Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu conteaza ce-am facut la Harvard. De fapt n-am facut altceva decat sa ma gasesc cateva zile acolo, in campusul universitar. Conteaza doar ce am gandit mult timp dupa aceea. Dar si mai mult conteaza motivele care m-au incitat sa ajung acolo. Unele lucruri incep cu sfarsitul. Motivele mi le-am precizat tarziu, la cativa ani dupa ce amintirile au inceput sa se amestece. Multe infaptuiri isi dovedesc noima abia dupa ce le-ai lasat in urma. Nevoia imperioasa de a ajunge intr-un loc sau altul de pe planeta se explica, la multi oameni, si prin aceea ca multa vreme n-au avut nici o sansa de a calatori atat de departe si spre destinatii atat de exclusiviste. Ce sa fi cautat eu, la cincizeci de ani, la o universitate in toate privintele prohibitiva, pentru cei de conditia mea si nu doar la o varsta a studentiei? Ei bine, m-am dus tocmai pentru ca n-avea sens. Pentru ca imi fusese un fruct interzis. Avea mai mult sens decat daca as fi avut saptezeci de ani, dar mai putin decat daca as fi fost tanar.
M-am preumblat cateva zile in Harvard, prin cladiri, biblioteci, laboratoare, camine si prin restaurantele studentilor si ale profesorilor. Cand printr-un noroc, dublat de o chemare pe cat de indelungata, pe atat de confuza, reusesti o prezenta intr-un loc prin definitie inabordabil, te astepti ca acolo totul sa fie altfel. Iar cand percepi realitatea cea mai banala sub imperiul ideii ca ea trebuie sa fie in toate privintele deosebita de realitatea de unde ai plecat, ea chiar este alta. Vezi, simti, mirosi si traiesti intens ceva ce nu exista.
La Harvard, m-am lungit pe gazonul, pe care obisnuiau sa se odihneasca in pauze studentii, si mi-am cufundat fata in el. Ce putea sa fie altceva decat iarba? Un gazon cu o igiena remarcabila, totusi iarba. Parfum am gandit ca trebuie sa fie si parfum am capatat! Mi-s si azi narile pline de mireasma gazonului de la Harvard. Cand iti bagi nasul unde nu-i de tine, narile au un rol important. La Harvard, am adulmecat o lume de care strabunii mei nici nu auzisera, iar eu am stiut ca n-avea sa fie niciodata si lumea mea. S-a petrecut insa un miracol. As fi avut toate motivele sa ma simt un strain, sa am senzatia ca toti se uita la mine ca la un intrus, dar n-a fost asa. La Harvard m-am simtit acasa. Aceasta e adevarata calitate a unei universitati de rang mare, ca e mama buna pentru toti fiii ei.
Una din cartile cele mai respectate ale unui autor de "Jurnale de calatorie" si "Memoriale", istoriseste un voiaj de-al sau in Mexic. Voiajul fusese unul oficial si foarte scurt, de numai trei zile, dar cine citea volumul de circa doua sute de pagini putea sa creada ca omul colindase Mexicul luni de-a randul. In anii 1980, cand a aparut cartea, am socotit-o o impostura. Acum n-o mai consider asa. Unora le e destul un ceas in Paris, ca sa traiasca Parisul cat un obtuz intr-o saptamana.
Citește pe Antena3.ro
