Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ia de pe birou, dintr-un vraf de hârtii, o reţetă şi, urmărind cu degetul scrisul doctorului, citeşte cu voce tare “Jimbo, antibiotic, ora 12:00. Colăcel vitamine, tot ora 12:00”. Maestrul Dermengi senior se ridică tacticos de la birou şi deschide un sertar din dulapul înalt cu multe despărţituri. “Haide scoate capul”, rosteşte cu voce aşezată maestrul Dermengi în timp ce ţinea o pilulă între degete. “Scoate capul că-mi pierd răbdarea.” Sensibilizat parcă la rugăminţi din sertarul întredeschis scoate capul un şarpe Boa. Aţi auzit bine. Şarpele Boa Jimbo sâsâind se îndreaptă cu limba scoasă către mâna maestrului Dermengi. Vestitul dresor îi pune pe limbă şarpelui uriaş pilula de antibiotic: “Înghite-o şi culcă-te la loc”. Apoi maestrul Dermengi senior deschide un alt sertar de mai sus pentru a-i da la ora indicată de medic pastila de vitamine şi celuilalt şarpe, Colăcel. Mare minunăţie! Şerpii uriaşi erau ţinuţi în sertarele unui dulap ce-i drept cam lung şi-şi luau tratamentul docili la îndemnul glasului nerăstit al maestrului în ale dresurii Dermengi Senior. Povestirile acestui veritabil campion al dresurii te ţintuiesc pe scaun ore întregi. “Prima vietate dresată de mine a fost o cioară. Eram elev în clasa a VII-a când pe pervazul ferestrei mele a poposit o cioară neagră-neagră ca o notă pe portativ. Era foarte prietenoasă şi s-a obişnuit să se întâlnească la oră fixă cu mine, taman la orele când mama îmi dădea de mâncare. Intra în cameră şi se aşeza pe umărul meu, iar eu îmi transferam o parte din supa cu găluşti într-o ceaşcă din care ciugulea croncanul. Văzându-l atât de simpatic, elevului zbanghiu care eram i-a venit o idee şugubeaţă. Să învăţ cioara să numere. N-a fost greu şi băteam cu degetul dând startul la fiecare număr, iar cioara croncănea o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori.... fără să încurce şiragul numerelor până la 10. Nu m-am potolit şi, făcând meditaţii cu cioara în fiecare zi, am deprins-o să facă şi adunări, şi scăderi. Cu cioara rezultatele au fost de nota 10, numai că eu, elevul, am rămas corigent la matematică.” Tot atunci am făcut un interviu spectaculos cu dresoarea de feline Elena Ţipa. Dresoarea mult aplaudată era o femeie mignonă, cu siluetă fragilă, amintind mai curând de o balerină decât de o dresoare de lei. Ceva însă te făcea să crezi că poate stăpâni fiarele. Avea o privire de un violet tulburător. Pe mână se vedeau urmele unor cicatrice. Am întrebat-o dacă sunt rănile provocate de ghiarele felinelor. A râs şi a dat din cap: “M-am ars cu tigaia în care făceam clătite pentru bărbatul meu şi fiul meu. Dresoarea de lei Elena Ţipa a depănat apoi o istorie fascinantă. Preferatul său era un leu falnic, Albert, care făcea principalele numere de dresură. Până când s-a îmbolnăvit grav şi medicii veterinari au spus că trebuie sacrificat fiindcă nu mai are nici o şansă. Dresoarea inimoasă n-a acceptat “sentinţa” medicilor şi l-a îngrijit chiar ea, spălându-i cu ceaiuri medicinale fiecare centimetru de răni de pe piele. Şi l-a vindecat. Dar încă slăbit, Albert nu intra în spectacole şi dresoarea i-a citit regretul din ochi. Aşa că l-a luat şi pe el în arenă, lăsându-l să stea doar pe un scăunel. Albert s-a refăcut şi a redevenit prim-solistul spectaculos al trupei de lei. După un timp au fost aduse în trupă alte două leoaice tinere. Acestea în timpul unui spectacol au atacat-o pe dresoare. Albert s-a pus pavăză în faţa binefăcătoarei sale şi le-a tăvălit pe leoaicele agresoare, încât acestea au fost mutate la un alt circ. Dar a venit o seară blestemată în timpul unui spectacol din Kuweit. Leul Albert a sărit prea scurt prin cercul de foc şi n-a mai ajuns la platforma metalică. Ca să-l încurajeze în timpul săriturii, dresoarea Elena Ţipa a strigat: “Hai, Albert!”. În plin salt mirat de strigătul dresoarei, leul a făcut o mişcare de întoarcere şi gheara i-a crestat carotida Elenei Ţipa. Sângele ţâşnea din gâtul dresoarei ca o fântână arteziană, iar leul stătea mirat lângă binefăcătoarea sa, din trupul căreia se scurgea viaţa. Nu înţelegea ce s-a întâmplat. Familia dresoarei moarte a cerut ca leul să nu fie împuşcat, şi totuşi leul Albert a fost omorât de un glonţ.
Citește pe Antena3.ro
