei îi poartă pe poliţişti pe numeroase piste, promiţătoare la început, cele mai multe dovedindu-se, însă, false.

A descoperit cumva Mats Sverin nereguli în actele contabile ale “Proiectului Balneo”, în care s-au investit mulţi bani, unii proveniţi din taxele plătite de localnici? Dispariţia laptopului şi a servietei care i-au aparţinut alimentează o astfel de presupunere. A fost el victima unei răzbunări din partea iubitului unei fete pe care o adorase cu mulţi ani înainte? Să fie vorba de un alt secret păzit cu străşnicie?

Descoperirea ucigaşului devine şi mai complicată, deoarece fiecare dintre anchetatori are de rezolvat propriile lui probleme de familie. Tulburaţi de frământări, ei nu manifestă destulă vigilenţă în examinarea dovezilor incriminatoare.

Potrivit reţetei sale, Camilla Lackberg îşi ramifică mult naraţiunea, descriind relaţiile dintre copii şi părinţi, dintre soţi şi dintre colegi şi prieteni. Deseori presară detalii despre atenţia pe care o manifestă societatea suedeză faţă de sănătatea cetăţenilor. Cititorul român află cu uimire ce grijă au şefii faţă de subalterni, trimiţându-i urgent la medic dacă manifestă simptomele unei boli, reducându-le programul de lucru sau îngăduindu-le să plece în concediu pentru refacere, ce preocupare există pentru femeile abuzate de către bărbaţii lor, oferindu-se protecţie în centre special amenajate. Cu toată includerea unor astfel de detalii, ritmul acţiunii se păstrează vioi, iar finalul, oarecum previzibil, este logic, deşi unora li se va părea, poate, stupefiant.

Maniera de relatare explică succesul fulminant al Camillei Lackberg pe multe meridiane ale lumii: rezolvarea unei intrigi cu mult suspans are ca fundal un vast ecran pe care sunt proiectate secvenţe semnificative pentru Suedia din zilele noastre.
____________

“Observă că are sânge pe mâini abia când şi le puse pe volan. Palmele i se lipeau de învelişul de piele. Dar le ignoră, băgă schimbătorul de viteză în marşarier şi demară cam agresiv de pe aleea de acces din faţa garajului.”