Arta imploziei

In Las Vegas, unul din cazinourile de emblema ale orasului a fost pulverizat prin implozie in opt secunde, la cumpana anilor.

La spectacol, findca asta a fost nimicirea digitala a edificiului, un regal de sunet si lumina, un dezmat de artificii chinezesti si rafale de explozii dirijate, a asistat, exact ca in evul mediu, la executiile publice, toata prostimea cu bani a locului. Demolarea unei cladiri faimoase, care si-a trait traiul, e un eveniment monden, e subiect de pagina-ntai, e materie de film documentar, e boom publicitar si bucurie-n masele largi. Nu e cu sange, dar e ca si cum ar fi. Constructorii piramidelor stiau ca nevoia de a institui, de a construi se dubleaza in uman de bucuria sadica de a distruge. Pana azi, omenirea n-a aflat o motivatie mai puternica de a le darama, ca a faraonilor cand le-au ridicat. Fara un explozibil atomic, demolarea unei piramide nu sta la vrerea unui singur descreierat. E nevoie de o idee la fel de mare, ca ideea care le-a inaltat, pentru a determina multimile la festinul daramarii unei piramide. Daca s-au ars munti de carti in pietele, unde candva aveau loc decapitari si prajiri de eretici, daca o firma de demolari rapide prin implozii controlate e tot atat de celebra ca arhitectii blocurilor megalitice din Malaezia si Hong Kong, inseamna ca se apropie ziua in care i se va oferi poporului show-ul unor spintecari de tablouri si alte opere de arta in arene si pe stadioane.

Blocurile de beton armat sunt fundate pe un paradox. Desi betonul isi dubleaza rezistenta la fiecare zece ani, rata de injumatatire a functiilor unui moloh urban de fier si beton se micsoreaza la fel de repede. In Las Vegas, se alege praful si pulberea la propriu, in numai cateva secunde, de un brelan de zgarie nori din anii ’50. Cand demolarile se faceau cu tarnacopul si pichamarul, operatiunea avea, si ca spectacol, un rezon. Omul ii acorda operei o sansa. Adesea, opera se impotrivea, il obliga pe daramator sa afle ingeniozitati la celalalt pol, al distrugerii, ceea ce era echitabil. Natura il obliga pe om la ecuatii de echilibru. In chimie, fiecarui acid ii corespunde o baza. Omenirea s-a dezechilibrat acum pentru ca omul poate sa desfiinteze instantaneu tot ce a infiintat, tot ce a primit de la el fiinta prin truda si timp, de-a lungul a zeci de generatii. Nu trebuie sa ne miram daca se nasc si oameni de afaceri care ridica niste zgarie nori "in fals" - cum zicea pelticul nostru - ca sa castige apoi inzecit din executia publica a acestora, din demolari cu taxa de intrare pentru un public nou, oranduit in fotolii de gala, care s-a plictisit de filmele cu dezastre si pofteste la dezastre pe viu, cu un numar de figuranti implozati pentru impresia artistica. Tehnologia e pusa la punct, nevoia de coride tehnologizate la maximum e in structura omului modern, iar necajitii, care si-au vandut un rinichi si nu le-a mai ramas decat sa fie legati de un pilon de beton cu un electrod infipt in fund, pentru a-si ridica familia din mizerie, sunt destui. Mai trebuie gasita doar relatia contractuala legala. Poate nu azi, dar maine sigur.