Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care a avut loc online și on-air, a adus publicului unele dintre cele mai impresionante spectacole românești produse în ultimii 30 de ani. FNT 2020 a creat un loc digital pentru explorarea multor definiții ale spațiului teatral.
A fost o provocare extraordinară pentru organizatori, care a presupus inovație, aventură, energie creativă nouă. Iar pentru artiști, dar și pentru noi, ca spectatori, deopotrivă, pandemia ne-a forțat să reexaminăm fiecare ipoteză despre arta noastră, să explorăm fiecare opțiune concepută, să ne punem întrebări profunde despre esența muncii noastre și de natura legăturii dintre artist și public.
Iar ceea ce m-a impresionat cel mai mult nu a fost tehnologia, ci umanitatea. Și cred că acest spirit de unire online a teatrului va continua și după ce ne vom putea relua activitățile cu care eram obișnuiți.
George Banu: « Are ceva bun şi online-ul ăsta »
Citește pe Antena3.ro
Această convingere a fost formulată direct de teatrologul Amalia Dumitrescu şi, cum o împărtăşesc, despre ea ţin să vorbesc… concis! Desolidarizându-mă de procurorii şi inchizitorii care intentează procesul « ecranelor » în numele unor argumente valabile, eu îmi propun să le formulez pe acelea ale « apărării », convins că, după experienţa « teatrului altfel » propus de FNT, dezbaterea merită să aiba loc. Evident că punctele de vedere diferă, căci creatorii de teatru au nevoie de parteneri, de comunitate, în timp ce un martor ca mine resimte absenţa lor mai puţin dramatic şi solitudinea nu îl penalizează în mod egal! Ea îi permite să rămână aproape de teatru văzîndu-l din birou !
« Online-ul ăsta » permite regăsirea « timpului pierdut » - nu pierdut prin petreceri dezinvolte, ci dispărut ca fiind propriu spectacolelor, prestaţiilor efectuate în prezent. Dar nu e vorba doar de a răsfoi nostalgic un album de fotografii, ci de a ne confrunta, faustian vorbind, cu « clipa fericită », prezentă şi reînviată. Şi, astfel, tinereţea actorilor nu se ofileşte şi moare, ei rămân vii pentru totdeauna! Doar online, profităm de ceea ce Wim Wenders considera ca fiind propriu filmului, care poate « alătura imaginea actorului tânăr şi a lui vârstnic ». Coexistenţa vizibilă a duratelor. Şi cum să nu-mi asum emoţia de a-l fi recunoscut, în dezordine, pe Marcel Iureş la debut, suplu şi dezinvolt, în Visul unei nopţi de vară pus în scenă de Liviu Ciulei, pentru a-l descoperi apoi vital şi pasional în Noaptea furtunoasă a lui Mihai Măniuţiu şi a-l vedea, cu păr cărunt, în Moromeţii? Sau pe Ion Caramitru incandescent recitator şi Prospero filozof? Plăcerea constă din revelaţia concretă a acestui caleidoscop al vârstelor, pe care martorul de odinioară îl poate ordona el însuşi. O viaţă de actor redescoperită din bucăţi de viaţă pe scenă!
« Online-ul ăsta » permite « privirea de aproape ». Putem descoperi astfel acele detalii care ne scapă, care, de departe, sunt doar bănuite, dar cu adevarat apreciate nu sunt decât acum, graţie proximităţii. De câte ori n-am vazut Faust-ul lui Silviu Purcarete şi Helmut Stürmer, însă numai camera mi-a permis să sezisez varietatea şi intensitatea desenelor ce acoperă pereţii decorului! O adevărată expoziţie ascunsă, un voiaj în lumea detaliilor de o bogăţie fără seaman. Şi cum, uimit, să nu-mi repet fraza celebră, conform căreia « Dumnezeu se găseşte în detalii ». Detalii ce-şi revelează prezenţa şi seduc!
« Online-ul ăsta » mi-a oferit ocazia de a purta cele mai împlinite discuţii cu artiştii invitaţi, atât la FNT, cât şi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Partenerii mei de dialog, regizori reputaţi, înainte constant implicaţi în proiecte, în deplasări peste meridiane şi continente, îmi răspundeau din apartamentul lor personal! Nici precipitate, nici direct publice, schimburile noastre beneficiau de concentrarea şi disponibilitatea interlocutorilor - mai liberi ca oricând ! Nici regizorii nu-şi părăseau casa, nici eu pentru a-i întâlni. Împreună, timp de o oră, confirmam convingerea lui Pascal, conform căreia « nefericirea omului provine din faptul că nu acceptă să ramâna în camera lui ». Singurătăţi împărtăşite, singurătăţi propice.
« Online-ul ăsta » în cadrul Festivalului Naţional de Teatru a convins şi prin refuzul de a cenzura Cutia Pandorei, în care, secret, coabitează spectacole mai vechi şi mai recente, actori de altă dată, legendari şi astfel regăsiţi, căci mulţi dintre ei sunt dispăruţi. Sunt împreună, apar, dispar, asemeni unor fantome de care putem profita sau de care ne îndoim, prentru a prelua titlul unei cărţi de Monique Borie : « Fantoma sau teatrul care se îndoieşte ». Online, fantomele revin!
« Online-ul ăsta » îmi acordă libertatea des revendicată de Barthes sau Cioran, pe care mult o apreciau, aceea de a « răsfoi » o carte. Spectacolul, în condiţiile obişnuite, impune o direcţie temporar autoritară, căreia eu, din sală, mă supun! Mi-o asum şi nu mă pot delecta cu plăcerea de acum, de a « răsfoi » spectacolul. Înregistrat, el îmi permite să avansez, să revin în căutarea unei priviri sau a unui gest, să-l explorez cu o libertate de care nu dispun în sală! Şi, astfel, îl degust - uneori altfel -, ca « cititor prin extracţii fragmentare », postura exersată de Barthes.
« Online-ul ăsta », când e corect realizat şi nu deteriorează spectacolul, se defineşte printr-o natură dublă, aceea de prezenţă/ absenţă! Reprezentaţia e prezentă şi absentă, e teatru proiectat, dar nu doar pe ecranul televizoarelor, ci şi pe ecranul memoriei astfel reînviată! El e persistenţa unor momente trăite, inseparabile de spectacolul azi restituit. Cum să nu-mi amintesc, văzând Unchiul Vanea al lui Andrei Şerban, de impactul violent resimţit la Cluj sau pe cel al lui Kordonski la Bucureşti, de entuziasmul lui Valeriu Moisescu şi de resemnarea ironică a lui Mălăele? Mă revad pe mine atunci, asemeni naratorului « proustian » şi « memoria afectivă » reînvie ca o coadă de păun!
« Online-ul ăsta » permite să vedem mari specatcole de altădată asemeni vestigiilor rănite şi, de aceea, intens iubite ale antichităţii! Fiecare e invitat să se implice, să-şi mobilizeze imaginarul, pentru a le completa, aşa cum o face când o priveşte pe Venus din Milo, incompletă, dar de neuitat! « De aceea îmi e atât de aproape » - afirma Camus.
« Online-ul ăsta » mi-a confirmat ceea ce am spus odată: « biblioteca mea sunt spectacolele pe care le-am văzut ». Ele însă mi-au apărut ca o bibliotecă neefemeră a teatrului şi, de aceea, dispariţia mea nu mai confirmă celebrul adagiu african: « când un bătrân moare, arde o bibliotecă ».
Aceste gânduri mi-au fost inspirate de online-ul ediţiei aniversare a Festivalului Naţional de Teatru, care mi-a permis acest voiaj retrospectiv, pe care n-am vrut să-l asimilez unei experienţe înşelătoare! Am regretat « prezenţa », dar m-am delectat cu « legenda », am regretat sala şi vecinul de scaun, dar m-am mulţumit cu refugiul camerei, consolat cu singurătatea.
Iată argumentele apărării care, evident, nu le exclud pe cele ale acuzării! Ele au însă meritul de a elimina opoziţia maniheană între doua postúri ireductibil adverse! Alegeri sunt posibile, modulări de asemenea şi, astfel, am sentimentul că se degajează o alternativă ignorată înaintea acestei experienţe ce nu a fost doar traumatizantă, cum unii au calificat-o, ci şi consolatoare. Nu o capitulare, ci o rezistenţă, nu o resemnare, ci o confruntare!
Matei Vișniec: Maratonistul imobil: note despre FNT 2020
Mă întreb sincer, după ce timp de o săptămînă am petrecut ore şi ore vizionînd ceea de a oferit ca propunere ediţia de anul acesta a Festivalului Naţional de Teatru, dacă nu cumva am păşit deja într-o nouă dimensiune socio-culturală.
Să fie acest tip de festival online doar un accident de parcurs, un moment de adaptare datorat pandemiei? Sau am fost martorul unui nou fenomen cultural de interconectare multiplă aflat la începuturile sale? Vom reveni curînd la normalitatea festivalieră de dinainte de 2020 sau ceea ce ni s-a întîmplat la nivel numeric, în cursul acestui an, devine deja atît de interesant încît vom continua să folosim tot mai des ecranele şi noile tehnologii relaţionale, chiar şi cînd virusul va fi o simplă amintire?
Este prea devreme să dăm un răspuns definitiv, dar ceea ce pot spune este că am savurat cu mare intensitate spectacolele şi dezbaterile din program, cu atît mai mult cu cît eu însumi am fost implicat ca autor dramatic. Am descoperit spectacole mai vechi şi cred că este o excelentă idee ca un festival de teatru să fie şi o platformă de împrospătare a memoriei. Am urmărit dialoguri intersante şi incitante, avînd uneori impresia că mă aflu în aceeaşi încăpere cu respectivii protagonişti, ba chiar am avut sentimentul că eram invitat la ei acasă. Am avut o mare libertate de alegere dar şi de navigare în panoplia de propuneri culturale, şi nu am ratat nimic din ceea ce mi-am propus să nu ratez. Am asistat şi la experienţe surprinzătoare, cum a fost “Pool (No Water)” a regizorului Radu Alexandru Nica, de natură să mă facă să reflectez la translaţiile de limbaj vizual ale acestui secol din ce în ce mai numeric.
Sigur, sunt şi lucruri care mi-au lipsit la acest festival, pe care nicio tehnologie nu mi le poate înlocui: este vorba de contactul uman, de plăcerea de a revedea live prieteni, de a vibra emoţional într-o sală împreună cu alte cîteva sute de spectatori. Mă întreb însă dacă nu cumva pe viitor vom avea tot mai des festivaluri hibride (cu întîlniri de tip tradiţional dar şi cu dimensiunea online) aşa cum avem astăzi maşini cu benzină şi în acelaşi timp electrice.
Din multe, foarte multe de puncte de vedere, FNT 2020 mi s-a părut un fel de experiment cultural, un laborator de testare a capacităţii noastre de a prezerva creativitatea şi socializarea chiar şi în condiţii de mare adversitate. Dacă virusul ar fi un monstru răutăcios dotat cu inteligenţă, decis să distrugă umanitatea, fără îndoială că după acest festival ar crăpa de ciudă.
Petru Vutcărău: FNT la 30 de ani - o adevărată sărbătoare
FNT demult a încetat să mai fie doar un Festival Național de Teatru. FNT a devenit unul dintre cele mai importante evenimente culturale românești și cu siguranță este cel mai important eveniment teatral din România. FNT a devenit o emblemă a teatrului românesc. FNT este un camerton, un barometru, un puls al mișcării teatrale românești, care întrunește anual tot ce poate fi mai valoros în materie de teatru din țară. Luând pulsul FNT, diagnostichezi întreaga societate românească.
Iată de ce orice teatru din România își dorește să ajungă în FNT. Orice teatru din Basarabia își doreste să ajunga în FNT. Orice regizor, orice actor, scenograf, coregraf, compozitor, pictor de costume, manager de teatru de pe ambele maluri ale Prutului râvnește să ajungă în FNT. Mi se pare firesc să fie așa.
Anul acesta FNT împlinește 30 de ani. Felicitări și mulți ani înainte! Anul acesta Teatrul Național "Eugene Ionesco" din Chișinău împlinește 30 de ani. Mulți ani și nouă, teatrului care, chiar din primul an al înființării sale, s-a declarat a fi un teatru de limbă, expresie și simțire românească! Sunt nespus de mândru, dar întâi de toate onorat, pentru că la această ediție aniversară a FNT, Teatrul Național "Eugene Ionesco" a fost invitat să participe cu mono-spectacolul "Ultima noapte la Madrid", având-o ca protagonistă pe una dintre cele mai talentate și valoroase actrițe din Basarabia, Ala Menșicov, care este și unul dintre fondatorii Teatrului "Eugene Ionesco". De-a lungul acestor 30 de ani de activitate, am fost invitați de mai multe ori să jucăm în FNT și de fiecare dată acesta era pentru noi un moment de imensă bucurie și mare onoare. Era un eveniment important în viața și în cariera noastră, o adevărată sărbătoare. Dar nu numai atât. Acesta a fost și rămâne întâi și-ntâi de toate un moment de inaltă responsabilitate. Conștienți de faptul că venim dintr-o periferie geografică româneasă, în care limba română, cultura și spiritul românesc se află mereu în pericol, ne simțim obligați de fiecare dată să demonstrăm prin spectacolele noastre, că românismul în Basarabia n-a murit. Că la Chișinău se face teatru de calitate. Teatru românesc. Iată de ce pentru noi, cei de pe malul stâng al Prutului, FNT înseamnă un pic altceva decât FNT pentru teatrele din țară. Înseamnă ceva mai mult. E ca și un dublu-examen pe care îl susținem de fiecare dată. Examenul de a fi Om de Teatru. Examenul de a fi Român. Vă mulțumesc pentru că de fiecare dată ați fost cu noi exigenți.
As vrea să felicit întreaga echipă a Festivalului pentru această ediție FNT-2020 aniversară, specială, REUȘITĂ!
Parafrazându-L pe Eminescu, aș spune și eu: "Mai am un singur dor… Îmi doresc ca la următoarele ediții ale FNT, dacă o fi să mai fim invitați, să venim la București nu din străinătate ci din Țară. Să venim de acasă, acasă. Din Chișinău, Bălți sau Cahul la București, capitala Țării noastre, România." Așa să ne ajute Dumnezeu!
Ilinca STIHI: Ediția 2020 a Festivalului Național, tumult de culori acustice
Mulțumesc Festivalului National de Teatru pentru bucuria de a fi prezentă cu spectacolele mele într-o ediție jubiliară! Tema care a opus Neliniștea tinerilor autori Neuitării pe care o datorăm celor dinainte a oferit o viziune complexă asupra fenomenului spectacolului sonor românesc. Plasarea ca deziderat a selecției sub auspiciile recunoașterii internaționale de care Teatrul Național Radiofonic s-a bucurat în ultimul deceniu, a conturat o perspectivă generoasă asupra viitorului acestuia. Ediția 2020 a Festivalului Național de Teatru re-creează scena on-air, tumult de culori acustice, din straturile conservatoare ale creatorilor din urmă, către realitățile imersive ale noii arte sonore, universale și cutezătoare.
