x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Spiritul britanic și lirismul ceh la Ateneu

Spiritul britanic și lirismul ceh la Ateneu

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Iun 2024   •   12:00
Spiritul britanic și lirismul ceh la Ateneu

Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu, împreună cu dirijorul principal Leo Hussain vă invită joi 13 și vineri 14 iunie într-o călătorie prin secole de muzică și spiritualitate britanică, precum și pe meleagurile înverzite ale Boemiei.

Programul ales propune un parcurs prin istoria muzicii britanice, ce porneşte de la o bijuterie a artei vocale, imnul renascentist „Thou Wast, O God” compus de Thomas Tallis, pentru a continua în secolul XX prin omagiul adus de Ralph Vaughan-Williams înaintaşului său sub forma unei lucrări pentru orchestră de coarde, Fantezia pe o temă de Thomas Tallis.

Sir Michael Tippett a scris „A Child of Our Time” în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Este un oratoriu laic inspirat de tragedia evreilor, apreciat drept " o muzică pe care ar fi scris-o însuşi Händel dacă ar fi trăit în vremea Auschwitz-ului.", iar cele Cinci Negro Spirituals fac parte dintre momentele esenţiale ale oratoriului.

După pauză, Orchestra Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta maestrului Leo Hussain va interpreta Simfonia nr. 8, în sol major, op. 88 de Antonín Dvořák, încărcată de un inconfundabil parfum ceh şi de o jovialitate a cărei forţă de expresie este rar întâlnită în repertoriul de concert.

Dirijorul britanic Leo Hussain este considerat drept unul dintre cei mai proeminenţi specialişti contemporani în muzica lui Mozart, dar şi în a doua Şcoală Vieneză şi muzica secolului XX. Leo Hussain a studiat la Cambridge University şi la Royal Academy of Music din Londra. Curând, cariera sa a înregistrat succese notabile la Festivalul de la Salzburg, unde a fost asistentul lui Sir Simon Rattle la pupitrul Filarmonicii din Berlin şi al lui Valery Gergiev alături de Filarmonica din Viena, urmate fiind de colaborări strânse şi cu alţi dirijori de prestigiu, precum Daniel Barenboim şi Yannick Nézet-Séguin.

    A fost director muzical la Opera din Rouen şi Salzburg Landestheater, iar recent a condus orchestrele simfonice din Viena şi Bamberg, Orchestra Simfonică WDR Köln, DSO Berlin, Filarmonica din Luxemburg, Filarmonica din Praga, Orchestra Gulbenkian, Orchestra Regală din Danemarca.

    Leo Hussain conduce frecvent spectacole la Theater an der Wien, iar în 2016 a realizat un debut foarte bine primit de critica de specialitate la Royal Opera House, Covent Garden cu opera Oedipe de Enescu, descris în Sunday Times drept „o interpretare muzicală de un impact covârşitor”. Alte succese ale lui Leo Hussain din genul teatrului liric includ producţiile Richard Strauss - Capriccio (la Opera din Santa Fe), Britten - The Rape of Lucretia (pentru Glyndebourne Festival Opera), precum şi spectacole pe scenele La Monnaie Bruxelles, English National Opera, Opera de Stat Bavareză şi Opera de Stat din Berlin. Leo Hussain se bucură de o colaborare de succes cu Festivalul Internaţional „George Enescu”, în cadrul căruia a dirijat Wozzeck de Alban Berg şi Gurrelieder de Arnold Schoenberg.

 

Ateneul Român

Joi, 13 iunie 2024, ora 19

Vineri, 14 iunie 2024, ora 19

Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor LEO HUSSAIN

Dirijorul Corului IOSIF ION PRUNNER

 

Program

Thomas Tallis - Imnul „Thou Wast, O God”

Ralph Vaughan-Williams - Fantezia pe o temă de Thomas Tallis

Michael Tippett - Cinci Negro Spirituals din oratoriul „A Child of Our Time”

Antonín Dvořák - Simfonia nr. 8, în sol major, op. 88

 

×