x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Trecutul, bine retușat

Trecutul, bine retușat

de Rasvan Popescu    |    04 Apr 2025   •   11:17
Trecutul, bine retușat
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Iată-ne în prag de campanie electorală. Ce va fi? După înlăturarea lui Călin Georgescu, avem mari șanse să ne întoarcem înapoi în timp. Dar măcar am alungat un viitor sumbru, delabrat. Ce scufundare ar fi fost!

Pe ”mesianicul” Georgescu nu-l mai auzim, a amuțit brusc. Îl mai vedem dând cu subsemnatul la poliție, sub control judiciar, are șase capete de acuzare. Se întâmplă și la case mai mari, vezi Le Pen în Franța, nu mai suntem unicat, ne simțim mai bine. Noi mereu am fost în pluton.

Succesorul autoasumat, mai degrabă presupus e George Simion ( AUR ), șefa POT, Ana Maria Gavrilă și-a ținut cuvântul și s-a retras. Georgescu tace misterios, cum îi stă lui bine. Personal nu cred în șansa lui Simion, chiar dacă ocupă primul loc în sondaje, el nu răspunde nevoii de nou a electoratului adus la disperare de vechile partide și politica lor de cumetrie. N-are carisma, morga, aura ”Marelui amăgitor”.

Cum a spus contracandidata sa, exuberanta Elena Lasconi, ”Simion are un CV aproape gol. S-a bătut cu jandarmii la galerie și apoi s-a agățat de Georgescu, poate are noroc în viață”.

Sondajul ARA îi dă 27% lui Simion și e greu de crezut că poate surmonta diferența, izolaționiștii nu sunt majoritari. Nici mari mitinguri n-au mai reușit după ce protestatarii violenți au fost căutați de poliție acasă, finanțatorii și influencerii de Parchet.

Ce țară e asta unde nu mai poți influența voturi contra cost?!

Simion împarte electoratul ”suveranist” cu un new entry, care e vechiul Ponta. Un fel de copie palidă a lui Trump cu șapcă roșie, doar că scrie pe ea ”România pe primul loc” tocmai acum, când Trump ne scumpește viața cu taxele lui. Ponta a fost acuzat de Simion, cam după ureche, că a cheltuit 7 milioane $ pentru lobby în SUA și l-a taxat usturător : ”Nu te mai purta ca la tribuna stadionului. Nu fi un cârlan politic!”

Expresia o știe de la ”strămoșul PSD” Ion Iliescu. Totul ne împinge în trecut...

O perspectivă mai bună pare să aibă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare. Și-a regăsit suflul oratoric și susținerea organizațiilor din teritoriu ușor nedumerite, care au demarat lent. Din păcate Crin Antonescu amintește de eșecul USL, alături de prietenul Ponta, despre care astăzi spune că e ”un trădător și un travestit”. Crin depinde de premierul Ciolacu așa că nu promite nici o schimbare, n-are cum. La rândul său Ciolacu depinde de ”candidatul unic”, al cărui eșec ar duce la destrămarea coaliției și plecarea sa. La dispariție și uitare. În plus Crin ține ocupat locul la care ar fi putut fi îndreptățit noul star liberal, Ilie Bolojan. A confirmat la Oradea, ca primar, face impresie la Cotroceni, ca interimar, ar fi răspuns la nevoia imperativă de schimbare.

Dar nu și pentru Ciolacu.

Așa că Nicușor Dan a ajuns pe post de tânără speranță, ”omul antisistem”, sau la Circul politic, ”omul ghiulea”.

Primarul capitalei a mai câștigat un mandat făcând opoziție la PSD, poate mai merge odată. Mare lucru n-a realizat în București, a spart toate străzile, a schimbat niște țevi, dar el poate spune oricând : nu-mi place PSD! Crin nu poate. Nicușor Dan are și avantajul clarobscurului, n-are un profil clar. A înființat USR și-a fost dat afară, nu se știe de ce, apoi USR l-a susținut la locale. N-are o majoritate în Consiliu, n-are nici buget, a fost mereu în conflict cu primarii de sectoare. Nu se cunosc intențiile sale până la capăt. Intră și iese prin dos la Cotroceni și fără folos. Tocmai a propus negocieri în vederea retragerii ( cui?) între candidații pro-europeni, să nu ajungă doi suveraniști în turul doi. Perspectiva e improbabilă, Ponta e departe, Antonescu a râs. Problema lui Nicușor e Lasconi, împart același bazin electoral, ”femeia dată naibii, care va avea grijă de români”, cum singură spune.

Ea a crescut partidul pe care Nicușor l-a născut. Se vor canibaliza reciproc, de pe locurile 3 și 4.

Așa cum spuneam, nimic nou sub soare. Chiar n-am învățat nimic din anularea alegerilor?!

×