Asta e!!!

Doi barbati, care duc pe umeri cate un sac plin cu cartofi, se opresc la coltul strazii, ca sa-si traga sufletul. Sacii de cartofi ii fac sa se simta solidari intr-o cauza importanta si indreptatiti sa schimbe o vorba. Pentru la iarna, zicea unul din gospodari. Normal, raspunde celalalt. Oarecum epuizat de atata conversatie, primul barbat mai zice: Asta e! Celalalt, parca pus in fata unei concluzii care ar impune o replica, sta nitel, se vede ca mintea ii lucreaza, ca in final sa conchida si el: Asta-i situatia!!!

Nu-i nevoie de un profund demers logic, ca sa-ti dai seama ca nu de situatia cartofilor pentru iarna e vorba, ci de destin. Al lor, al romanului din toate timpurile si al omului, in general. I-am auzit zicand "Asta e!", cu aerul ca s-a ajuns intr-un punct in care nu mai e nimic de facut si ca resemnarea e incununarea unei filozofii de larg consum, pe cetatenii marcati de neputinta din mai multe straturi sociale. I-am auzit spunand "Asta e!" si pe niste insi avuti, insa acestia aveau in ton un accent ironic. Mai bine zis practicau autoironia celor care, intr-o viata de izbanzi, se asteapta si la cate un mic deranj. Bo­gatii, cand zic si ei "Asta e!" nu exprima fatalism ci, dimpotriva, un vizavi distant cu fatalismul. Asta e acum – zic ei – dar mai de­parte tot noi avem ultimul cuvant!

Prima oara i-am aflat pe Lache si Mache, personajele de mahala ale lui Caragiale, spunand "Asta e!". Adica: asa e hotarat undeva, desupra noastra, si nu-i nimic de facut. Desi, cel putin in ce priveste rezerva de cartofi pentru iarna, mai e intotdeauna o sansa de a controla fatalitatea. Sa cumperi doi saci sau chiar trei. Fatalitatea e ocupata cu alte treburi, mult mai complicate, ca sa-si piarda vremea cu mancatorii preofesionisti de cartofi.

E criza pe jumatate de planeta, sunt revolutii in jumatate din Africa, in Romania se injuma­ta­tesc salariile, iar oamenii isi ima­gineaza ca soarta se anunta ca in Simfonia a V-a de Beethoven, cu majestuoase batai in usa ale intregii orchestre. Pentru destinele individuale insa aceleasi prime masuri din Simfonia a V-a sunt cantate la tambal, de un muzicant de bodega. Cand ii aud pe semenii mei zicand, de parca o ducem tot intr-un parastas, "Asta e!" imi vin in minte observatiile, mai mult decat judicioase ale unei "doamne de servici" de la o publicatie unde am lucrat candva. "Doamna de servici Mariana" se operase la intestinul subtire, dar cum in­curca binisor cuvintele, spunand de pilda "cutia ucraineana" in loc de "cutia craniana", concluzia de viata pe care ne-a comunicat-o intregii redactii, la iesirea din spital, a fost ca a avut noroc, fiindca "operatiile la destinul gros" sunt mai grele ca acelea de la "desti­nul subtire". Ceea ce e perfect ade­va­rat. Asta e!