Cetatea Neamţului sau în căutarea filmului pierdut

La 13 Ianuarie 1914 a avut loc o premieră de film. Titlul – Cetatea Neamţului. Atâta informaţie avem pentru că filmul s-a pierdut. Scenariul a fost scris de doi scriitori Emil Gârleanu şi Corneliu Moldovan. A fost produs de casa de producţie a lui Leon Popescu, un pionier al cinematografiei româneşti. Emil Gârleanu director eminent al Teatrului Naţional din Craiova, era în ultimul său an de viaţă, ros de o boală necruţătoare.

Director inimos, mare patriot, şi care, parcă ştiind că nu are timp, a încercat să facă enorm de multe lucruri pentru publicul iubitor de teatru, de artă. Un aspect mai puţin cunoscut, mai puţin subliniat din goana lui neobosită este acela de animator al filmului românesc. A fost unul dintre primii făuritori de scenariu, scriindu-l după piesa lui Vasile Alecsandri “Cetatea Neamţului”, mai puţin cunoscută şi nuvela lui Costache Negruzzi mai ştiută din vremea când exista în programa şcolară.
Ştiam despre stădaniile întru sprijinirea filmului şi totodată a istoriei româneşti dintr-o carte a doamnei Oltea Vasilescu “Despre începuturile cinematografului în oraşul Craiova”.
Cu tot ce a făcut Emil Gârleanu, dar şi cu acest pionerat cinematografic înscrie în cultura românească o pagină de glorie. Emil Gârleanu a fost un suflet mare care şi-a revărsat din plin simţirea şi stăruinţa asupra culturii româneşti. Cu greu a făcut faţă cheltuielilor pentru acest film.
În Arhivele Statului din Craiova există un act semnat de Emil Gârleanu adresat Ministerului Intrucţiunii şi a Cultelor în care citim: “Am hotărât să jucăm în plin aer “Cetatea Neamţului”. Să sporim măreţia clipei prin însuşirile de noutate ale noii arte.”
Putem face, putem scrie despre premiera la sala Clasic, că a interesat prin noutăţi, că o febră patriotică a cuprins publicul care plângea!
De fapt subiectul e luat din cronica lui Ion Neculce. Şi cum spunea George Coşbuc care a reluat şi el foarte impresionat subiectul: “Ce-a mai fost, puţin ne pasă/Au plecat Polonii în sus/Iar plăieşii’n jos s-au dus/La Neculcea drept acasă/Iar acesta în cărţi i-a pus./Şi din Dorna până-n Tulcea/Toţi citesc ce-a scris Neculcea.”
Iar Alecsandri cu aceaşi durere a patriotismului: “Francez, neamţ, rus ce firea te-a făcut/Pământul tău e bine a nu uita/Oricui e drag locul ce l-a născut/Eu, fraţii mei oriunde-ai cânta/Nu mai găsesc ca dulcea Românie/De-o şi iubesc cei ce se hrănesc din ea/Corcituri, veneticu! Dar oricum/Va fi să fie!/Eu sunt român şi-mi place ţara mea!”. Aceasta este prima strofă din poezia “Eu sunt român”, a fost publicată de Costache Negruzzi pentru întâia oară în România Literară în 1855.
 Emil Gârleanu a luat totul în acel istoric scenariu şi versurile Motto al scenariului. Aducerea aminte ar trebui să-nceapă cu subiectul, cu povestea, cu legenda.
Am fost foarte curioasă. Mereu e nevoie de activarea patriotismului, mereu e nevoie să-ţi aduci aminte de trecut, mereu e nevoie să-ţi răspunzi vibraţiilor inimii.
De ce a ales Emil Gârleanu “Legenda Neamţului” şi nimic altceva? De fapt a fost fragmentul scris de Negruzzi în 1686 şi se numeşte “Sobieski şi Românii” şi pe vremea mea se învăţa la şcoala elementară. Şi acestă poveste a sevit domnului Vasile Alecsandri pentru a compune o dramă istorică ce fu jucată “iarna trecută cu un mare succes pe scena noastră naţională”. E vorba despre asediul Cetăţii Neamţului de către polonezi iar eroul era regele Poloniei Sobieski. “El Sobieski fala leşilor, eroul creştinătăţii, mântuitorul vremii...” Numai că în nuvela lui Negruzzi el se retrage cu armata lui, umilit şi distrus. În drum dă de Cetatea Neamţului, “un cuib al tâlharilor ăştia de moldoveni”. Întra-adevăr în Cetate se aflau doar 19 plăieşi pentru străjuire, trimişi de domnitorul Cantemir să păzească.
“Să mergem să luăm cetatea, zice Sobieski regele”.
La Cetatea Neamţului erau leşii la poartă, o oaste întreagă şi în cetate doar 19 plăieşi. Plăieşii i-au răspuns de pe ziduri mândrului rege: “Măria ta, mai bine porneşte la drum şi dă pace unor oameni care nu ţi-au făcut nimică. Cetatea nu ţi-o dăm, nu putem să-ţi dăm nici averi, nici merinde, ce-ţi putem da este plumbul din puşcace.” Au luptat! Până au murit aproape toţi. Când au ieşit din Cetatea erau şase oameni cu 3 oameni răniţi pe umeri.
-Ce-i asta? Cine sunteţi.
-Străjerii din cetate.
-Atâţia sunteţi.
-10 din noi au pierit din mila măriei tale.
-Aţi cutezat să vă împotriviţi mie şi a-mi ucide atâţia viteji? Spânzuraţi-i!
Dar unul dintre generali, Iablonski, i-a spus regelui:
“N-au făcut decât să fie viteji, să-şi facă datoria patriotică şi vrednică de toată lauda.”
Iar Sobieski a răspuns neaşteptat ca deşteptat din somn:
-”Îţi mulţumesc, vrednicul meu tovarăş. Îţi mulţumesc că m-ai oprit de a face o faptă defăimată. Oamenii aceştia s-au purtat vitejeşte. Să li se dea fiecăruia 50 de zloţi. Şi voi voinicilor sunteţi slobozi. Mergeţi în pace şi spuneţi copiilor şi fraţilor voştri că aţi avut cinstea să vă împotriviţi 5 zile regelui din Polonia.”
Teribil moment din istoria Românilor. Şi pe ăsta l-a ales Emil Gârleanu pe drept cuvânt pentru acel film Pionier. Filmul s-a pierdut. Dar există pe lume puterea exemplului.
Cine ştie? Poate într-o zi, pe o pală de vânt se va reîmprospăta virusul patriotic, ce lipseşte azi cu desăvârşire. Despre generaţia tânără vorbesc pentru că a lor este astăzi ţara.
-De ce cred că soarta extraordinarului director de teatru Emil Gârleanu semănă de parcă e copie cu a altuia, descendent director de teatru craiovean Emil Boroghină?