Am fost la Harvard!.

Nu conteaza ce-am facut la Harvard. De fapt n-am facut altceva decat sa ma gasesc cateva zile acolo, in campusul universitar. Con­teaza doar ce am gandit mult timp dupa aceea. Dar si mai mult con­teaza motivele care m-au incitat sa ajung acolo. Unele lucruri in­cep cu sfarsitul. Motivele mi le-am precizat tarziu, la cativa ani du­pa ce amintirile au inceput sa se amestece. Multe infaptuiri isi do­ve­desc noima abia dupa ce le-ai la­sat in urma. Nevoia imperioasa de a ajunge intr-un loc sau altul de pe planeta se explica, la multi oa­meni, si prin aceea ca multa vre­me n-au avut nici o sansa de a ca­la­tori atat de departe si spre destinatii atat de exclusiviste. Ce sa fi cautat eu, la cincizeci de ani, la o universitate in toate privintele prohibitiva, pentru cei de conditia mea si nu doar la o varsta a studentiei? Ei bine, m-am dus tocmai pentru ca n-avea sens. Pentru ca imi fusese un fruct interzis. Avea mai mult sens decat daca as fi avut saptezeci de ani, dar mai pu­tin decat daca as fi fost tanar.

M-am preumblat cateva zile in Harvard, prin cladiri, biblio­teci, laboratoare, camine si prin restaurantele studentilor si ale profesorilor. Cand printr-un noroc, dublat de o chemare pe cat de in­de­lun­ga­ta, pe atat de confuza, re­usesti o pre­zenta intr-un loc prin de­finitie inabordabil, te astepti ca acolo totul sa fie altfel. Iar cand per­cepi re­a­litatea cea mai banala sub im­periul ideii ca ea trebuie sa fie in toa­te privintele deosebita de re­a­li­tatea de unde ai plecat, ea chiar este alta. Vezi, simti, mirosi si tra­iesti intens ceva ce nu exista.

La Harvard, m-am lungit pe ga­­zonul, pe care obisnuiau sa se odihneasca in pauze studentii, si mi-am cufundat fata in el. Ce putea sa fie altceva decat iarba? Un ga­zon cu o igiena remarcabila, totusi iarba. Parfum am gandit ca trebuie sa fie si parfum am capatat! Mi-s si azi narile pline de mireasma gazonului de la Harvard. Cand iti bagi nasul unde nu-i de tine, na­­rile au un rol important. La Harvard, am adulmecat o lume de care strabunii mei nici nu auzisera, iar eu am stiut ca n-avea sa fie niciodata si lumea mea. S-a petrecut insa un miracol. As fi avut toate motivele sa ma simt un strain, sa am senzatia ca toti se uita la mine ca la un intrus, dar n-a fost asa. La Harvard m-am simtit acasa. Aceasta e adevarata calitate a unei universitati de rang mare, ca e mama buna pentru toti fiii ei.

Una din cartile cele mai res­pectate ale unui autor de "Jurnale de calatorie" si "Memoriale", is­to­riseste un voiaj de-al sau in Mexic. Voiajul fusese unul oficial si foarte scurt, de numai trei zile, dar cine citea volumul de circa doua sute de pagini putea sa creada ca omul colindase Mexicul luni de-a randul. In anii 1980, cand a aparut cartea, am socotit-o o impostura. Acum n-o mai consider asa. Unora le e destul un ceas in Paris, ca sa traiasca Parisul cat un obtuz intr-o saptamana.