Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Virgil Carianopol a debutat în presă la revista Glasul Romanațiului, editând apoi două reviste - Crinul și Vraja. Simbolist epigonic (și irelevant) în placheta de debut Flori de spin (1930), amorsează, debutonat, avangardismul în colaborări incidentale la unu și în «cartea de vizită» lirică Virgil Carianopol (1933, unul dintre rarele volume de versuri având ca titlu numele autorului lor; pentru acest op psihedelic va fi și arestat, denunțat fiind de Mihail Dan - scriitor și agent al Siguranței), nu doar în ciclul Poeme pentru Lili, dominat de un metaforism voroncian (Voronca e model explicit în poemul Vezi râurile aplecate lângă inimă). A fost - în termenii lui Marin Mincu - un «avangardist dialectal»”, evidenția criticul literar Paul Cernat în fuga unui crochiu închinat urmașului lui Iancu Jianu.
Tradiționalism dialectal oltenesc
„Teribilist în placheta Un ocean, o frunte, un exil (1934) - a urmat istoricul literar -, Virgil Carianopol se cumințește în eclecticul Scrisoare către plante (1936), cel mai apreciat volum de versuri al său, unde imagismul avangardist se combină cu influențe din Serghei Esenin (apropierea de Zaharia Stancu îl va fi influențat în acest sens). În Carte pentru domnițe, comută grațios pe «tradiționalismul dialectal» oltenesc (din care-și face o profesiune de credință), în acord cu un Radu Gyr. Treptele noii orientări vor fi Frunzișul toamnei mele (1938, în linia lui Aron Cotruș și D. Ciurezu), Scară la cer (1940, lirism de haiducii folclorizante) și Poeme de pe front (1943, versuri mobilizator-războinice valorificând experiența de pe Frontul de Est)”.
„Neam de piatră” (cu dedicație)
Pe același fir: „Opțiunile lirice merg împreună cu angajarea pro-legionară (e o vreme comisar la Teatrul de Revistă Cărăbuș), ceea ce-i atrage, în anii stalinismului, o detenție politică prelungită (la Jilava, Periprava și Aiud, unde e coleg de celulă cu tatăl rapsodului Tudor Gheorghe, căruia îi va dedica mai târziu un hit celebru - Cântec oltenesc: «Muică, suntem neam de piatră...»), în linia «de panduri și de Jieni» (Tudor Gheorghe îi va pune pe versuri și alte poeme, precum Primăvara - «E primăvară, iarăși primăvară...»). Reabilitat la vârf (spre invidia unor foști legionari mai puțin norocoși), Carianopol e promovat oficial de noul naționalism, reformulat în variantă «oltenească» de Nicolae Ceaușescu. Includerea (nu nemeritată) în antologia avangardistă a lui Marin Mincu va provoca (explicabil) iritarea lui Geo Bogza”.
Kitsch sentimentaloid-patriotard
Nu în ultimul rând: „Volumele din deceniile șapte-opt - Cântece românești (1970), Viorile vârstei (1972), Ștergar românesc și Lirice (1973), Cântece oltenești (1977), Lumini pentru dragostea mea (1978), Peisaj românesc (1979), Cântec la plecarea verii (1981), Cântece pentru mama (1984), postumele La ceasul de taină și Vânătoarea de foc (1986) - sunt eterogene, impregnate de kitsch-ul sentimentaloid-patriotard al epocii; unele poeme au devenit texte de muzică ușoară. Cele două volume memorialistice Scriitori care au devenit amintiri (1973, 1982) sunt convenționale, augmentate în 1986 cu «pagini de jurnal» editate de nepoata autorului, poeta și traducătoarea Virginia Carianopol”.
Citește pe Antena3.ro
(D)efect al delirului politic
În loc de concluzie: „Povestirile eroico-istorice din Arcașul lui Ștefan (1976), versurile pentru copii din „educativul” Copilul și Țara (1981) sau inocentul Clopoței și prichindei (1977), poveștile moralizatoare din Copilul cu inima de aur (1980) sunt irelevante literar”. Ultima tușă: „Virgil Carianopol? Un poet de antologie și un simptom liric al unei istorii politice fluctuante”.
A da cu pietre în Dumnezeu…
Întru (re)cunoaștere, lăsăm mai jos câteva versuri marca Virgil Carianopol.
„Revolta din noiembrie
Ce dacă fur?
Ce dacă sunt laş?
Ce dacă sparg soarele ca pe-un ou
Şi-i vărs gălbenuşul pe oraş?
Ce ştiu eu decât să plâng?
Ce dacă gura mea nebună
A muşcat carne din lună?
Anii mi i-am pierdut prin amintiri întunecoase,
Am jinduit toată viaţa după lucruri frumoase.
Am hoinărit cu sufletul încins în sfoară
Şi tinereţea mi-am măcinat-o ca o moară.
Din clasele pe care plângea igrasia
M-am înhăitat cu visul şi cu poezia.
Ce folos însă că mi-am cântat tainele,
Eu căruia visul i-a furat hainele?
La ce mai sunt bun?
Ce speranţe, ce tristeţi am avut eu
Care am dat cu pietre în Dumnezeu?
Inima mea ca o văpaie
Luminează boii care fumează liniştea din paie.
Sângele meu ca o furtună
Clopoţeii stelelor îi sună.
Acum, nu mai plâng,
Gâtul trecutului nu-l mai strâng.
Arunc în urmă o gresie
Şi munţii îşi înalţă privirile;
Arunc în urmă un pieptene
Şi o pădure mă desparte de toate amintirile”.
40 de ani se vor fi împlinit în 6 aprilie 2024 de la moartea poetului Virgil Carianopol
„Teribilist în placheta Un ocean, o frunte, un exil (1934), Virgil Carianopol se cumințește în eclecticul Scrisoare către plante (1936), cel mai apreciat volum de versuri al său”, Paul Cernat, critic literar
„Virgil Carianopol e promovat oficial de noul naționalism, reformulat în variantă «oltenească» de Nicolae Ceaușescu”, Paul Cernat, critic literar
