x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru unteatru cinematic – prima platformă VoD a unui teatru independent din România

unteatru cinematic – prima platformă VoD a unui teatru independent din România

de Magdalena Popa Buluc    |    04 Sep 2020   •   14:05
unteatru cinematic – prima platformă VoD a unui teatru independent din România

Primul teatru din România care a transmis reprezentații live din sala de spectacol anunţă lansarea unei platforme online de VoD (Video On Demand) care va facilita accesul publicului din toată țara la producțiile teatrale din portofoliul propriu. unteatru cinematic este o soluție de streaming dezvoltată de echipa Homemade Advertising, din dorința de susține continuitatea proiectului independent grav afectat de măsurile de distanțare impuse în contextul pandemic. Implicarea pro bono a agenției de publicitate în dezvoltarea unei formule reale de sprijin pentru sectorul independent vine ca o confirmare a lanțului de solidaritate generat de situația de criză în sectorul privat.

Noua platformă va oferi spectatorilor din întreaga țară posibilitatea de a achiziționa bilet la unul sau mai multe spectacole în sistem pay per view, dar și opțiunea de a urmări oricând producțiile online, în baza unui abonament lunar. Primele spectacole disponibile pe unteatru cinematic vor fi cele difuzate în cadrul festivalului Zilele unteatru online. Pentru a urmări transmisiunile din perioada 4-13 septembrie, spectatorii sunt invitați să își creeze un cont de abonat, unde vor beneficia de 15 zile de gratuitate. Prețul abonamentului lunar este de 9 euro, iar în baza acestuia, iubitorii de teatru vor avea acces nelimitat atât la premierele unteatru, cât la producțiile din arhivă. Spectatorii care își doresc să urmărească doar transmisiunile din programul festivalului, vor putea întrerupe sau suspenda abonamentul oricând, fără costuri suplimentare.

„unteatru cinematic este prima platformă video-on-demand dezvoltată pentru un teatru din România și ne bucurăm că am sprijinit unteatru în această inițiativă. Ne dorim ca odată cu această platformă, spectacolele unteatru să  atragă spectatori noi și să crească vizibilitatea unei noi generații de artiști valoroși din domeniul teatral, pe care nu am avut ocazia să îi vedem încă pe ecrane. Ne-am implicat în acest proiect cu toată încrederea față de calitatea producțiilor unteatru și am simțit că acest spațiu independent merită tot efortul.’’, subliniază Alexandru Bohariuc, Co-Founder Homemade Advertising.

Într-o primă etapă a proiectului, unteatru cinematic invită spectatorii să urmărească din confortul și siguranța propriei case o selecție amplă de spectacole produse de teatrul independent din București. Lunar, noi reprezentații vor fi adăugate pe platformă, iar organizatorii pregătesc în acest moment noi formate care urmează să fie lansate exclusiv prin intermediul acesteia.

,,2020 reprezintă o adevărată provocare pentru întreaga lume a teatrului, iar sectorul artistic independent este cel mai afectat de contextul actual. Propunerea partenerilor de la Homemade Advertising, de a ne ajuta cu implementarea oricărui proiect digital care ne-ar putea ajuta să supraviețuim în această perioadă, a venit într-un moment de răscruce. Au înțeles perfect nevoile noastre și ai venit cu cele mai bune soluții tehnice. Generozitatea lor și ideile generate în timpul discuțiilor noastre pe Zoom se concretizează astăzi într-o platformă care sperăm că va aduce spectacolele unteatru în cât mai multe case. E o premieră în lumea teatrului și o onoare pentru noi să deschidem această ușă. Povestea continuă și suntem recunoscători pentru asta.’’, spun regizorii Andrei și Andreea Grosu, fondatorii unteatru. 

Zilele unteatru online, o variantă a festivalului aniversar unteatru dedicată spectatorilor din întreaga țară, va avea loc în perioada 4-13 septembrie, pe platforma de streaming unteatru cinematic. Timp de 10 zile, cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul teatrului independent, dar și o serie de reprezentații în premieră, vor fi transmise online, parte dintre ele live, și vor putea fi urmărite cu acces gratuit.

Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru.  În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.

Homemade Advertising este o agenție de publicitate românească, lansată în anul 2018. Agenția oferă servicii de comunicare digitală complete: de la strategie, social media și până la implementare de platforme web-based. În anul 2019, agenția si-a extins domeniul de activitate prin crearea unui departament de PR&Events.

 

×