Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se împlinesc 130 de ani de la naştere şi 55 de ani de la moartea lui Dimitrie Gusti. În asemenea momente, îţi pui fireasca întrebare: ce se poate spune despre un om a cărui viaţă a fost legată de un zbuciumat început de secol şi a cărui moarte se petrecea pe când norii negri ai comunismului se întindeau peste ţară?
Dimitrie Gusti a parcurs cu genialitate un cursus honorum care a marcat principalele preocupări şi provocări ale începutului de veac XX. Sociolog, filozof, etician şi profesor de mare clasă, ministru al Învăţământului, membru al Academiei Române din 1919 şi apoi preşedinte al acestui înalt for naţional, în perioada 1944-1946, membru al mai multor academii din străinătate, institute şi societăţi de sociologie...
MODELE
Dimitrie Gusti s-a născut la 13 februarie 1880, la Iaşi, şi a murit la 30 octombrie 1955, la Bucureşti. Mormântul său, uitat de prea rafinata noastră intelectualitate, preocupată mai ales de cancanuri jurnalistice decât de reamintirea marilor valori creatoare ale românilor, se află la Cimitirul Bellu, acolo unde angajaţii Muzeului Satului l-au găsit potopit de bălării şi mai ales de nemeritata uitare. Ostracizat după 1947 de comunişti, aflat într-o neoficializată interdicţie până în 1990, Dimitrie Gusti a rămas pentru specialişti un exemplu de urmat, nu numai în ceea ce priveşte erudiţia şi opera, ci mai ales în ceea ce priveşte implicarea socială şi căutarea de soluţii pentru ridicarea satului românesc.
De asemenea, a fost preocupat de imaginea României dincolo de graniţe şi a contribuit deplin la formarea ei prin participări prestigioase la Expoziţiile Internaţionale de la Barcelona şi Dresda şi Universale de la Paris şi New York. L-a preocupat cooperarea intelectuală internaţională (schimburi intelectuale cu asociaţiile sociologice străine şi cu fundaţiile sociale internaţionale, conferinţe, congrese internaţionale) fiind el însuşi creator de şcoală de nivel european, perfect în acord cu cele mai moderne metode de cercetare de teren.
REFORMĂ SOCIALĂ
Ca şi conducător al campaniilor de cercetări monografice, al echipelor studenţeşti ale Fundaţiei Regale "Principele Carol" şi al revistei "Sociologie românească", a militat pentru cunoaşterea concretă a realităţilor româneşti, ca şi pentru ridicarea culturală a satelor cu ajutorul muncii organizate a elitelor culturale, elite care la vremea aceea aveau un contact direct cu lumea rurală şi considerau necesară pentru modernizarea ţării ridicarea intelectuală, morală şi economică a locuitorilor ei. Este un exemplu care ar trebui reconsiderat în condiţiile zilelor noastre când ar trebui să ne amintim că o societate mai bună este una formată din oameni educaţi.
Dimitrie Gusti a considerat necesară reforma socială şi a întreprins o serie de acţiuni, în calitate de director al Casei Culturii Poporului şi apoi al Fundaţiei Culturale "Principele Carol", pentru organizarea "culturii poporului".
O activitate atât de prodigioasă, o viaţă dedicată marilor idei şi mai ales un om pentru care ţăranul român nu a însemnat obiceiuri ciudate şi pitoreşti, nu a fost o creaţie artificială şi livrescă a unei minţi de intelectual, ci a fost o fiinţă vie pentru care a luptat să trăiască mai bine, să aibă un nivel de cultură şi de viaţă mai apropiat de imaginea bunăstării. Putem alege să vorbim despre imensa operă a lui Dimitrie Gusti, să omagiem intelectualul fin şi eruditul, să ne uimim de capacitatea extraordinară de a crea şi conduce instituţii esenţiale pentru modernizarea vieţii românului obişnuit, să disecăm şi poate să criticăm metoda de cercetare monografică viabilă şi astăzi şi folosită, cu mici retuşuri de cercetătorul etnolog al secolului XXI...
Citește pe Antena3.ro
MUZEUL SOCIAL
Dar pentru noi, Dimitrie Gusti rămâne FONDATORUL celui mai curat loc al memoriei româneşti - satul din Bucureşti numit astăzi - Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Proiectul "Muzeului social" gândit de profesorul Dimitrie Gusti, al cărui plan general a fost realizat de H.H. Stahl şi V.I. Popa în anul 1936, cuprindea un "Pavilion central", un "Muzeu al satului de azi" şi un "Muzeu al satului de mâine". Anul 1936 a marcat realizarea "Muzeului Satului Românesc", evoluţia ulterioară a evenimentelor istorice blocând concretizarea celorlalte obiective ale proiectatului "Muzeu social".
Profunda cunoaştere a satului românesc a dat naştere muzeului în aer liber din Bucureşti "nu ca o copie a vestitelor muzee în aer liber scandinave, ci pe temeiul unei concepţii proprii despre ştiinţa societăţii şi rolul ei activ în viaţa socială", spune Paul Petrescu în "Concepţia muzeografică a lui Dimitrie Gusti".
Muzeul Naţional al Satului a rămas singura instituţie rezultată din strădaniile Şcolii Sociologice de la Bucureşti, care se bucură de apreciere şi succes.
PERSONALITĂŢI
Toate marile personalităţi care au făcut parte din echipele Gusti: "(...) profesor Rainer, cu asistenţii săi de la Institutul de Anatomie şi Embriologie din Bucureşti, pasionatul cercetător al "omului" şi al "formei lui vii", om de vastă cultură, adânc gânditor, ingenios născocitor de metode. Era profesorul Brăiloiu, secretarul general al Societăţii Compozitorilor Români, minunatul cunoscător al ariilor de răspândire ale cântecului românesc, pe atunci la începuturile "Arhivei" sale.
Era profesorul Georgescu Breazul, muzicologul erudit, cu aparatele lui perfecţionate de înregistrare. Era - eu îl întâlneam la lucru prima oară, căci întâlnirea în treacăt în curtea Bibliotecii Naţionale din Paris nu-mi lăsase nici o amintire clară - H.H. Stahl, arheologul trecutului nostru nescris, păstrat numai în obiceiuri, zicători, măsurători şi curele de moşie, pe atunci îndrăgostit de Vrancea, care ştia să facă să vorbească munţii, apele, văile, codrii şi casele, dezvăluind înţelesuri nebănuite lucrurilor celor mai obişnuite.
Era Traian Herseni, conştiincios, neobosit, puţin timid, pe atunci proaspăt licenţiat în filozofie. Şi, pentru prima oară, întâlneam la lucru, alături de cei rămaşi din vechiul grup al "Sociologilor din dreapta Dâmboviţei", Xenia Costa-Foru bunăoară, şi pe studentele şi studenţii mai tineri: Domnica Păun, Elisabeta Constante, Marcela Focşa, Paula Gusti, Maria Dărmănescu, Maria Negreanu, Elvira Georgescu, Nicolae Argintescu, Ion Costin, Ion Zamfirescu, C. Cronţ, G. Burdun, Marin Popescu-Spineni, arhitectul Armăşel şi atâţi alţii. Erau, în sfârşit - nu în ultimul rând -, Alexandru Claudian, cu soţia, proaspăt cuceriţi pentru cercetările monografice.
Deasupra tuturor era însă Dimitrie Gusti, veşnic atent să surprindă un fapt nou, veşnic preocupat să organizeze totul, iscoditor, îndrăzneţ, cercetând totul, văzând totul, îndrumând totul, cu o vorbă, cu un sfat, cu un îndemn, când trebuia, sau, tot când trebuia, cu o mustrare", spunea Mircea Vulcănescu. Sunt reamintiţi astăzi ca fondatori ai muzeului, ridicaţi la rang de Nemuritori alături de această instituţie care recreează în fiecare zi Veşnicia.
Faptele
• A fondat şi a condus Asociaţia pentru ştiinţa şi reforma socială (1919-1921), Institutul Social Român (1921-1939, 1944-1948), Institutul de ştiinţe sociale al României (1939-1944), Consiliul naţional de cercetări ştiinţifice (1947- 1948).
• A înfiinţat şi a condus revistele Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială (1919- 1943), "Sociologie românească" (1936- 1944) .
• Întemeietor al Şcolii de sociologie românească, Dimitrie Gusti a fundamentat metoda monografică de cercetare ce presupune abordarea simultană, multidisciplinară a satului folosind echipe de specialişti din domeniul ştiinţelor sociale, medici, ingineri, agronomi, învăţători etc.
• A iniţiat şi a îndrumat acţiunea de cercetare monografică a satelor din toate provinciile istorice ale României (1925-1948) şi a obţinut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituţionaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială.
• A înfiinţat primele cămine culturale, pentru ca în lumea satului să ajungă cultura.
