Când analiştii greşesc

După ce, la 8 ianuarie, BNR a coborât dobânda-cheie şi a redus rezervele minime obligatorii, cursul de schimb a manifestat o uşoară nervozitate. Mai mulţi analişti s-au repezit să acuze reducerea rezervelor minime obligatorii, care ar fi împins leul pe panta deprecierii. Greşit. Căci decizia BNR o fi fost luată pe 8 ianuarie, dar ea va fi aplicată efectiv începând abia din 24 ianuarie. Un efect direct al acestei decizii pe piaţa valutară era deci imposibil.

Nici de reducerea dobânzii-cheie nu are sens să fie legată nervozitatea cursului. Mai cu seamă că şocul din piaţa valutară a fost de mică intensitate, iar durata lui a fost scurtă. După câteva zile, piaţa valutară a revenit la mişcările ei obişnuite. E drept, teoria spune că atunci când banca centrală reduce dobânda, moneda se depreciază. Practica însă ne-a obişnuit, de multă vreme, ca leul să n-o mai ia la vale ori de câte ori scad dobânzile.

Notez că începând din 2009, în condiţiile crizei, trenul dobânzii-cheie a intrat pe o linie descendentă. Politica BNR a fost, de regulă, bine primită. Banca Naţională a redus periodic dobânda de politică monetară, până la 3,75 la sută în prezent, pentru a determina băncile comerciale să-şi asume un rol activ şi să arunce către economia reală priviri ceva mai blânde, oferindu-le companiilor credite mai ieftine. Şi cum două curbe merg mereu împreună şi sunt continuu comparate – curba dobânzilor şi curba inflaţiei –, atât timp cât inflaţia a urcat, au crescut şi dobânzile. De la un timp însă, inflaţia având o evoluţie calmă, curba dobânzilor nu avea sens să facă altceva decât s-o urmeze.
Datele actuale arată că dezinflaţia ar putea continua în întregul an 2014. Şi, mai departe, în anii viitori. Vom mai avea, probabil, inflaţie corectivă. Nu avem încotro atât timp cât corecţiile de preţuri sunt inevitabile. Dar vremea inflaţiei mari a trecut.

Important este şi faptul că sunt bani în bănci. Lei, desigur. Fiindcă a trecut totodată şi vremea excesului de valută. Cotele lichidităţii în monedă naţională se menţin însă la un nivel adecvat. Iar economia râvneşte la aceşti bani, fie pentru afaceri, fie pentru investiţii, dar nu ajunge decât rareori la ei. Şi populaţia râvneşte la aceşti bani, fără să-i poată obţine în cele mai multe cazuri. Banca Naţională însă, aşteptând ca băncile să reia creditarea, nu s-a repezit să-şi pună în funcţiune pompele de absorbţie şi să tragă în propriile depozite banii nefolosiţi. În acelaşi scop, BNR a continuat să reducă ratele rezervelor minime obligatorii.

De remarcat, cu deosebire, este faptul că de mai multă vreme Banca Naţională pune un accent puternic pe dobândă, ca instrument de politică monetară. Desigur, pe dobânda băncii centrale, al cărui rol creşte neîncetat. Calibrarea ratei dobânzii de politică monetară, la niveluri optime, a devenit o preocupare presantă. Din 2009, prin reduceri succesive, dobânda de politică monetară a fost adusă la 3,75 la sută. O măsură ce vine, în primul rând, în sprijinul economiei reale.