Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Regizorul Luca Guadagnino este zilele acestea la Festivalul de Film de la Veneția, unde își prezintă, în afara concursului, cel mai nou film, Salvatore: Il calzolaio dei sogni / Salvatore: Pantofarul viselor, un documentar fascinant despre Salvatore Ferragamo, precum și scurtmetrajul Fiori, fiori, fiori! / Flori, flori, flori!, realizat în timpul pandemiei, când a plecat din Milano spre Sicilia copilăriei sale, cu un telefon și o tabletă, în căutarea originilor sale. „Mă bucur să prezint împreună două lucrări dedicate părinților”, spune regizorul italian nominalizat în 2018 la Premiul Oscar pentru cel mai bun film, Call Me By Your Name.
Imagine din documentarul Salvatore: Il calzolaio dei sogni / Salvatore: Pantofarul viselor, un film fascinant despre Salvatore Ferragamo, regizat de Luca Guadagnino
„Mă întreb cum să filmez scene de dragoste și pasiune, ținând în același timp cont de regulile anti-Covid”, spune Luca Guadagnino, gândindu-se la următoarele sale proiecte pentru cinema, „dar sunt sigur că voi găsi o soluție”. Cu câteva zile înaintea lansării internaționale, din 14 septembrie, a primului său serial de televiziune, We Are Who We Are, creat și regizat de Luca Guadagnino pentru HBO și Sky Atlantic, regizorul reflectează asupra momentului istoric în care se află astăzi cinematografia.
Citește pe Antena3.ro
Regizorul Luca Guadagnino: „Cred în nevoia de a împărtăși experiența cinematografului.”
„Carantina a fost un moment dificil pentru toată lumea și, în egală măsură, pentru mine, în special din motive personale. În ceea ce privește aspectul pozitiv, acesta constă în faptul că am călătorit mai puțin, am colaborat cu lumea anglo-saxonă, dar am decis să rămân și să trăiesc în Milano. Mi se pare obositor să trebuiască adesea să călătoresc în Marea Britanie sau în Statele Unite”, povestește Guadagnino. „M-a frapat faptul că în timpul izolării oamenii aveau nevoie de povești, de cinematograf. Este emoționant. Există azi un fel de luptă între cei care cred că în viitor vom vedea doar filme în streaming și cei care cred în nevoia de a împărtăși experiența cinematografului. Eu aparțin acestei celei de-a doua categorii”, spune regizorul.
Cei opt directori ai celor mai mari festivaluri europene de film, împreună pe scena Sălii Grande, la deschiderea de gală a Mostra di Venezia 77
Venezia 77: scrisoarea celor opt directori ai marilor festivaluri europene, de la Frémaux, la Chatrian
Alberto Barbera (Festivalul de Film de la Veneția), Carlo Chatrian (Berlinale), Thierry Fremaux (Festivalul de la Cannes), Lili Hinstin (Festivalul de la Locarno), Vanja Kaludjeric (Festivalul de film de la Rotterdam), Karel Och (Karlovy Vary), José Luis Rebordinos (San Sebastian) și Tricia Tuttle (London Film Festival), cei opt directori ai marilor festivaluri europene prezenți la Veneția, au urcat împreună pe scena Sălii Grande, în cadrul deschiderii de gală a ediției de anul acesta a festivalului, pentru a „reafirma importanța artei cinematografice”.
Documentul a fost redactat de cei opt cu ocazia întâlnirii de aici și citit în timpul ceremoniei de deschidere de Alberto Barbera, directorul Mostra di Venezia 77. Acest fapt este un eveniment în sine, o premieră în istoria festivalurilor de film.
„Suntem opt directori de festivaluri europene de film, și reprezentăm în mod simbolic comunitatea festivalurilor din întreaga lume”, a început discursul Barbera - citat de cotidianul italian La Repubblica - prezent pe scena Sălii Grande alături de ceilalți șapte directori de mari festivaluri. „Ne-am reunit aici din solidaritate cu industria cinematografică, puternic lovită de pandemie, și din solidaritate cu acei colegi ai noștri care au fost nevoiți să anuleze sau să amâne festivalurile pe care le realizează. Directori care fac, la fel ca noi, această frumoasă meserie de a prezenta filme ce însoțesc operele, artiștii și producătorii, pentru a face publicul și criticii să înțeleagă rezultatul muncii acestora și pentru a reafirma importanța artei cinematografice în fiecare zi. Acest an excepțional, această criză, această punere în discuție a multor lucruri sunt motivele care explică prezența noastră astăzi, aici, și dorința noastră comună de a ne exprima pentru a reafirma valoarea pe care o atribuim cinematografiei.”
Alberto Barbera observa cum, lipsiți temporar de ceea ce avem mai mai scump, îi înțelegem cu adevărat valoarea. „Astăzi, cinematografele își redeschid ușile și, la fel ca în cazul festivalurilor, există momente de incertitudine și de neliniște. Dar ele o fac cu speranță și convingere, pentru că știu că acum, mai mult ca niciodată, nimeni nu se poate descurca fără film”, continuă Barbera, subliniind faptul că cinematograful adevărat se petrece în sală, unde filmele sunt proiectate pe marele ecran, iar cinematografia trăiește astfel „împreună cu publicul, cu vocea, cu tăcerile sale.”
„Vrem să repetăm cu tărie un lucru în seara asta: trebuie să avem grijă de cinematografe. Împreună, ei și noi, săli de cinema și festivaluri, ne-am angajat să avem grijă de filme, de artiști, profesioniști, critici, de cei care fac cinematografia să existe. Este timpul să reafirmăm rolul și importanța festivalurilor în susținerea și promovarea cinematografiei din întreaga lume și, în special, din Europa”, adaugă Barbera.
„Festivalurile”, spun cei opt, „nu sunt simple vitrine ce promovează și scot în evidență creativitatea celor mai buni autori și realizatori de film, ci devin din ce în ce mai mult centre de cultură, locuri în care tineri regizori, scenariști și producători se pot forma, în care găsesc oportunități de a crea, de a-și dezvolta filmele, găsesc cunoaștere, sprijin profesional și financiar. Festivalurile crează totodată publicului posibilitatea de a se forma din punct de vedere cultural și creză contextul de a-i educa pe tineri să înțeleagă frumusețea și bogăția experienței cinematografice. Un spațiu ce încurajează cercetarea și dezbaterea, în care creativitatea și libertatea de exprimare artistică se reunesc pentru a produce un dialog fertil și indispensabil cu publicul și societatea.”
Din aceste motive, spune Barbera, festivalurile reprezintă un sprijin de neînlocuit pentru industria culturală și, în special, pentru producția audiovizuală. „În ultimele luni, cu toții am reflectat asupra locului pe care cinemaul îl ocupă în viața noastră. Este un adevăr simplu, care nu se va schimba niciodată: pentru noi, înainte de aceste vremuri, viața însemna cinema; după acest moment, viața va însemna în continuare cinema. Vă rugăm să ne ajutați să ne păstrăm acest angajament”, a încheiat Alberto Barbera, directorul Mostra, citirea scrisorii semnate de cei opt directori ai celor mai mari festivaluri europene la ora actuală.
Cotidianul britanic The Guardian menționa că acest moment a fost creat și pentru a ajuta la salvarea unei industrii a cărei existență este în primejdie de a fi obținute fără drept, pe fondul pandemiei, de servicii de streaming precum Netflix. Pandemia care a dus la succesul acestui tip de servicii, în combinație cu închiderea cinematografelor, ar putea deveni fatală pentru cinema, dacă membrii industriei nu vor da dovadă de solidaritate.
Pandemia a devastat desfășurarea evenimentelor cinematografice, numeroase festivaluri alegând să amâne ediția de anul acesta sau hotărând să devină un hibrid între desfășurarea online și cea fizică. În contextul COVID, de asemenea, numeroase studiouri au decis să nu trimită filme mari în selecția festivalurilor de toamnă, fapt ce s-a adăugat provocărilor întâmpinate de festivaluri la realizarea programelor artistice.
Isabella Rossellini, sau viața văzută din perspectiva unei „bunici care lucrează”, cum ea însăși spune.
Isabella Rossellini, minunatul ghid al documentarului Pompei - Eros e Mito
Fiica a două legende ale cinematografiei - marea actriță de origine suedeză Ingrid Bergman și regizorul italian Roberto Rossellini - Isabella Rossellini ne este astăzi ghid într-o călătorie virtuală prin istoria Pompeiului, orașul italian din regiunea Campania, provincia Napoli. Actrița ne povestește istoria acestor locuri legendare în documentarul Pompei - Eros e Mito, în regia lui Pappi Corsicato, documentar care va fi prezentat la sfârșitul Settimana della critica / Săptămânii criticii din cadrul Festivalului de Film de la Veneția de anul acesta. Deopotrivă actriță, autoare și model, Rossellini ne vorbește astăzi despre frumusețea vieții văzute din perspectiva unei „bunici care lucrează”.
O plimbare prin rămășițele orașului Pompei este atât o călătorie înapoi în timp, cât și un prilej pentru italieni de a-și onora strămoșii. Ghidul acestei călătorii este unul ideal: Isabella Rossellini, o frumusețe postmodernă, dar foarte legată de trecut, cosmopolită, dar ancorată ferm prin rădăcinile ei italiene. În documentarul lui Pappi Corsicato, ea este asemeni poetului Virgil. Produs de Sky, Ballandi și Nexo Digital, în colaborare și beneficiind de contribuția științifică a Parcului Arheologic din Pompei, cu participarea Muzeului Național Arheologic din Napoli, documentarul Pompei - Eros e Mito va fi lansat în luna noiembrie.
Acesta nu este singurul proiect care o aduce pe Rossellini la Veneția. Actrița va fi pe covorul roșu și ca membru al marii familii Rossellini, portretizate în documentarul I Rossellinis, regizat de nepotul ei, Alessandro. Filmul va marca evenimentul de închidere a Săptămânii Criticii.
Mitul contemporan
Pompei - Eros și mit, spune Corsicato, „s-a născut din dorința de a vorbi despre personaje mitologice într-o cheie contemporană, oferind povestirii o perspectivă mai degrabă cinematografică, decât didactică. Isabella, pe care o cunosc de ani de zile, este firul ce unește cele șapte capitole ce tratează trecutul și prezentul, citând din Yates versurile acestuia despre Leda și lebăda, sau vorbind despre Mozart, lângă templul lui Isis. Ea este sufletul și spiritul călăuzitor al acestei povești”, spune regizorul.
Icoană a frumuseții
De-a lungul vieții, Isabella Rossellini le-a fost alături unor artiști iconici, precum Martin Scorsese, Gary Oldman sau David Lynch. Ea este mama Elettrei, fiica modelului Jon Wiedemann, și a lui Roberto. Parcursul carierei sale este o mărturie a modului în care se schimbă vremurile: „Am lucrat mult timp pentru Lancôme, dar, la vârsta de 42 de ani, nu mi-au reînnoit contractul, explicându-mi că menirea publicității este de a vorbi despre vise. Iar visul femeilor ar fi să rămână veșnic tinere. 23 de ani mai târziu, însă, când aveam aproape 66 de ani, m-au sunat înapoi. Așa că am cerut să vorbesc cu noua conducere, urma să ne vedem într-un restaurant din Paris. Ajunsă în fața locului de întâlnire, văd o motociclistă care își sprijină motorul de un stâlp și, scoțându-și casca, o cascadă de păr blond a la Brigitte Bardot se revarsă. Mi-a întins mâna: « Sunt Françoise Lehmann, directorul general Lancôme ». Mă așteptam să îl întâlnesc pe băiatul obișnuit, în vârstă de șaizeci de ani, cel care este convins că înțelege totul despre femei! Françoise mi-a spus: « Am făcut o greșeală. Vrem să lucrăm în continuare cu dumneavoastră. Pentru că istoria femeilor s-a schimbat »”, mărturisește Isabella Rossellini.
Întrebată de revista italiană ioDonna ce înseamnă frumusețea pentru ea, iconica actriță a răspuns: „O formă de eleganță, o părere, un gust, un stil: mult mai interesant decât perfecțiunea estetică.”
Mădălina Ghenea
Mădălina Ghenea la Venezia 77
O adevărată aparție pe covorul roșu și anul acesta, Mădălina Ghenea a purtat o rochie roșie spectaculoasă, optând pentru un machiaj discret și o coafură naturală. „Veneția este la picioarele ei”, titra zilele trecute corrieredellosport.it. Totodată, pe parcursul zilei, cu ocazia altui eveniment din cadrul festivalului, românca a purtat un costum cu accente masculine, roșu aprins, semnat Albagía. Costumul a fost accesorizat cu o pereche de sandale în aceeaşi nuanţă, create de Gianvito Rossi şi bijuterii Damiani. „Mădălina sirena”, cum au numit-o jurnaliștii de la Corriere della sera, s-a născut la Slatina, dar de mulți ani locuiește la Milano. De notorietate sunt poveștile ei de iubire cu actori precum Leonardo DiCaprio sau Gerard Butler.
Leul de Aur de la Veneția
