x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

EMINESCU LA 1883

0
Autor: Victor Craciun 15 Ian 2013 - 15:19
EMINESCU LA 1883
1883 este anul crucificării lui Mihai Eminescu. Împlinise vârsta hristică în ianuarie şi era cel mai de seamă poet al neamului. Dăduse, până în iunie, o uriaşă operă lirică, partea ei cea mai aleasă fiind inclusă într-un volum definitoriu. I-l alcătuise cu pricepere şi viziune întregitoare Titu Maiorescu. Dar nu avem convingerea că poetului i-a plăcut gestul. Când criticul, la sfârşit de decembrie, i-a adus un exemplar, Eminescu nu s-a învrednicit să-l onoreze decât cu câteva minute, pe care le socotim de complezenţă. Se întâmplase ceva în legătură cu care nu vom avea niciodată certitudini, ci doar supoziţii.
De altfel s-a desprins uşor de carte, dăruind-o doctorului Leidesdorf care l-a îngrijit la Ober-Döbling câteva luni şi care, neştiind româneşte, nu era interesat de această ediţie, ci mai degrabă de culegerea Mittei Kremnitz, care cuprindea şi 25 de poeme traduse în limba germană, transpunere privegheată de poetul însuşi.

1883 este culminaţia sa artistică. După Scrisorile apărute anterior şi Oda  - în metru antic, acum se publică Luceafărul şi Mai am un singur dor... cu variantele, testamentul neîmplinit şi antepriveghiul unui destin rămas fără prieteni şi cu amorul neîmplinit:

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Este momentul, deci, când îşi ia adio de la creaţie, simbol al trudei sale în această lume. Clipa dramatică a despărţirii de opera prin care se identifica s-a produs în Iaşii nemuritoarei iubiri, acolo unde mai trăiau încă Ion Creangă şi Veronica Micle, când dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, cu toate urmările ei, avea să-i sângereze conştiinţa, urmând începutul tragediei crucificării, cu atâtea necunoscute încă, dar fără îndoială săpând în şubrezenia unui suflet chinuit de nevoi şi nedreptate.

Eminescu este, el însuşi, cuprins de suferinţa veneratului Ştefan cel Mare, chiar dacă în momentul aşezării monumentalei statui “în carne şi oase de bronz”, şi-a întărit amărăciunea şi nu a mai rostit poema Doina, pe care i-o dedicase, creaţie devenită testament naţional. Citind articolele eminesciene privitoare la momentul 5 iunie 1883, descoperim propria lui prigoană. Vodă Ştefan, trecând în mormânt “scăpase” de griji şi amărăciuni, dar “readus pe pământ, reînviat în memoria noastră, fatalitatea se vede că cere să i se verse cupa amărăciunii”. “Cupa amărăciunii” este băută de Eminescu până la fund, mai ales după discursul lui P. Grădişteanu, care afirmase că Basarabia lipseşte din coroana Regelui Carol, ceea ce va duce imediat la clătinarea relaţiilor, şi aşa tulburi, cu Rusia şi Austro-Ungaria, într-un moment în care România era exclusă de la hotărârile pe care casele europene le luau în legătură cu gurile Dunării (chestiune puternic atacată de publicist!).

Problema devenise şi naţională şi internaţională, cu repercusiuni delicate din cauza discursului mai sus amintit, agravant pentru diplomaţia românească şi relaţiile greu de restabilit cu “limbile străine”, care nu ne doreau niciun bine.

Partizan al Basarabiei, Eminescu este consternat de abordarea problemelor interne şi externe ale ţării, părăseşte scena festivă a momentului dezvelirii statuii marelui domnitor şi trăieşte drama adevăratului susţinător al idealului naţional.

În articolul său cel elogiat este, în chip firesc, Ştefan cel Mare, comparat cu un soare, şi aici întâlnim memorabilele meditaţii care ne readuc în memorie una dintre creaţiile cutremurătoare ale lui Eminescu, La steaua, ultima poemă tipărită în timpul vieţii:

“Tu, ale cărui raze ajung până la noi ca şi acelea ale unui soare, ce demult s-a stins, dar a cărui lumină călătoreşte încă mii de ani prin univers după stingerea lui; tu, care însuţi nemuritor ai crezut în nemurire, şi, lumină din lumină, ai crezut în Dumnezeul luminii”.
Ceea ce avea să devină în versuri:

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Sunt versuri, ca şi atâtea altele, care, nu doar că îl reprezintă total, dar îl şi nemuresc.
Iată, deci, cum 1883 înseamnă încheierea destinului spiritual, ceea ce a urmat, între întuneric şi tresărire luminoasă, neînsemnând decât săparea la rădăcina înţelepciunii şi la moartea fizică, produsă poate intenţionat, la 15 iunie 1889.

Numai că această săpare în însinguratul lipsit de prietenie şi dragoste, ades înlocuite de ură şi duşmănie, a avut ca ţintă scoaterea din viaţa socială a celei mai luminate minţi apărătoare a neamului şi trecerea ei grăbită prin stagnare la oprirea contribuţiei naţionale directe pe care o aducea culturii româneşti.
Şi astfel a fost scos din arenă nu un om politic – pentru că Eminescu nu a ştiut să fie un politician –, ci spiritul naţional, creatorul naţionalismului românesc autentic, unificatorul în conştiinţă şi simţire al naţiei înainte de unirea sub aceleaşi fruntarii. Pentru că el este unificatorul dintâi al specificului românesc, aşa cum Mihai Viteazul a fost înfăptuitorul celei dintâi uniri.

Publicistica sa va urma, deci, cursul consecvent al apărării specificului românesc şi susţinerii demnităţii în faţa “persecutării limbii, bisericii, naţionalităţii lor” şi nu numai de către străini, ci şi de mulţi politicieni români. Publicistul ia atitudine când e vorba despre alegerile de la începutul acestui bletemat an, la care facem referire, caracterizate prin colegii nereprezentative, tocmai când se pregătea “noua Constituţie”. (Nu ne putem împiedica să nu remarcăm cu amărăciune că, la distanţă în timp, situaţia nu este cu mult diferită.)

Pagini luminoase evocă personalitatea luptătorului pentru românitate Apostol Mărgărit şi, desigur, Ştefan cel Mare care revenea sub forma sa statuară la Iaşi.
  Şi, totuşi, ne atrage atenţia un articol cu totul special, apărut chiar la 1 ianuarie 1883, parcă pentru a prevesti nu numai soarta micului popor pe care îl reprezenta cu viaţa lui “grea şi dureroasă”, ci şi propriul destin.

Îl impresionează “constelaţia cerească” pe care o aduce ca semn al întâmplărilor ce se arată: “E drept că cei vechi n-aveau cuvânt de a pune oroscopul şi de-a judeca după situaţiunea aparentă a luminilor ceea ce se va petrece (…) dar cu toate acestea în naivul lor chip de a vedea se ascunde un adevăr, acela că, precum o constelaţiune e dată cu necesitate tot astfel evenimentele de pe pământ se-ntâmplă într-un şir şi pare că de mai nainte determinat” (s.n.). ş…ţ În acest conflict, pe care viitorul îl indică cu claritate,  ce se va alege de cei mici? Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muchie de despărţire între furtuna ce vine dinspre apus pentru a întâmpina pe cea dinspre răsărit. Oricare ar fi soarta armelor, oricare norocul războiului, oricât de înţeleaptă va fi politica unicului popor, rezultatul evenimentelor va fi, totuşi, stabilirea unei preponderenţe politice, pururea fatală nouă, chiar dacă nu ne-ar ameninţa cu nimicirea totală”.
Cu adevărat, previziunea curge de 130 de ani asupra neamului nostru: “Ca un sfinx mut încă şi cu ochii închişi stă anul viitor înaintea noastră, dar ştim bine că multe are de zis, că cumplite sunt enigmele ce le va rosti, că în prăpastie va cădea cel ce nu va fi în stare să le dezlege”.
Şi, ca o concluzie: “Fără îndoială, ceea ce are să se întâmple se va întâmpla” (s.n.)

Cu adevărat avea să se întâmple, nu numai cu poporul nostru mic, ci şi cu Eminescu însuşi, căzând în boală şi încercând să o depăşească mai ales sufleteşte, luptând din răsputeri împotriva destinului orb care, la fel ca şi pe Oedip (Edip, citat chiar de el!) îl va birui.

Au trecut, deci, 130 de ani de atunci, din momentul când i s-a pus crucea pe conştiinţă şi de când, odată cu cea dintâi ediţie, a început să se clădească Monumentul Eminescu, constituit din mii de ediţii, volume despre sinea lui şi tălmăcirea, răspândirea şi cunoaşterea  în 64 de limbi şi culturi ale lumii.
Cu greu s-a încheiat ediţia totală, începută de Perpessicius şi continuată de D. Vatamaniuc, Petru Creţia şi Al. Oprea, iar recent s-a reuşit transpunerea manuscriselor, spre larga cunoaştere şi interpretare, prin grija lui Eugen Simion şi Mircia Dumitrescu. Noi înşine, împreună cu Cristiana Crăciun şi un impresionant colectiv de specialişti, am elaborat Corpusul Eminescu în 10 volume, cuprinzând o ediţie a capodoperelor şi imaginea sa în paginile cele mai importante de critică, istorie literară, reflectarea personalităţii şi a genialei opere în artele plastice, muzică, medalistică, teatru şi cinematografie. Avem, prin urmare, temelia aşezământului. Şi totuşi, câte mai sunt de înfăptuit! Dar greu de realizat şi din cauza opoziţei cel puţin ridicole a potrivnicilor spiritului naţional, găsindu-se încă destui defăimători, de aproape un veac şi jumătate neostoiţi!, care se trudesc să se aşeze ei – cum poetul observa cu limpezime – în locul lui, beneficiind de contextul cultural şi social atât de haotic şi politizat.

Există, însă, deasupra defăimătorilor, destule spirite luminate, şi generaţiile care vin le vor continua, pentru ca poetul, definit atât de cuprinzător de cele mai mari personalităţi româneşti şi universale să rămână, aşa cum prefigurase poetic despre strălucirea astrelor,  ceea ce ştiinţa avea să demonstreze ulterior: lumina lui, dincolo de propria ardere, dăinuie, devine conceptul specificului naţional adevărat care călăuzeşte cultura neamului.

articol preluat din Flacăra lui Adrian Păunescu

Citeşte mai multe despre:   mihai eminescu,   poet

 



Mai multe titluri din categorie

Invitație la lectură

Invitație la lectură
Galerie Foto Romanul recompensat cu Prix Goncourt 2020, Anomalia, de Hervé Le Tellier, tradus în limba română în colecția ANANSI „O superbă parabolă filozofică destinată să ne oblige la multe întrebări.” (Matei...

CALEIDO - festival multicultural de arte performative revine între 21-25 mai cu cea de-a patra ediție

CALEIDO - festival multicultural de arte performative revine între 21-25 mai cu cea de-a patra ediție
Galerie Foto ●      20 de producții independente de teatru, dans și performance ●      7 producții proprii ●      5 ateliere practice Cea...

One World România 2021: Femei în pragul egalității de gen, focusul ediției cu numărul 14

One World România 2021:  Femei în pragul egalității de gen, focusul ediției cu numărul 14
Galerie Foto În fiecare an, festivalul One World Romania își orientează selecția pornind de la o temă amplă legată de drepturile omului, pe care o conjugă la diferite moduri și timpuri, prin intermediul unor voci...

Pamella, ultimul roman al scriitorului Dumitru Popescu

Pamella, ultimul roman al scriitorului Dumitru Popescu
După numeroase dezvăluiri de la cel mai înalt nivel al lumii comuniste, primite cu entuziasm de cititorii Jurnalului, a venit rândul unui roman. Cea mai recentă carte a scriitorului Dumitru Popescu, apărută cu...

Jurnalul vă oferă astăzi o carte-document: ”România cu și fără Antonescu”, de Gheorghe Buzatu

Jurnalul vă oferă astăzi o carte-document: ”România cu și fără Antonescu”, de Gheorghe Buzatu
O imagine asupra evenimentelor care s-au abătut asupra țării noastre în vremuri de foc. Ce am câștigat și ce am pierdut sub comanda Mareșalului? A fost Antonescu criminial de război sau luptător pentru...

Prințul Philip, Duce de Edinburgh, pictor și designer

Prințul Philip, Duce de Edinburgh, pictor și designer
Galerie Foto Punct de referință al familiei regale britanice, plecat dintre noi în urmă cu câteva zile, la vârsta de 99 de ani, Prințul Philip era - puțini știu - și pictor: printre subiectele sale preferate se află,...

Muzeul Naţional Cotroceni aniversează Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, în 18 aprilie 2021

Muzeul Naţional Cotroceni aniversează Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, în 18 aprilie 2021
Muzeul Naţional Cotroceni, situat în Palatul Cotroceni, monument istoric de importanţă naţională, va marca Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, sărbătorită prin decizia UNESCO, în fiecare an, pe ...

Maratonul dramaturgiei israeliene pe scene românești

Maratonul dramaturgiei israeliene pe scene românești
Galerie Foto Parte a proiectului Maratonul dramaturgiei israeliene pe scene românești, Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, 16 aprilie 2021, cu difuzare de la ora 18.00, spectacolul Șofer/Pictor, avându-I în...

Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma

Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma
Regizorul și scenaristul Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma (Fema), care va avea loc între 25 iunie și 4 iulie 2021. La cea de-a 49-a ediție a evenimentului din Franța, Radu Jude va...

Jumătatea dispărută sau ce preț are renunțarea la propria identitate

Jumătatea dispărută sau ce preț are renunțarea la propria identitate
Să te reinventezi, să devii persoana care ți-ai dorit dintotdeauna este un lucru de dorit, dar ce se întâmplă când toată această transformare are la bază o minciună? Scriitoarea americană Brit Bennett oferă...

Patru cărţi obligatoriu de avut 

Patru cărţi obligatoriu de avut 
Sunt câteva cărţi care au făcut istorie nu doar în rândul cititorilor, ci şi în rândul criticilor literari. Astăzi vă propune nişte romane premiate cu prestigiosul premiu Pulitzer. Alegerea Sofiei este o...

Ioana Maria Stăncescu, laureată a 'Festival du Premier Roman' de la Chambéry

Ioana Maria Stăncescu, laureată a 'Festival du Premier Roman' de la Chambéry
Ioana Maria Stăncescu, autoarea romanului Tot ce i-am promis tatălui meu este laureata ediției din 2021 a Festival du Premier Roman de la Chambéry, în urma votului a peste 3000 de cititori. Romanul de debut al...

Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Artei

Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Artei
Sărbătorită pentru prima dată în 2012, data de 15 aprilie a fost declarată Ziua Mondială a Artei. O recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale....

„La Traviata”, operă în concert, transmisă online de Opera Națională București

„La Traviata”, operă în concert, transmisă online de Opera Națională București
Opera Națională București transmite online opera în concert „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Spectacolul din acestă săptămână este un act cultural unic prin concept și calitate, care prezintă iubitorilor...

Femei de Oscar. Cinci actrițe în cursa pentru celebra statuetă

Femei de Oscar. Cinci actrițe în cursa pentru celebra statuetă
Galerie Foto Cine sunt actrițele aflate în competiție și personajele lor   Portretele a două legende ale muzicii, Billie Holiday și Ma Rainey, urmate de o femeie ce se revoltă împotriva abuzurilor făcute de...
Serviciul de email marketing furnizat de