Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt mai mandru de muzeele mici, mijlocii si celebre in care am ajuns, decat de cartile grele, groase si monumentale pe care le-am biruit. Cunoasterea unui muzeu e neindoielnic o izbanda. Nu-i destul insa sa pasesti intr-un muzeu. Trebuie sa paseasca si el in tine. Totusi, de muzeul care ar fi trebuit sa constituie cea mai frumoasa reusita a luptei mele cu inaccesibilul n-am pomenit niciodata. Pentru ca a devenit si cel mai drastic esec. Zicala "a intrat bou si a iesit vaca" exprima, in ciuda aparentei sale incompatibilitati la tema, esentialul excursiei mele in Muzeul Imperial din Pekin, din anul 1970. Daca nu era deloc usor sa razbesti pana in China anilor ’70, in plina "revolutie culturala", era si mai greu sa calci pragul fabulosului muzeu de arta veche. Conjunctura merita povestita.
Uniunea Ziaristilor din China, alertata de informatia ca o delegatie retransa de confrati din Romania ar dori sa vada, intre doua avioane de pe ruta Phenian – Bucuresti, Pekinul, a marcat situatia cu un foarte consistent pachet de cadouri artistice: muzee, opera, Cetate Interzisa, Marele Zid, o vizita cu caracter profesional pe o straduta cu gravori si desenatori.
Profitand de aceasta stranie abatere de la ritualul obisnuit de dopaj ideologic, am plusat rugand gazdele sa facem, in masura in care era posibil, un popas de trei-patru ceasuri la Muzeul Imperial, cel mai bogat, dar si cel mai putin abordabil.
In salile aproape pustii ale fabulosului muzeu de arta clasica mi-a dat pe loc seama ca-mi lipsesc complet atat sensibilitatile, cat si mijloacele intelectuale pentru a pricepe de ce lucrurile care mi se infatisau ochilor erau arta. Nu reuseam sa fac deosebirea intre maiestrie si minutie, intre talent si traditie, intre inspiratie si metoda, intre verdict si imaginat. Practic, toate unitatile europene de masura a calitatii si a valorii imi erau interzise. Am vazut vitrine, nesfarsite siruri de vitrine, pline cu figurine de jad si o multime de pietre colorate semipretioase si pretioase gigantice, in care mesteri anonimi cioplisera de toate: forfota umana, desfasurari de piesaje si zoologii fantastice. Singurul fapt care mi se impunea era ca aici conta cantitatea. Ca intr-un muzeu de tip Guiness, in care puteai citi cea mai lata poezie din lume, cea mai parfumata simfonie, cea mai solubila sculptura, cea mai groasa pictura, cea mai transparenta fresca. Nu tin minte nimic din ce am vazut, pentru ca gaseam totul impropriu, in alta zona a intelegerii decat aceea in care fusesem educat. In comparatie cu distanta enorma dintre absolutul artistic european si cel asiatic, distanta propriu-zisa dintre Europa si China nu era decat o azvarlitura de bat.
Citește pe Antena3.ro
