Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gigi Căciuleanu: „Un festival sub semnul SPERANȚEI”
„30 de ani - o vârstă de superbă tinerețe pentru Om și o minunată dovadă de longevitate pentru un Festival. Acest Festival Național de Teatru s-a născut la răscruce de istorii, într-un moment de renaștere a Țării. Un Festival aflat deci sub semnul tinereții (procesul creator nu îmbătrânește niciodată!) si al longevității (omul cât va trăi va continua să creeze; și să spere). Creație = Speranță. Ecuația oricărui artist. FNT - 2020 a fost poate mai mult ca oricând un festival plasat sub semnul SPERANȚEI. Ca o mărturie că se poate trăi și crea în pofida oricărei amenințări atârnate deasupra acestei Păsări-Phoenix care este a noastră lume. Destinul căreia este însă, poate chiar în mare măsură grație Artei, cel al unei renașteri din cenușă cu și mai multă vigoare și dragoste.
Un Festival la care mi s-a făcut și în acest an onoarea dar și bucuria de a fi fost invitat împreună cu artiștii trupei Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. Cu un film al Televiziunii Române al cărui autor este Andrei Măgălie: mai mult decât un regizor, un coleg în ale Artei, care a urmărit pas cu pas „facerea” unuia dintre spectacolele cele mai dragi mie: D’ale noastre. Mai mult decât atât, prezența noastră a fost programată alături de filmul care o pune „în scenă” și pe Măiastra Miriam Răducanu, observată într-un proces de recentă creație (un exemplu de Longevitate a Tinereții!) de către fotograful Mircea Albuțiu. Două evenimente care sunt doar două picături din cascada de evenimente „duduind” de artă, de talente creatoare și de oameni minunați.
Mulțumesc din suflet tuturor edițiilor FNT și jos pălăria în fața celor care au lucrat și au făcut posibilă existența avalanșei de superbă calitate care a caracterizat și acest FNT - 2020. Mulțumesc Doamnelor Ludmila Patlanjoglu și Maria Zărnescu, Domnului Călin Ciobotari și « sufletiștilor » de la UNITER.
Citește pe Antena3.ro
Un festival este bineînțeles valorizant pentru artiști. Pentru creatori și interpreți. Dar care reprezintă în același timp un „Arc-Al-Alianței” mereu reînnoite cu marele public fără de care nu am exista și căruia îi sunt din nou FOARTE recunoscător pentru că ne-a urmărit atât de numeros și cu atâta pasiune și în acest an.”
Gigi Căciuleanu, coregraf
Prof. univ. dr. Anca Măniuțiu, teatrolog
Prof. univ. dr. Anca Măniuțiu: „O premieră absolută”
„Chiar dacă au stat sub semnul angoasei și al izolării, lunile din urmă ne-au confruntat, totuși, cu o experiență revelatoare, inedită, neașteptată, poate uneori contrariantă, a teatrului. A unui teatru care nu mai stătea sub semnul lui aici și acum, al întîlnirii de facto, al prezenței iradiante a actorilor în fața unor spectatori gata să trăiască efervescența unui moment unic. Un teatru care a găsit noi strategii de supraviețuire, noi căi de a ajunge la un public adesea mai numeros decît cel care ar fi încăput într-o sală.
Cred că puterea de adaptare a unei ființe umane și a unei arte la condiții noi de existență, adesea ostile și nefavorabile, la exigențe până mai ieri necunoscute, este un semn de vitalitate și o garanție a evoluției înspre noi orizonturi spirituale și materiale, chiar dacă, în esență, această existență aparține virtualului. E poate vremea să ne întrebăm ce a pierdut și ce a câștigat teatrul în această perioadă paradoxală pe care aș numi-o a retractilității, respectiv a expansiunii tehnologice, când mediul online a devenit adăpostul pentru difuzarea unor spectacole mai mult sau mai puțin memorabile sau anume concepute pentru a fi urmărite pe ecranul computerelor noastre. Ceea ce am pierdut e mai ușor de cuantificat: am pierdut incandescența „clipei locuite”, cum numește George Banu acea clipă magică, mai intensă decât clipa trăită în cotidian, când ne simțim propulsați într-o altă dimensiune, grație spectacolului la care asistăm. Am pierdut ritualurile sociale de dinainte și de după spectacol – indiferent că le resimțim fastidioase sau încântătoare. Am pierdut complicitatea intelectuală, estetică, umană, solidaritatea care se instaurează adesea într-o sală de spectacol.
Ce am cîștigat, însă, odată cu pierderea atâtor lucruri care țin de esența însăși a actului teatral ca artă vie, creată în jurul prezenței vii a actorului și spectatorului? Spectacolele vizionate online de-a lungul acestor luni de pandemie și, mai recent, Festivalul Național de Teatru celebrând cea de a 30 ediție a sa, prezentând online, on-air sau difuzate la TVR creații scenice românești mai vechi sau mai noi, dialoguri incitante între critici și regizori, capodopere aparținând patrimoniului spectacular european (Livada de vișini a lui Strehler sau Electra lui Antoine Vitez) m-au făcut să conștientizez strategiile compensatorii puse în acțiune de instituțiile teatrale, respectiv de festivalurile importante, în beneficiul consumatorului de teatru: accesul lărgit, în timp și spațiu, la vizionarea unor creații, spectatorul devenind potențial ubicuu, pe durata festivalului, el putând eluda limitarea orelor fixe și viziona spectacolele din orice punct al globului; posibilitatea de a vedea sau revedea spectacole care nu mai figurează de mult în repertoriul teatrelor, dar care au fost repere critice importante la un moment dat, deci apelul la memoria teatrului, la reînsuflețirea unui trecut, acțiune esențială într-o artă a efemerului. Să vedem așadar partea plină a paharului, cu speranța că teatrul și toți cei care îl slujesc vor ieși întăriți din această încercare.
Această ediție jubiliară a FNT a fost o premieră absolută în România, iar efortul celor trei selecționeri și devotamentul echipei pe care au coordonat-o se cuvin răsplătite din plin cu aplauzele noastre ale publicului.
Prof. univ. dr. Anca Măniuțiu, teatrolog
Emil Boroghină
Emil Boroghină: „Am trăit o puternică emoție”
„Ideea ca, în condițiile impuse de flagelul care a cuprins întreaga planetă, să organizezi ediția „FNT 30 - FNT ALTFEL” ca o retrospectivă a ultimilor 30 de ani, punând în dialog „trecutul și esteticele creatorilor de ieri cu prezentul și formele noi de azi ale creatorilor în căutarea identității” mi s-a părut una programatică, de o excepțională importanță.
Mă aflam de peste 20 de zile pe un pat de spital, când unul din colegii mei de salon, fost diplomat, pasionat de literatură, teatru și muzică și care dispunea de aparatura necesară, mi-a arătat comunicatele de presă ale Festivalului Național de Teatru. Citindu-le cu atenție, am fost impresionat de concept, de secțiunile propuse și, bineînțeles, de program, găsind că Festivalul este unul excelent gândit și structurat.
Cred că ar trebui pagini întregi să scrii despre el și să analizezi în amănunt ceea ce cuprinde.
Fiind în izolare, fără aparatura necesară, nu am putut urmări decât transmisiunile de pe TVR 3 și pe cele de la Radio România Cultural si Radio România Actualități, dar fiind informat în permanență de colegi și prieteni, îmi voi permite câteva aprecieri.
Personal am trăit o puternică emoție urmărind transmisiile care cuprindeau o parte dintre cele mai valoroase producții ale teatrului românesc din ultimii 30 de ani și m-am bucurat enorm că Festivalul a fost deschis cu marele spectacol „Danaidele” al lui Silviu Purcărete, coproducție realizată în urmă cu un sfert de secol, de trei dintre cele mai vechi și importante festivaluri europene, Festivalul de la Avignon, Wiener Festwochen și Holland Festival, de Grande Halle de la Vilette din Paris, Teatrul Național Craiova și Fundația pentru Teatru și Film „Tofan”, a cărei premieră a avut loc în ziua de 10 decembrie 1995 pe scena Naționalului craiovean, spectacolul fiind prezentat apoi, pe parcursul a doi ani, la Viena, Amsterdam, Avignon, Roma, Paris, Birmingham, Glasgow, Dublin, Leeds, încheind seria de turnee la celebrul Lincoln Centre din New York.
Aflându-mă într-o perioadă în care gândurile și preocupările mele sunt legate puternic de inaugurarea în luna septembrie a Teatrului Poesis, trebuie să spun că o impresie deosebită mi-a produs revederea excepționalului recital al lui Ion Caramitru, care, alături de Johnny Răducanu în „Dialoguri și fantezii în jazz”, a dat o adevărată lecție de măiestrie artistică, pilduitoare pentru toți cei care iubesc Poezia și Teatrul Poetic.
Cei care au urmărit Festivalul pe facebook aproape în întregime mi-au vorbit despre celelalte spectacole din program, dar și despre manifestările care le-au însoțit, între care și întâlnirile lui George Banu cu creatorii din teatrul românesc, un teatru pe care acest român trăitor la Paris l-a promovat, recomandat și sprijinit, girându-l prin competența personalității sale la nivel planetar.
Extrem de ofertant și cuprinzător mi s-a părut a fi programul On Air propus de selecționeri și difuzat de Radio România Actualități și Radio România Cultural. M-a bucurat și onorat că, în această selecție, și-au găsit locul și cele două recitaluri poetice, „Ovidiu – Tristele și Ponticele” și „La steaua care-a răsărit”, realizate de Gavriil Pinte, care l-au avut ca interpret pe... Emil Boroghină.
Trăiesc cu convingerea că și după această ediție atât de specială a Festivalului Național de Teatru, concepută de doamnele Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu și domnul Călin Ciobotari, și pusă în practică împreună cu minunata echipă strânsă în jurul UNITER, ștacheta valorică a acestei ediții a rămas, asemeni ultimelor, una foarte ridicată.
Cum mandatul de conducere al Festivalului Național de Teatru este, de regulă, unul de trei ani, personal, aștept cu interes, cum vor gândi și realiza cei trei edițiile viitoare.”
Emil Boroghină, Director fondator al Festivalului Internațional Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Național Craiova
Bobi Pricop. Foto: Cătălin Asanache
Bobi Pricop: „Bucuria unei experiențe într-un mediu nou”
„M-a bucurat că în cadrul FNT 30/FNT Altfel au fost prezentate, ca un fel de coperți, două dintre spectacolele mele, Profu′ de religie – prima montare a mea la Teatrul Național din Craiova invitată în FNT, în 2014, și Live (Teatrul „Radu Stanca”, Sibiu) – proiect hibrid, la granița dintre teatru și cinematografie, repetat, creat și transmis în plin context pandemic, în acest an. Ambele producții sunt reacții artistice la realitățile sociale, propun teme care continuă să aibă sens și moduri în care cred că este esențial să ne implicăm.
Profu′ a fost excelent filmat de TVR, respectând decupajul de film propus de dramaturgia spectacolului, iar Live este filmat și montat în direct (de actorii și tehnicienii teatrului), astfel încât cred că amândouă sunt propuneri relevante pentru modalitățile în care poate fi receptat actul teatral, într-un mediu nou, de un public nou.
Sper ca ediția 31 a FNT să ne găsească împreună în sălile de teatru, împărtășind emoția și bucuria unei experiențe trăite aici și acum. Până atunci, mi se pare important să continuăm căutările, cercetările, întrebările, încercările și să testăm alternativele în care arta noastră mai poate exista, transferată în acest teritoriu digital.”
Bobi Pricop, regizor
