După ce i-a cucerit pe români anul trecut, marele artist canadian a avut vineri seară o altă prestaţie copleşitoare.
De această dată, întregul spectacol a fost schimbat, anume pentru a-i satisface pe cei aproape 7.000 de spectatori, mulţi dintrei ei venind pentru a doua oară la concertul Cohen. Împărţit în două acte, show-ul a durat trei ore fără cinci minute, a fost mai dens, piesele au avut o orchestraţie mai amplă, instrumentiştii au ieşit mai mult în evidenţă, iar Sharon Robinson a completat magistral prestaţia talentatelor surori Webb. "Acest bărbat din Barcelona", Javier Mas, a impresionat audienţa cu extraordinara dexteritate interpretativă atât la chitara cu 12 corzi, cât şi la banjo sau lăută. Cu timbrul său copleşitor, Cohen ne-a fascinat din nou, cântând hituri binecunoscute, dar şi piese inedite, a dansat, ne-a recitat, iar la final ne-a mulţumit pentru c-am păstrat vie întreaga sa operă.
BIS DUPĂ BIS
După două ore şi jumătate a încercat să pună capăt concertului, dar publicul, ridicat în picioare, l-a "forţat" să dea bis după bis (cinci în total!). La un moment dat a spus că "e ora închiderii", a cântat "încerc să mă despart de voi", totul culminând cu "sper că sunteţi mulţumiţi acum". În plus, publicul a creat o atmosferă fantastică, a aplaudat şi a ovaţionat, a tăcut exact când trebuia, a reacţionat cu multă căldură la tot ce se întâmpla pe scenă. Spre deosebire de anul trecut, s-a simţit de această dată prezenţa mai mult a cunoscătorilor decât a curioşilor. Chiar şi la 75 de ani, Cohen şi-a păstrat inconfundabila voce, cu timbrul grav ce reuşeşte de fiecare dată să copleşească publicul. Realmente seducător, îmbrăcat ca un adevărat gentleman, îşi scoate pălăria atât în faţa publicului, cât şi a colegilor de "echipă". A spus la început "Mulţumesc mult, prieteni. Mulţumesc mult că m-aţi chemat din nou la Bucureşti (pe româneşte, nu "Bucharest"!). Nu ştiu când voi mai ajunge aici, aşa că în seara asta vom da tot ce putem noi" şi la sfârşit "A fost o mare onoare să cânt pentru inimi ca ale voastre şi să fiu primit în ele".
PIESELE...
Dar iată lista pieselor cântate la Bucureşti: "Dance Me To The End Of Love", "The Future", "Ain't No Cure For Love", "Bird On The Wire", "Everybody Knows", "In My Secret Life", "Who By Fire", "Hey, That's No Way To Say Goodbye", "Lover Lover Lover", "Waiting For The Miracle", "Anthem" (cu "The Flood" ca introducere) - în prima parte; "Tower Of Song", "Suzanne", "Sisters Of Mercy", "Gyspy Wife", "The Partisan", "Boogie Street", "Hallelujah", "I'm Your Man", "Take This Waltz". După prezentarea formaţiei, Cohen a ieşit "în pasul ştrengarului" de pe scenă, dar toată lumea spera să revină. Şi a revenit, cântând la bis: "So Long, Marianne", "First We Take Manhattan", "Famous Blue Raincoat", "If It Be Your Will", "Closing Time", "I Tried to Leave You", "Whither Thou Goest". La fiecare solo instrumental sau vocal al muzicienilor săi, Cohen îşi scotea pălăria, ascultând retras şi de multe ori cu ochii închişi ce fac aceştia.
AU URCAT PE SCENĂ...
Formaţia sa cuprinde nişte muzicieni excepţionali şi de aceea trebuie menţionaţi: Roscoe Beck, vechiul său colaborator (din 1979!) - director muzical, contrabas, bass electric; Neil Larsen din Florida - keyboards, acordeon, instrumente de suflat; Bob Metzger din New York - chitară electrică şi acustică, voce; Javier Mas, "omul din Barcelona" - chitară double six, chitară electrică, acustică, banjo, Rafael Gayol, mexican crescut în Los Angeles - tobe şi percuţie, Dino Soldo din California - keyboards, saxofon, instrumene de suflat şi voce; Sharon Robinson din Los Angeles - voce, este cea care a compus împreună cu Leonard Cohen piesele "Summertime", "Waiting for the Miracle" şi "Everybody Knows"; The Webb Sisters - voce, duo britanic compus din surorile Charley şi Hattie Webb.
După concertul de la Bucureşti, între 12 şi 21 septembrie, Leonard Cohen susţine şase concerte în Spania, urmate de cel de la Tel Aviv (24 septembrie). Apoi urmează turneul de toamnă, în Statele Unite, între 17 octombrie şi 13 noiembrie.