x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Oțelul Galați începe anul cu un nou antrenor: Ovidiu Burcă preia echipa

Oțelul Galați începe anul cu un nou antrenor: Ovidiu Burcă preia echipa

de Redacția Jurnalul    |    01 Ian 2025   •   18:00
Oțelul Galați începe anul cu un nou antrenor: Ovidiu Burcă preia echipa

Oțelul Galați a anunțat miercuri oficial numirea lui Ovidiu Burcă (44 de ani) în funcția de antrenor principal. Tehnicianul revine la Galați după un deceniu, fiind ultima dată director sportiv al clubului în sezonul 2014-2015.

Burcă preia echipa după plecarea lui Dorinel Munteanu, care și-a reziliat contractul la finalul anului trecut, pe fondul problemelor financiare. După despărțirea de FC Voluntari, unde a stat doar o lună, Burcă a ajuns la un acord cu Oțelul, mutarea fiind confirmată cu un mesaj pe pagina de Facebook a clubului: „Bun venit, Ovidiu Burcă.”

„Sunt foarte fericit că mă întorc la Galați după 10 ani. Vreau să le mulțumesc suporterilor și, în mod special, lui Dorinel, pentru că au reînviat povestea și spiritul unui oraș care arde pentru fotbal,” a declarat Burcă. El a promis să ducă mai departe moștenirea lăsată de Munteanu, punând accent pe „pasiune, seriozitate și disciplină.”

Clubul nu a oferit detalii contractuale, dar cel mai probabil, contractul e valabil până la finalul anului.

În prezent, Oțelul ocupă locul 11 în SuperLigă, cu 24 de puncte.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: oţelul galaţi burca antrenor