Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De când, cum, de unde cunoaștem și utilizăm termenul care desemnează opusul raiului? Este numele iadului de origine slavă? Prinse în plasa fină a explicațiilor docte, mirările s-au risipit sub bagheta etnologului Gheorghiță Ciocioi: „Cu siguranță, nu am trădat latinitatea, ori terminologia creștină, însușită în primele veacuri de după Hristos, pentru a împrumuta un termen slav spre a numi «iadul». În «Tatăl nostru», de altfel, peste 90% din cuvinte sunt de origine latină. Prin urmare, numele folosit pentru «iad» nu ar fi putut să fie înlocuit prea ușor. Așa cum avem «fecioară» (termen aparținând romanității orientale) pentru latinescul «virginis», ori «călugăr» pentru «monah» (preluat din greacă) - slavii având în urmă cu un mileniu un alt termen pentru ultimul nume -, tot astfel, la creștinarea noastră (ori poate chiar mai dinainte), am avut cuvântul «iad», la contactul cu slavii folosind deja acest termen”.
Pakao, peklo, pekla, pokol
Mai departe: „De altfel, popoarele slave, în marea lor majoritate, nu au în uz cuvântul «iad» pentru infern. Sârbii îi spun «pakao», ucrainenii - «peklo», cehii - «peklo», slovacii «peklo», slovenii - «pekel», belarușii - «pekla», croații - «pakao», polonezii - «piekło» etc. Până și ungurii, în pe(trecerea) lor prin marea slavă s-au molipsit, spunându-i «pokol». Numele dat se tălmăcește prin smoală, catran, fiind strâns împletit cu verbul slav «a coace», «a fierbe» («peklo»)”. A fierbe în cazanul cu smoală! „În românește - a completat profesorul Ciocioi -, ne-a rămas doar cuvântul «pâclă» - nu însă cu înțelesul de iad. Așadar, românii nu puteau să-l împrumute de la slavi. Singurele nații slave care vor rupe «frontul frăției slave», folosind cuvântul «ad», apropiat de românescul «iad», vor fi bulgarii și rușii”. I-auzi!
Hadesul din Evangheliile grecești
„Ultimii amintiți au fost prea departe de matca românească (până mai deunăzi) pentru a ne influența în vreun anume fel, impunându-ne cuvântul dat. Mai mult, aceștia recunosc că l-au împrumutat din slava fraților misionari Kiril și Metodie (vechea bulgară), necunoscând anterior acest termen - mai aprecia distinsul profesor Gheorghiță Ciocioi. În plus: „Numai că bulgarii - turcici la origine, în amestec mai apoi cu slavii din Balcani - spun că numele iadului îl au din contactul cu grecii și tracii balcanici romanizați la creștinarea lor (Άιδης, ᾅδης, ᾅδῃ, ᾄδω, ᾅδου). Grecii, de altfel, au folosit cuvântul dat în Septuaginta pentru redarea termenului de «șeol». «Hadesul»/Άιδης-ul grec e prezent, de altfel, și în Evangheliile (dar nu numai) în grecește, desemnând iadul (Luca, 16, 23 - ᾅδῃ; Matei 11, 23 - ᾅδου; Matei 16, 18 - ᾅδου etc.). Άιδης va suferi transformări minore la transpunerea lui în limba română, cât și în slava fraților din Tesalonic, ce au creat un alfabet și o limbă literară pentru misiunea lor creștină”.
Moștenire proto-indo-europeană?
Mai mult: „Cert rămâne un singur fapt: cuvântul «iad» a prins doar în matca balcanică printre slavi (nici măcar macedonenii slavi și sârbii de aici nu l-au acceptat însă, socotindu-l străin, folosind vechiul termen pe care îl moșteniseră din tradiția slavă comună). Ceilalți slavi, în afară de ruși (aceștia destul de târziu), nu au introdus în limba de zi cu zi cuvântul iad/ «ad». Poate că dacă n-ar fi existat contactul și amestecul cu romanitatea balcanică (grecii folosesc uzual și teologic un alt nume pentru iad, în afară de Scriptură), nici bulgarii slavo-turcici nu l-ar fi întrebuințat în scris și în vorbire”.
Ultimele tușe: „Pe de altă parte, numele iadului în Tracia, Macedonia și la nord de Dunăre ar putea fi o moștenire proto-indo-europeană, în sanscrită «ādah» având înțelesul de «a arde»... În concluzie, termenul dat nu este nicidecum unul slav, lucrurile stând cu totul pe dos - ajutându-i chiar pe aceștia (ca unii ce de mai multe milenii suntem «statornici» pe aceste locuri), să-l preia din spațiul comun traco-macedonean romanizat”.
O expresie aproape uitată: „Ce mi-e dracu’, ce mi-e lacu’!”
Că tot am ajuns în zona cazanelor cu smoală și a focurilor ce ard veșnic, să (re)aducem în atenție o formulare orală năstrușnică, specifică sudului României: „Ce mi-e dracu’, ce mi-e lacu’! Dracu’ ca dracu’, dar ce semnifică lacu’? Gheorghiță Ciocioi e pe fază, pregătit să ne salveze din ghearele dilemei: „Expresia este întâlnită adeseori în sudul țării (în Oltenia, mai cu seamă). Dacă primul cuvânt e limpede în românește, fiind vorba de «cel rău», cel de-al doilea trezește astăzi nedumeriri”.
Cel viclean
Așadar? „Nu desemnează, desigur, vreun lac/ iaz. E un cuvânt slav, întrebuințat destul de des la sud de Dunăre. Îl aflăm în mai toate scrierile bisericești slavone (și în cele slavo-române). În medio-bulgară, îmbracă diferite forme: лѫкавъ (lăkav’), lakă, lakăv, lak’ etc., ca nume al «celui rău», redându-se prin acesta înțelesul de «viclean, «cel viclean». Este întrebuințat, de altfel, și în Sfânta Scriptură din unele limbi slave moderne (lăkav/ lukav, lăkavia/ lukavia). Este mai bine cunoscut din «Rugăciunea Domnească»”.
Aveți habar ce înseamnă Scroviște(a)?
Lămurirea vine, evident, de la etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Scroviștea este numele unui vestit palat (având împrejur vile de protocol) așezat în mijlocul unui domeniu întins din apropierea Bucureștilor, folosit ca reședință a casei regale (precum și de către președinția României, după 1990). Uriașa pădure (Scroviștea) în care se află dă un aer tainic locurilor”. Dar ce semnificații are cuvântul?
Comoară, tezaur, bogăție ascunsă
„«Scroviște» - a punctat profesorul Ciocioi - provine din medio-bulgară. Съкровище («S’ kroviște») se tălmăcește prin comoară, tezaur, mulțime de bogății ascunse. Așadar, numele, în românește, înainte de a fi transpus în limba de cancelarie, a fost Comoara. Acesta ar putea fi datorat aflării unei comori aici, ori ascunderii în vremuri de restriște a comorilor unor nobili (sau chiar a tezaurului țării), fiind un loc ferit «din calea răutăților». Teoriile ce susțin că tălmăcirea numelui Skroviște ar fi baltă, apă etc. sunt lipsite de temei”.
Nume cu înțeles uitat: „Rednic”
„«Rednic» este un nume de origine slavă (balcanică), folosit pentru a desemna (chiar și astăzi) în unele armate gradul cel mai de jos: simplu soldat, ostaș de rând («rednik»). A ajuns nume de familie, asemenea celui de Voinea (din «voinik» = militar/ ostaș)”, a explicat profesorul Gheorghiță Ciocioi.
Danciu - origine și înțeles
„Provine din numele de botez «Iordan», întâlnit, în trecut, în Bulgaria, Macedonia și Țările Române. Mai întâi, diminutiv: Iordancio. Apoi, Dancio, la bulgari, Danciu, la români... Se serbează pe 6 ianuarie. Întâlnit la noi mai cu seamă în sud, îl aflăm deja, după 1834, ca nume de familie”, a menționat etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Ciuguzel, o frumusețe!
„Sat ardelean, Ciuguzel-ul poartă un nume de origine turcă/ turcică (Çok güzel), având înțelesul de așezare nespus de frumoasă, cum rar s-ar putea întâlni altundeva - Frumoasa. A se vedea și Ciugud/ Ciuguz, nume al unui alt sat, cu aceeași origine turcică.
Numele de alint din basmul românesc Țugulea (din Țugu) își trage rădăcinile din același cuvânt, în turcă, Çok güzel fiind, totodată, nume de erou, cu înțelesul de (om) «minunat». Numele este prezent și în Balcani, în variante apropiate de cele românești”, a evidențiat Gheorghiță Ciocioi.
Misterioșii cilieni
„Cilienii (Olt, Gorj) au fost strămutați din Celei, veche așezare de la Dunăre (atestată în 1247), astăzi cartier al orașului Corabia. Numele de Celei ar putea fi unul românesc, cuman, ori slav, neexistând o dovadă sigură în privința provenienței acestuia”.
Cu siguranță, nu am trădat latinitatea, ori terminologia creștină, însușită în primele veacuri de după Hristos, pentru a împrumuta un termen slav spre a numi «iadul»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
90% din cuvintele care compun rugăciunea „Tatăl nostru” au origine latină
Până și ungurii, în pe(trecerea) lor prin marea slavă s-au molipsit, spunând «pokol» pentru a desemna iadul”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Numele iadului în Tracia, Macedonia și la nord de Dunăre ar putea fi o moștenire proto-indo-europeană, în sanscrită «ādah» având înțelesul de «a arde»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Scroviște» provine din medio-bulgară. Съкровище («S’ kroviște») se tălmăcește prin comoară, tezaur, mulțime de bogății ascunse”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
