
Evenimentul semnificativ este fractura din USR. În plină campanie electorală, USR i-a retras sprijinul politic Elenei Lasconi și l-a dat independentului Nicușor Dan, fost fondator al partidului. „Pregătit în jungla Bucureștiului”, cum zice el, Nicușor stătea mai bine în sondaje. Doar că Lasconi nu s-a retras nici din cursă, nici din fruntea USR. „Sunt o luptătoare, o mână de trădători și looseri nu reprezintă USR”, spune ea. BEC-ul i-a luat partea, formal USR nu-i poate face campanie lui Nicușor Dan atât timp cât are candidat. Fondurile retrase Elenei Lasconi nu pot ajunge la Nicușor Dan, doar persoane fizice îi pot dona bani.
Puciul a rămas la jumătate, cu doi candidați pe partea progresistă și doi șefi la partid.
Elena Lasconi seduce prin victimizare. Ea încă figurează ca președinte, dar primul vice Dominic Fritz i-a luat mare parte din atribuții și secretarul general semnătura.
Scandalul s-a mutat în justiție, ambii candidați au scăzut în sondaje.
Ceva mai absurd cu greu se putea imagina. În plus, imaginea de partid turbulent, care aduce necazuri, e și mai apăsată acum. Deznodământul în episodul următor, adică după alegeri. Din fericire, soarta are grijă să echilibreze lucrurile în felul ei. Autogolul USR e compensat cumva de fractura izolaționiștilor. Rămas fără binecuvântarea lui Călin Georgescu, Simion se descurcă tot mai greu. În sondaje a scăzut undeva la 26-24 de procente, ceea ce încă îi asigură intrarea în turul doi, dar nu și victoria. În plus, firea sucită a liderului AUR s-a întors până la urmă împotriva lui. George Becali s-a despărțit de el după ce i-a dat două tone de brânză la nuntă, ceva de buzunar la Lisabona și bani de case la inundații. Iar apoi a fost tratat cu dispreț, trimis la oi și la fotbal. La sfârșit, Simion i-a cerut scuze : nea Gigi, am greșit. „S-a terminat”, zice Becali, înțelepțit.
Mai departe a demisionat din AUR și din grupul parlamentar. Foarte probabil va sprijini un contracandidat al lui Simion, pe vechea prietenie cu Hrebenciuc va fi cel al coaliției de guvernare, vechiul Crin.

Pe fondul scăderii celorlalți, Antonescu s-a consolidat pe locul doi fără vreo prestație memorabilă, undeva la 22-24 de procente.
Simion mai pierde și prin demisia camaradului său Claudiu Târziu.
Ajuns să vorbească singur în AUR fostul ideolog suveranist promite să-și facă propriul partid. Simion e un dictator. Povestea lui cu casele pentru popor la 35.000 de euro a fost doar marketing politic. „Va îndrepta el lucrurile?” Să nu fie „prea târziu”. Rândul lui la ispășire...
În șirul gafelor și autodetonărilor, Ponta vine tare din urmă.
El n-are nevoie de adversari, se bate singur, se încurcă în dribling.
Părerea sa gonflată despre sine i-a adus vreo 15 plângeri penale pentru înaltă trădare. El, un supererou?! Fără să-l întrebe nimeni, Ponta s-a erijat în salvatorul Belgradului, cu prețul inundării unor sate românești, pur și simplu ar fi ordonat deschiderea vanelor de la Porțile de Fier și apa s-a scurs la noi. Sârbii recunoscători i-au acordat cetățenia lor, așa că are două.
Mircea Dinescu, inundat la Cetate, spune că Ponta și-a făcut harakiri. Îl va da în judecată pentru daune. Slavă Domnului că n-a murit nimeni. Pretinsul suveranist Victor Ponta a salvat capitala altui stat și a inundat câteva sate românești! Culmea că vicepremierul Liviu Dragnea și ministrul mediului, Doina Pană, nu-și amintesc nimic, nu știu nimic. Va desecretiza Ciolacu stenograma ședinței respective de guvern? USR îi cere asta. Premierul n-a zis nici da, nici nu. Doar că Victor este singurul dușman al lui Ponta. Ar face bine să se retragă din cursă. A apărut și o manea, „Ziua în care tu m-ai inundat”. Noroc cu Adrian Năstase, care a sărit în apărarea pupilului său politic, pe atunci „Micul Titulescu”. „Apa mare putea să vină de la Dunăre sau de la ploaie”. Totuși, el a admis la Antena 3 că Ponta „a folosit tesla necorespunzător”. Trimitere la aceeași zonă anatomică, ca atunci când și-a invitat adversarii, de la tribuna Parlamentului, „să-i numere ouăle”. Rămâne specialist în aroganțe.
Ce să mai spun? Totul s-a spus. Rămânem condamnați la o necontenită imaturitate.
Și irelevanță...
Răsvan Popescu
Aprilie 2025