Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Schiff indică aurul - fostul pilon al etalonului monetar - ca un plasament sigur, un excelent activ de refugiu. Ca să-și susțină ideea, îl citează pe regele baseball-ului, Yogi Berra. Un fel de Hagi american, Berra a fost chiar inspirația pentru celebrul personaj de desene animate Yogi Bear, creat de Hanna și Barbera. Întrebat ce părere are despre economie, răspunsul vine sec: „A nickel ain’t worth a dime anymore."
„Recomand portofoliile generale care alocă 10% până la 30% din active în investiții asociate cu aurul. Din portofoliul legat de aur, recomand ca 20% până la 50% să fie aur fizic, care să fie în posesia ta și să fie depozitat mai degrabă în străinătate. Restul ar trebui să fie reprezentat de acțiuni ale companiilor miniere, preferabil în țări străine, unde evaluările sunt mai bune și există riscuri mai mici ca minele să fie naționalizate sau supuse unor taxe pe profiturile în exces", notează Schiff.
Așadar, învățând din lecția lalelelor, bulă care doboară sistemul financiar olandez în secolul XVII, o bancă modernă poate ieși la timp din joc. Cazul ABN Amro e emblematic. În schimb, Lehman Brothers alege să ignore semnalele de alarmă venite de la analiști precum Peter D. Schiff și pierde totul în toamna lui 2008.
Într-un contrast dureros pentru Wall Street, ABN Amro decide cu un an înainte, în 2007, să părăsească scena. Și nu oricum, ci printr-o tranzacție-record: 70 de miliarde de euro pentru 86% din acțiuni, plătiți de un consorțiu format din Royal Bank of Scotland (RBS), Banco Santander și Fortis. Belgienii iau operațiunile din Țările de Jos, spaniolii pe cele din America de Sud, britanicii, pe acelea din Asia și Europa, inclusiv România.
ABN nu e, însă, o bancă în dificultate, o pradă ușoară. E un grup solid, cu un singur focus: business-ul. Fără imobilizări corporale, fără sedii luxoase, fără blocuri de sticlă. Nu e Barings, nici Creditanstalt sau Antonveneta. Nu e obligată de nimeni să vândă. O face pentru că înțelege ceea ce urmează: o schimbare de paradigmă în piață, volatilitate semnificativă, control politic crescut în economie. Anticipează că lumea devine ostilă capitalismului pur, că democrații lui Barack Hussein Obama socializează pierderile și subminează afacerile curate, fără componentă „socială”. Înțelege înaintea tuturor că industria bancară intră într-o epocă de instabilitate mascată în reformă și alege să iasă din joc înainte ca zarurile să fie aruncate.
Expertiza bate „inspirația". ABN reacționează ca un fond mutual: face exit înainte să se spargă bula. Evită ceea ce pățește Lehman.
Dar ce se întâmplă cu cei care cumpără ABN Amro? RBS, numită acum NatWest, este practic naționalizată de statul britanic după pierderi uriașe. Fortis e spartă și salvată cu injecții de capital. Santander duce cu greu integrările. Și toate acestea în condițiile în care ABN vinde la maximum, la vârful pieței. O victorie pentru discreta bancă olandeză.
În același timp, Lehman Brothers ignoră sfidător propriile vulnerabilități. Peter D. Schiff avertizează public, începând cu 2006, că bula imobiliară se va sparge și că băncile care o alimentează vor cădea una câte una. Este luat în derâdere la emisiuni TV. Când vine colapsul, Fed n-are soluții și Lehman devine simbolul eșecului sistemului financiar „too big to fail”.
Dar poate că tocmai lipsa de atașament față de vanitățile corporatiste permite acționarilor să vadă limpede. ABN Amro își dă seama că urmează să se schimbe nu doar modelul de business, ci și regulile pieței. Prevede că activele devin volatile, chiriile și garanțiile suferă corecții, dar mai ales că politicul pătrunde tot mai adânc în financiar. Cu partidele de stânga câștigând teren, capitalismul pur, cum îl practică ABN, nu mai are loc. De aceea banca hotărăște să iasă ca un fond mutual: fără emoții, fără regrete, dar cu un timing excepțional.
Ironic, cumpărătorii - RBS, Fortis și Santander - încep să clacheze la scurt timp după. Fortis e naționalizată de urgență. RBS are nevoie de un bailout masiv și astăzi se numește NatWest. Chiar și Santander simte reculul. ABN vinde viziune, iar cei trei plătesc bilanțul.
Diferența e clară: ABN Amro are luciditate. Vede lebăda neagră și iese din lac. Lehman crede că o poate îmblânzi.
Din păcate, prea puțini pomenesc de ABN Amro. Lumea, din ce în ce mai marcată de Sindromul Stockholm, preferă să vorbească despre victimele crizei, Lehman și Bear Stearns. Poate și pentru că victoria ABN este una tăcută, lipsită de dramatism, dar plină de inteligență. Sau poate fiindcă e mai comod să plângem eșecuri decât să învățăm din reușite.
Într-un sistem în care băncile sunt interconectate, riscurile sistemice nu mai vin din zonele evidente. Nu doar activele „toxice" clasice sunt periculoase, ci și unele considerate în mod convențional sigure, ca titlurile de stat - cele care, sub presiunea datoriilor publice, ajung să își piardă ratingul și să provoace panică în piață. Fragilitatea e peste tot. Tocmai de aceea, reușita celor de la ABN rămâne un exemplu de inteligență strategică într-o lume care merge bezmetic spre prăpastie.
O remarc din nou: ABN Amro iese ca un fond mutual, cu un pas înaintea prăbușirii. Cei care cumpără, în schimb, o fac la vârf și plătesc atât de scump, încât Royal Bank of Scotland - cu trei secole de tradiție - își pierde numele.
În fața aceleiași furtuni, banca olandezilor deschide umbrela la timp. Și nu oricum - ci cu lecția crizei lalelelor din 1637 în minte. Aceiași batavi care au numit New York-ul, odinioară, Nieuw Amsterdam.
Lehman Brothers, unul dintre pilonii Wall Street-ului newyorkez, cu un secol și jumătate de istorie, așteaptă, însă, până la potop. Iar falimentul din 15 septembrie 2008, care nu e doar simbolul crizei, ci și catalizatorul ei, lasă loc populismului de tip „left-wing”. Așa ia naștere mișcarea Occupy Wall Street, în Parcul Zuccotti.
Citește pe Antena3.ro
