„Doamne, dacă-mi eşti prieten,/cum te lauzi la toţi sfinţii,/dă-i în scris poruncă morţii,/să-mi ia calul nu părinţii./Doamne, dacă-mi eşti prieten,/n-asculta de toţi zurlii,/dă-i în scris poruncă morţii/să-mi ia calul, nu copiii./Doamne, dacă-mi eşti prieten,/cum susţii în gura mare,/moaie-ţi tocul în cerneală/şi-nainte de culcare/dă-i în scris poruncă morţii/când şi-o ascuţi pumnalul,/să-l înfigă-n mine, Doamne,/şi să lase-n viaţă calul!”. Superbă poezia profesorului Spiridon Popescu din Târgu-Jiu! Calul este un animal de o frumuseţe rară, majestuos, dăruindu-şi puterile pentru a-l servi pe om, cu ochii lui blânzi vorbeşte de sacrificiul lui fără să pretindă recompense, poate doar o mângâiere pe botul umed şi blând. Calul, ca şi câinele, sunt sufletele credincioase din preajma omului, sufletele care nu trădează. Iată că, de curând, un cal românesc a ieşit campion mondial la categoria cai tineri pentru atelaje, depăşind, prin calităţile şi frumuseţea sa, caii din peste zece ţări cu importantă tradiţie în crescătoriile de cai de rasă. Titlul mondial a fost cucerit de armăsarul Neapolitano XXXI de la herghelia Beclean, unde specialiştii de la Romsilva îmbunătăţesc mereu rasa românească Lipiţan. Florin Piersic s-a ataşat mereu de caii în şaua cărora a interpretat rolurile de haiduci, de justiţiarul Mărgelatu. A rămas în amintirea românilor obiceiul lui Piersic de a-şi încăleca armăsarul din filmul „Pintea”, haiduc de legendă, se suia în şa încă de la aeroportul din Baia Mare, unde ateriza în zorii zilei pentru a filma până seara. Piersic a hotărât să nu se mai ducă la locul de filmare cu maşina, ci să străbată oraşul ardelean călare pe armăsarul din film, oprea la stopuri, cu o mână ţinea hăţurile, cu cealaltă mână mânca cornuri cu smântână cumpărată de la magazinele lacto. Au trecut anii, calul a îmbătrânit, orbise şi a fost dus la un grajd de la Sâmbăta de Sus. Florin a aflat şi s-a dus să-şi viziteze vechiul tovarăş cu galop mândru. Calul bătrân stătea în partea din spate a grajdului, dar de cum a păşit Florin Piersic i-a simţit mirosul şi a început să necheze de bucurie. Când Florin l-a mângâiat pe coamă, armăsarul acum orb a început să-l mângâie şi el afectuos cu botul.