x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bariera de jad

0
Autor: Tudor Octavian 16 Noi 2011 - 21:00
Sunt mai mandru de muzeele mici, mijlocii si celebre in care am ajuns, decat de cartile grele, groase si monumentale pe care le-am biruit. Cunoasterea unui muzeu e ne­in­do­iel­nic o izbanda. Nu-i destul insa sa pasesti intr-un muzeu. Trebuie sa paseasca si el in tine. Totusi, de mu­zeul care ar fi trebu­it sa cons­ti­tuie cea mai frumoa­sa re­usita a lup­tei mele cu inaccesibilul n-am po­menit niciodata. Pentru ca a de­ve­nit si cel mai drastic esec. Zicala "a intrat bou si a ie­sit vaca" ex­pri­ma, in ciuda apa­ren­tei sale incompatibilitati la te­ma, esentialul ex­cur­siei mele in Mu­zeul Imperial din Pekin, din anul 1970. Daca nu era deloc usor sa razbesti pana in China anilor ’70, in plina "re­vo­lu­tie culturala", era si mai greu sa calci pragul fabu­losului muzeu de arta veche. Conjunctura merita povestita.

Uniunea Ziaristilor din China, aler­t­ata de informatia ca o de­le­ga­tie retransa de confrati din Romania ar dori sa vada, intre doua avioane de pe ruta Phenian – Bucuresti, Pekinul, a marcat si­t­u­a­tia cu un foarte consistent pa­chet de cadouri artistice: muzee, ope­ra, Cetate Interzisa, Marele Zid, o vizita cu caracter profesional pe o straduta cu gravori si desenatori.

Profitand de aceasta stranie aba­tere de la ritualul obisnuit de do­paj ideologic, am plusat rugand gaz­dele sa facem, in masura in care era posibil, un popas de trei-patru ceasuri la Muzeul Imperial, cel mai bogat, dar si cel mai putin abordabil.

In salile aproape pustii ale fa­bulosului muzeu de arta clasica mi-a dat pe loc seama ca-mi lipsesc complet atat sensibilitatile, cat si mij­loa­­c­e­le intelectuale pentru a pri­ce­pe de ce lucrurile care mi se in­fa­tisau ochilor erau arta. Nu re­u­seam sa fac deosebirea intre ma­ies­trie si minutie, intre talent si tra­ditie, intre inspiratie si metoda, intre verdict si imaginat. Practic, toate unitatile europene de masura a calitatii si a valorii imi erau in­ter­zi­se. Am vazut vitrine, nesfarsite si­ruri de vitrine, pline cu figurine de jad si o multime de pietre colorate se­mipretioase si pretioase gigantice, in care mesteri anonimi cio­pli­sera de toate: forfota umana, des­fasurari de piesaje si zoologii fan­tastice. Singurul fapt care mi se impunea era ca aici conta cantitatea. Ca intr-un muzeu de tip Guiness, in care puteai citi cea mai lata poezie din lume, cea mai parfu­mata simfonie, cea mai solu­bi­la sculptura, cea mai groasa pictura, cea mai transparenta fresca. Nu tin minte nimic din ce am va­zut, pentru ca gaseam totul impropriu, in alta zona a intelegerii decat aceea in care fusesem educat. In comparatie cu distanta enorma dintre absolutul artistic european si cel asiatic, distanta propriu-zisa dintre Europa si China nu era decat o azvarlitura de bat.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de