În această toamnă însorită și catifelată, seară de seară sălile de teatru bucureștene au fost arhipline.
Nenumărate piese clasice în montări extraordinare, actori de excepție, dezbateri incitante, dar și producții teatrale care vorbesc despre lumea în deriva în care trăim.
Publicul a putut savura momente speciale în cadrul FNT.
Aplauze la scenă deschisă pentru MAY B. Inspirat de Samuel Beckett -
Spectacol de teatru-dans.
Cu peste 500 de reprezentații în 25 de ani de succes internațional, „MAY B” reprezintă un fenomen rarisim pentru un spectacol de dans contemporan care se joacă de aproape 40 de ani, în peste 40 de țări din întreaga lume. Creația celebrei coregrafe Maguy Marin, dincolo de faptul că este un bestseller pentru dansul contemporan, se constituie într-un reper istoric, o saga tragică a unei umanități înspăimântătoare.
„«May B» este o bucățică de umanitate: un cor arhaic de personaje modelate parcă din argilă, martori atemporali ai unei infinite rătăciri.” – mărturisea Maguy Marin, adăugând: „La Maurice Béjart, corpurile erau venerate. Totul era tinerețe, virtuozitate, sclipire. Mă gândeam ce-o fi cu celelalte corpuri, împiedicate, împietrite, corpurile stângace care abia reușesc să se țină pe picioare…”.
Opera lui Samuel Beckett a inspirat-o pe Maguy Marin să creeze aceste vieți fisurate care celebrează o formă unică de burlesc sfâșietor.
Maguy Marin e unul din acei artiști care lasă urme profunde și schimbă existențe. De peste 35 de ani, ea s-a impus ca una din cele mai importante coregrafe ale scenei mondiale. Fiică de imigranți spanioli, Maguy Marin a creat o operă al cărei întreg poate fi comparat, metaforic, cu un pumn plin de bucurie și furie în fața barbariei. Cariera și luările sale de poziție sunt un imbold la cutezanță, curaj și luptă. Azi, mai mult ca niciodată, artista consideră o prioritate să se ocupe de copii, să transmită ceea ce știe.
În 1981, spectacolul cult „May B” – inspirat din universul personajelor beckett-iene – venea ca un cutremur pe scena dansului contemporan, o explozie al cărei ecou se poate încă auzi.
Cariera coregrafei Maguy Marin e o mișcare amplă de corpuri și inimi, o aventură a timpului nostru – imortalizată și transmisă mai departe prin imaginea filmică – îmbinând grație și furie, artă și politică, având ca pilon central emblematică creație „May B”, drept operă de referință.
Din dorința de a marca în cadrul FNT 2019 prezența unei trupe de dans extraordinare – Compagnie Maguy Marin (invitat special al editiei 29 a FNT), dar și de a crea o viziune cât mai cuprinzătoare a fenomenului pe care „May B” – acest spectacol-reper al dansului contemporan – îl reprezintă, Festivalul Național de Teatru a programat în zilele de 23 și 24 octombrie o serie de evenimente speciale.
Astfel, pe 23 octombrie, în foaierul Sălii Studio a TNB, a avut loc:
Expoziție de fotografie „May B” – artiști fotografi Jean-Louis Fernandez și Laurence Danière. Producător: FNT.
Pe 23 octombrie, la Sala Studio a TNB, a avut loc:
Reprezentație unică a spectacolului „May B”, semnat de celebra coregrafă Maguy Marin – coproducție a Compagnie Maguy Marin și Maison des Arts et de la Culture Créteil - Franța.
Pe 24 octombrie, Sala Mare a HUB FNT din Hanul Gabroveni-ARCUB, a găzduit Conferința cu public intitulată „În universul lui Maguy Marin”, cu participarea artiștilor Laure Delavier, Ulises Alvarez, Louise Mariotte și Laura Frigato – membri ai Companiei Maguy Marin.
Pe 24 octombrie – Proiecție a filmului intitulat „Maguy Marin – L’urgence d’agir / Nevoia de a acționa” semnat de cineastul David Mambouch.
Motto-ul de pe afișul peliculei cinematografice explică pe deplin importanța și provocarea lansată de acest eveniment cultural european: „Care este acel moment al istoriei lumii pe care-l trăim împreună?”
Incitantă dezbaterea RICHARD III SAU DESPRE PUTERE ȘI FORȚA EI DE MANIPULARE, în prezența regizorului Andrei Șerban și a protagoniștilor celor două spectacole „Richard III”: Teatrul Radnóti, Budapesta și Teatrul Bulandra, București.
Pentru prima dată într-un festival, în același decor, două variante de spectacol teatral aparținând aceluiași creator, realizate pe scene diferite ale Europei la aproape un an distanță. Două trupe diferite, același concept.
Festivalul Național de Teatru a prezentat versiunile scenice ale celebrului text dramatic „Richard III” de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban, realizate alături de trupele teatrelor „Radnóti Miklós” din Budapesta și „Lucia Sturdza Bulandra” din București.
Cu această ocazie, Directorul FNT, Marina Constantinescu și regizorul Andrei Șerban au imaginat o dezbatere provocatoare, plecând de la subiectul și temele abordate de textul lui Shakespeare și de regizorul celor două producții.
Scena Teatrului Bulandra a sălii „Liviu Ciulei” a găzduit, astfel, nu doar cele două reprezentații „Richard III”, ci și un dialog moderat de Marina Constantinescu, ce îi va avea ca invitați pe regizorul Andrei Șerban, Daniela Dima, alături de actori ai celor doua trupe: Róbert Alföldi, Eliza Sodró, Adél Kováts, László Zsolt, Marius Manole, Rodica Lazăr, George Ivașcu.
„În 1593 Shakespeare a scris o piesă despre o țară infectată de corupție, care ajunge să fie condusă de un monstru pervers. Azi, din America până în China, trecând prin Ungaria și România, Richard III continuă să reflecte lumea în care trăim.
Marina Constantinescu a creat o lovitură de teatru unică, invitând în FNT două companii faimoase, Bulandra din București și Radnóti din Budapesta, să-l joace în același decor. E oare aceeași piesă? Vom vedea. Lucrând la ambele proiecte, am simțit că fac parte din comunitatea fără frontiere a artei. O bucurie adevărată. Și, deși aspectul politic e prezent, nu cred că teatrul poate schimba lumea. Dar poate să atingă adânc fibra noastră umană. Cel puțin așa sper.” – Andrei Șerban
LEGĂTURI PRIMEJDIOASE de Christopher Hampton
Spectacolul „Legături primejdioase”, regizat de Cristi Juncu, a prezentat într-un cadru feeric imaginat de scenografa Cristina Milea, o poveste despre un joc de intrigi amoroase. Protagoniștii ‒ marchiza de Merteuil și vicontele de Valmont, foști iubiți ‒ aleg să devină rivali într-o competiție bazată pe jocuri de seducție și răzbunare.
Merteuil îl provoacă pe Valmont să o corupă pe tânăra și inocenta Cecile de Volanges înaintea căsătoriei sale, însă Valmont urmărește o altă țintă: inima virtuoasei doamne de Tourvel. Cei doi vor cădea în propriile capcane, atunci când realizează că și sufletele lor sunt mai vulnerabile decât credeau în fața adevăratei iubiri.
„Ideea că mintea omenească poate cunoaște și stăpâni lumea (deloc străină vremurilor pe care le trăim acum) dictează și conduita protagoniștilor spectacolului nostru, un viconte și o marchiză. Revoluția lor nu urmărește însă pulverizarea unei ordini statale tradiționale, ci își propune să destrame un imperiu niciodată învins: cel al simțurilor.” (Cristi Juncu)
UN TRAMVAI NUMIT DORINŢĂ de Tennessee Williams
Capodoperă a literaturii dramatice, „Un tramvai numit dorinţă” s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, una dintre cele mai importante provocări pentru orice scena de teatru.
Distinsă cu Premiul Pulitzer în 1947, rămâne în continuare o placă turnantă a excelenţei în teatru, fiind considerată exotică pe alocuri, erotică şi pasională, o poveste dramatică ce sondează psihicul uman în toată complexitatea lui. Nu atât povestea e cea care primează aici, ci mai degrabă relaţiile dintre personaje. „Orice bărbat este un rege”… până la apariţia lui Blanche, axul pivotal al dramei, care soseşte în casa surorii sale, Stella, şi a cumnatului ei, Stanley. Şi totul până într-o vară, când raporturile de forţă sunt ameninţate şi o lume se spulberă. Seducţia şi disperata nevoie de a aparţine, lupta pentru putere, iluziile şi lumea magică, nuanţele psihologice şi emoţia în frumuseţea ei dezgolită, toate sunt surprinse magistral aici de Tennessee Williams.
IERI ȘI AZI. TEATRU TV. FURTUNA de W. Shakespeare
„Magia, la fel ca teatrul, nu trebuie făcută, ea trebuie să se nască, să se întâmple… Am regizat pentru a doua oară Furtuna și mâine aș începe iar, pentru că principala formă de magie ascunsă (și nu prea) de Shakespeare în piesă este chiar magia teatrului.” (Alexandru Lustig)
NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA de William Shakespeare (Cluj), în regia lui Tompa Gabor. Spectacolul s-a desfăşurat într-o lume rece, cu tehnologie modernă, unde, în contrast, pasiunile sunt enorme. Pasiuni care înseamnă, în primul rând, narcisism şi egoism. În același timp, aceste personaje sunt, de asemenea, prizonieri ai unor situaţii.
Aici nimeni nu alege să renunţe la tot, sau să spună ca nu este interesat de bani. Toți acționează în conformitate cu propriul interes, totul fiind manipulat de către o reţea complexă de interese și alianțe. Desigur, fiecare personaj are emoţii puternice, sincere, are parte de sex, iubire, erotism. Dar personajele nu decid în funcţie de asta. Ei cred doar temporar că aceste lucruri sunt mai importante. Egoismul și interesul propriu intervin în toate deciziile luate. Dacă reflectăm asupra acestei idei, putem crea un teatru de o cruzime teribilă. Desigur, cu elemente proprii comediei, cu situații comice, dar în esenţă o goană lacomă, plină de cruzime, după „nemurire”, supravieţuire sau fericire.
HENRIC AL IV-LEA de Luigi Pirandello
Întâmplările din „Henric al IV-lea” încep cu 20 de ani înaintea acțiunii de pe scenă, când un tânăr aristocrat, lăsându-se purtat de valențele sale de actor, se accidentează în timpul unui carnaval.
În ziua următoare, se trezește convins că este Henric al IV-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, care toată viaţa a avut conflicte cu Papa şi de al cărui nume se leagă legendarul Drum la Canossa. A înnebunit sau doar se preface? Dacă e nebun, oare de ce toţi din jurul său participă la această nebunie? Dacă totul este doar un joc, cum poate fi atât de real? Cine poate spune cu certitudine până unde se întinde normalitatea şi unde începe nebunia?
Ce puteți vedea la FNT în această seară, dar și pe 25 și 26 octombrie
EVGHENI ONEGHIN/ EUGENE ONEGIN
25 octombrie | 20:00 – Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Sala Mare
Spectacolul este versiunea dansată a romanului în versuri al lui Alexander Pușkin, în care Boris Eifman, unul dintre cei mai mari coregrafi contemporani, numit în New York Post „theatrical magician extraordinary”, combină elementele dansului clasic și ale celui modern, într-un univers sonor în care muzica lui Ceaikovski alternează cu rock-ul lui Alexander Sitkovetski.
TEATRUL ÎN TREI DIMENSIUNI – Tristan Sharps
25 octombrie | 12:00 – HUB FNT, Sala Arce
Cei care nu cunosc opera lui Tristan Sharps vor descoperi, poate, producții de mari dimensiuni, ce cuprind instalații minuțios construite, secvențe de film și un număr mare de performeri. Ceea ce văd ei este obiectul final. Destinația. Totuși, drumul parcurs de autor și de compania lui până la crearea acestui nou proiect reprezintă munca de-o viață, atât personală, cât și profesională.
În conferința pe care o va susține în cadrul Festivalului Național de Teatru, Tristan Sharps va prezenta modul în care și-a început călătoria, la jumătatea anilor 1990 și capătul probabil al acesteia, în anii 2020, făcând referire la unele dintre cele mai cunoscute spectacole ale companiei sale, inclusiv proiectul pe care îl pregătește pentru toamna anului viitor, la București.
„Fondată de Tristan Sharps, dreamthinkspeak este o companie remarcabilă, ale cărei înscenări de tip site-specific s-au mulat pe spații precum o fabrică de hârtie de la Moscova sau un abator din cartierul londonez Clerkenwell.” – THE GUARDIAN (2017)
Tristan Sharps a studiat la Paris, la școala Jacques Lecoq, și face teatru de aproape 30 de ani. Din 1995 creează proiecte de teatru site-specific de mari dimensiuni. În 2000 a fost co-autorul spectacolului The Gambler, după Dostoievski, transformând spațiul bisericii londoneze Union Chapel în universul imaginar al cazinoului Roulettenburg.
Licitația ARTMARK, ediția a VI-a. DĂRUIND VEI DOBÂNDI
26 octombrie | 12:00 – Galeriile Artmark
FNT ‒ UN GÂND DE RECUNOȘTINTĂ PENTRU ARTIȘTI
Ediţia cu numărul 29 a Festivalului Naţional de Teatru va găzdui, pentru a șasea oară, o iniţiativă de succes lansată în 2014. Preocupat în aceeaşi măsură de valoare şi de soarta oamenilor care pun în valoare actul artistic, Festivalului Naţional de Teatru organizează la sediul Galeriilor Artmark o licitaţie cu diferite obiecte de artă, obiecte personale sau artefacte-mărturii ale activităţii teatrale, oferite de către artişti de seamă ai momentului. Sumele strânse din vânzarea acestor obiecte vor fi donate programului UNITER – Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”.
Dezbatere: TEATRU ÎN AMFITEATRU – CRITICA DE TEATRU AZI
26 octombrie | 16:00 – HUB FNT, Sala Arce
Dezbatere prilejuită de lansarea celei mai tinere reviste de teatru: Amfiteatru.
„Într-o lume în care premisele nu sunt tocmai favorabile criticii de teatru, noi deschidem o nouă revistă de teatru. Și-i spunem „Amfiteatru”, pentru că amfiteatrul este în același timp un spațiu de dezbatere și un spațiu de spectacol. Aceste două componente vi le oferim în paginile noastre, atât virtuale, cât și tipărite.
Critica de teatru este, înainte de toate, o formă de creaţie, credem noi, cei care vă invităm în Amfiteatru: Monica Andronescu, Dana Ionescu, Alina Epîngeac, Elena Coman, Irina Cerchia și Mircea Morariu. Spunea odată Grotowski că arta actorului este una deosebit de ingrată. Nimic nu-i supravieţuieşte, în afară de critică… Şi, mai spunea el, cu o urmă de cinism, că „bună” sau „rea”, critica nu-i face dreptate oricum. Și totuși, în această lume grăbită și adesea neatentă, noi ne propunem să-l contrazicem pe Grotowski și încercăm ca, în acest ocean de efemeritate „să facem dreptate” minunatei arte a teatrului.” – Monica Andronescu
TREI SURORI de A.P. Cehov
26 octombrie | 19:00 – Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Sala Media
27 octombrie | 19:00 – Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Sala Media
Operele lui Anton Pavlovici Cehov sunt mereu actuale. Ele povestesc acele secrete ale sufletului care stau la baza unor întrebărilor perene ale vieții și care prezintă, totodată, o provocare atât regizorului, cât și actorilor și publicului.
Spectacolul se joacă în mai multe spații: PARTEA I: Foaier Sala Media, Sala Media; PARTEA II: Sala Pictură, Sala Amfiteatru. Locul de întâlnire pentru începutul spectacolului: Foaierul Sălii Media
LIMITE de Mihaela Michailov & Radu Apostol
26 octombrie | 17:00 – Centrul Replika
27 octombrie | 17:00 – Centrul Replika
În timpul documentării artistice pentru spectacolul „Limite”, am intervievat zeci de profesori și profesoare din mediul preuniversitar, inspectori și inspectoare, reprezentanți ai instituțiilor care joacă un rol hotărâtor în sistemul educațional din România. Astfel am încercat să radiografiem realitățile educaționale cu care ne confruntăm și legăturile complexe dintre profesori, copii, părinți.
SALBA DRACULUI de Vasile Alecsandri
26 octombrie | 18:00 – Teatrul Odeon, Sala Majestic
26 octombrie | 21:00 – Teatrul Odeon, Sala Majestic
Prima comedie cu tematică originală a lui Alecsandri este „Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului”, care reflectă contradicţiile din societatea vremii, conflictele dintre nou şi vechi.
DIALOGURI DESPRE LIBERTATE CU SILVIU PURCĂRETE
27 octombrie | 12:00 – HUB FNT, Sala Mare
„Pentru mine, Silviu Purcărete este gustul teatrului pur pe cerul gurii. Aromă care te îmbată de tăria inteligenţei lui sclipitoare şi de puterea viselor lui. Care, uneori, coboară din mintea lui, pe scenă. Spre norocul nostru. Restul? E libertate.” (Marina Constantinescu)
CHIRITZA ÎN CONCERT după Vasile Alecsandri & Matei Millo
27 octombrie | 18:00 și 21:00 – Teatrul Odeon, Sala Majestic
Deși Vasile Alecsandri și Matei Millo s-au inspirat din viața și obiceiurile secolului al XIX-lea, creând un personaj tipic micii burghezii ariviste, Chirița/Chiritza își găsește ușor multiple echivalențe în societatea noastră contemporană.
Dar să ne oprim aici pentru a nu vă răpi plăcerea de a descoperi și alte momente din ultimele zile de festival.