Adevaratele fraude electorale

Alegerile din Romania, de care aproape c-am scapat, vor fi urmate de corectii. Din pacate, in acest moment este dificil de facut o evaluare a ajustarilor economice care vor compensa excesele din perioada electorala. Stim, insa, care a fost diferenta dintre "inainte" si "dupa" la americani. Imediat dupa vot, au iesit la rampa cu avertismentul ca Statele Unite trebuie sa-si reduca deficitul bugetar urmatorii: Rodrigo Rato, Alan Greenspan, John Snow. Adica personalitati de prima marime ale lumii financiare - directorul general al FMI, presedintele bancii centrale a Statelor Unite, ministrul de finante al S.U.A. Umflarea deficitului american pana spre punctul pierderii echilibrului economiei mondiale este insa numai o consecinta. Cauza trebuie cautata in incalcarea principiilor liberale care au guvernat economia Statelor Unite timp de un deceniu si jumatate. In America, mama economiei de piata, rolul regulator al pietei a fost inlocuit de dirijism. Statul federal s-a bagat permanent peste economia liberala, majorand cheltuielile administratiei pentru a stimula afacerile private. Banca Centrala a redus dobanzile de la 6,5 la 1% pentru a incuraja consumul pe credit. Deja, in martie 2002, Greenspan vorbea victorios despre iesirea Lumii Noi din recesiune, dupa cel mai scurt recul de la al doilea razboi mondial incoace, dar acum, la scurt timp dupa alegeri, nu mai este atat de sigur ca trendul a ramas ireversibil.

Cel mai bine ar fi sa ne intoarcem la fundamente. Diferenta dintre "boom" si recesiune se vede limpede in fondul de salarii al firmelor, care scade in conjuncturi nefavorabile, cand exista mai putine comenzi si incasari. Reglajul natural al echilibrului profit/salarii se face prin somaj - in recesiune e nevoie de mai putini lucratori. Fireste ca echilibrul se poate restabili nu doar prin somaj, ci si prin taxe. Daca statul insista sa dea comenzi unor companii si, implicit, sa-i sprijine pe angajatii acestora, atunci cresterea cheltuielilor bugetare trebuie compensata prin marirea impozitelor.

Da, dar toate aceste legi economice nu mai au nici o relevanta cand sunt substituite cu reguli guvernamentale. Daca sondajele stranse ii obliga pe politicieni sa ofere si venituri mai mari, sa nu aiba nici someri si sa forteze cu orice pret cresterea economica, atunci, in plan fiscal, se vede cum austeritatea se inlocuieste cu relaxarea. Se obtin rezultate imediate, este adevarat, insa nu exista reteta mai sigura pentru cresterea exploziva a deficitului bugetar. Rezulta pe cale de consecinta si un dezechilibru fara precedent al balantei comerciale.

Dar alegerile au trecut - a dat Dumnezeu! - si cei mai importanti economisti ai Planetei au recunoscut o realitate care exista si inainte, dar nu putea fi acuzata deschis. Deficitul american trebuie redus rapid, au avertizat ei. Fiindca un deficit bugetar urias e tot mai greu de finantat, ceea ce genereaza inflatie. Aceasta poate fi combatuta cu dobanzi mai mari, dar scumpirea creditului loveste in populatia supraindatorata. Deci nu erau chiar nebuni analistii care avertizau ca expansiunea globala a pietei imobiliare a adus acest sector pe marginea prapastiei, dupa ce a sustinut economia mondiala intr-o perioada cand bursele erau in declin. In S.U.A. s-a ajuns la cele mai mari preturi din intreaga istorie. Un declin brusc ar arunca intreaga lume in recesiune.

Asadar pe altarul victoriilor politice s-a jertfit deja cam tot ce se putea. S-a irosit aproape toata munitia monetara si fiscala disponibila, fara sa se tina cont ca dimensiunea recesiunii care trebuie compensata este imposibil de masurat. Statul intervine cu resurse bugetare, dar fara sa poata anticipa daca cresterea indusa va continua natural dupa ce s-au pompat 300, 400 sau 500 miliarde de dolari. Ca la jocurile de noroc, se incearca acoperirea pierderii prin mize tot mai mari.

In sfarsit, e bine ca Greenspan a spus "Stop joc! Exista riscul ca investitorii internationali sa diminueze acumularea de active denominate in dolari sau sa solicite randamente mai ridicate pentru a compensa riscul, majorand astfel costurile de finantare a deficitului de cont curent al S.U.A., care va deveni mai putin sustenabil". Corespondentul in Romania al aceluiasi gen de aventura poate fi gasit in cuvintele guvernatorului Isarescu: "Noroc ca nu sunt alegeri decat o data la patru ani. Capacitatea echilibrului macroeconomic de a absorbi cresteri salariale e limitata, iar in urmatorii sase ani batalia principala va fi cum sa incadram cresterile salariale in limita cresterii productivitatii muncii, si nu sa le dam frau liber dupa considerente sociale".

Modelul corect de dezvoltare ni-l ofera tot un bancher, Wim Duisenberg, fostul presedinte al Bancii Centrale Europene: "Mentinerea unei rate a inflatie scazute si stabile reprezinta cea mai buna contributie pe care o politica monetara o poate aduce pentru sustinerea cresterii economice si stimularea crearii de noi locuri de munca".

Din nefericire pentru economie, politicienii vad intotdeauna numai pana la varful nasului: alegeri se tin la fiecare patru ani.