x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Program de proiecții de film în aer liber CINEVARA: Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu, în regia Malvinei Urșianu

Program de proiecții de film în aer liber CINEVARA: Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu, în regia Malvinei Urșianu

de Magdalena Popa Buluc    |    31 Iul 2019   •   15:01
Program de proiecții de film în aer liber CINEVARA: Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu, în regia Malvinei Urșianu

Joi, 1 august, de la ora 21.00, în grădina Rezidenței BRD Scena9 (Strada I.L.Caragiale 32), va fi proiectat filmul istoric românesc Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu, regizat și scris de Malvina Urșianu, în cadrul programului de proiecții de film în aer liber CINEVARA. Accesul la proiecție este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu este o adaptare liberă după nuvela „Alexandru Lăpușneanul”, scrisă de Costache Negruzzi și publicată în anul 1840, în primul număr al revistei Dacia Literară.

Filmul prezintă întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanu în Moldova, după exilul la care fusese silit prin trădarea boierilor, și înăsprirea relațiilor sale cu aceștia. Încercarea lui, bazată pe teroare și vărsare de sânge, de a păstra un stat centralizat eșuează, toți cei din jurul său părăsindu-l înspăimântați. Soția sa, doamna Ruxandra, și Petrea, un boier provenit din rândul răzeșilor, hotărăsc suprimarea domnului, ca ultimă soluție de salvare a Moldovei.

Malvina Urșianu este o regizoare și scenaristă română, născută în comuna Gușoieni, județul Vâlcea, într-o familie de boieri. A studiat Istoria Artelor la Institutul de muzeografie, paleografie și biblioteconomie de la Arhivele Statului și a urmat cursul experimental de cinematografie ținut de regizorul, scenaristul și actorul Jean Georgescu.

A avut cariera fragmentată de cenzura comunistă, în 1958 fiind arestată și închisă pentru sabotaj ideologic și anticomunism. Timp de 8 ani a fost interzisă în cinematografe. În perioada 1968-1987 a realizat 8 filme: Gioconda fără surâs (1968), Serată (1971), Trecătoarele iubiri (1974), Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1979), Liniștea din adâncuri (1982), Pe malul stâng al Dunării albastre (1983), O lumină la etajul zece (1984) și Figuranții (1987). S-a retras din activitate în 2003, după ce a primit premiul special al juriului la Premiile Uniunii Cineaștilor din România pentru filmul “Ce lume veselă” (2002).

CINEVARA

CINEVARA este un program de proiecții de film în aer liber al Fundației9, disponibil gratuit publicului larg pe toată durata verii, produs și găzduit de Rezidența BRD Scena9, hotspot cultural BRD – Groupe Société Générale.

Selecția filmelor a fost făcută de către Richard Peña, profesor la School of The Arts, Columbia University și fost director de programe la Film Society of Lincoln Center din New York, Statele Unite ale Americii. CINEVARA readuce în atenția publicului documentare, dar și lungmetraje clasice de ficțiune semnate de regizoare ca Agnès  Varda, Elisabeta Bostan, Claire Denis și Irene Lusztig.

După proiecția filmului istoric „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, programul CINEVARA va continua cu proiecțiile: 15 august – Logodnica piratului (Nelly Kaplan, 1969), 29 august – Plajele lui Agnès (Agnès Varda, 2008), 5 septembrie – Cleo de la 5 la 7 (Agnès  Varda, 1962), 11 septembrie – Chocolat (Claire Denis, 1988).

×