Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a explicat zilele trecute studenţilor de ce aurul, "relicva barbară a omenirii", e cotat din ce în ce mai bine la nivel internaţional: "Când încrederea în instituţii scade, uitaţi cum creşte încrederea în aur". Adică guvernatorul denumeşte aurul cu vorbele lui John Maynard Keynes - relicvă barbară - şi îi explică scumpirea în termenii lui Alan Greenspan.
Fostul preşedinte al băncii centrale a SUA obişnuia să spună că: "Secretul jenant din spatele tiradei etatiştilor împotriva etalonului aur este acela că deficitul bugetar e pur şi simplu o schemă ascunsă de confiscare a bunăstării. Aurul se opune acestui proces insidios, fiind garantul drepturilor de proprietate. Dacă se realizează acest fapt, nimeni nu va avea nici o dificultate să înţeleagă antagonismul etatiştilor faţă de etalonul aur".
Iar precizările lui Joseph Schumpeter susţin, în linii mari, afirmaţiile lui Greenspan: "Probabil că etalonul aur nu a fost niciodată un sistem de reglare automată a soldurilor balanţei de plăţi externe. Motivele pentru care nu şi-a putut îndeplini funcţia întotdeauna cu succes au fost însă unele mai mult politice decât pur economice - ele ţin mai mult de atitudinile neomercantiliste, de tensiunile accentuate din relaţiile internaţionale care au început să fie percepute îndeosebi în primul deceniu al secolului al XX-lea şi mai ales de majorarea cheltuielilor publice.
Argumentele împotriva unui etalon aur neîngrădit s-au multiplicat. Acesta şi-a pierdut popularitatea ca un copil neastâmpărat care spune adevăruri incomode pentru adulţi".
Aşadar, tâlhăriţi de stat cu armele deficitelor şi inflaţiei, oamenii se întorc la mijloacele de apărare tradiţionale. Iar Isărescu, în ciuda faptului că se află la conducerea unei instituţii care se ocupă tocmai cu emiterea banilor de hârtie, nu se sfieşte să sugereze că majorarea "explozivă" a masei monetare recomandă metalul galben drept cel mai potrivit instrument de apărare împotriva inflaţiei. Mai are puţin şi se exprimă - precum clasicii Şcolii Austriece de Economie - în favoarea unor drepturi de proprietate clare asupra banilor şi împotriva unui sistem bancar bazat pe rezerve fracţionare.
În urmă cu o sută de ani, cine mergea cu o bancnotă la bancă primea în schimbul ei o valoare indubitabilă - câteva grame de aur. Acum, banii atestă un drept de proprietate fluctuant asupra unei cantităţi de bunuri şi servicii. Incertitudinea şi volatilitatea sunt legate de faptul că respectiva cantitate de bunuri oscilează după cum inflaţionează băncile centrale masele băneşti.
Şi ar fi bine de amintit că nu doar guvernatorul BNR are curajul de a spune lucrurilor pe nume, ci şi fostul preşedinte al băncii centrale a Poloniei. Leszek Balcerowicz consideră că "Este extrem de important ca politica monetară să fie protejată de orice presiune sau intruziune politică. De ce? Pentru că sistemul monetar actual, în care statul tipăreşte banii, iar aceştia nu sunt legaţi de nimic substanţial, cum se întâmpla în epoca etalonului aur, nu se poate proteja de unul singur".
Din păcate, după cum observă Florin Aftalion -- probabil cel mai titrat economist de origine română al momentului -, "politicienii cred că multe probleme pot fi rezolvate pe termen scurt crescând cantitatea de bani, ceea ce duce la inflaţie". Iar dacă ar fi să-i dăm crezare unui alt mare economist, Jörg Guido Hülsmann, atunci când nu va mai avea cine să susţină jocul, în alternanţă, al îndatorării şi inflaţiei, fie economiile vor cădea complet sub domnia statului, cum a fost cazul sub naţional-socialism, fie va fi hiperinflaţie. Numai nişte reforme radicale în direcţia pieţei pot să ne salveze: întoarcerea la o monedă-marfă, cum ar fi aurul.
Citește pe Antena3.ro
