Captiv in chingile strănse ale Constituţiei

Un Traian Băsescu ţinut captiv in chingile unei Constituţii care nu-i permite să fie atăt de jucător pe căt se doreşte şi nici nu se modifică aşa de uşor cum speră talibanii vrăjiţi de discursul său justiţiar e un adver-sar infinit mai uşor de izolat in spatele gardului de la Cotroceni.

Abia reinstalat la Palat, in urma unui referendum care i-a umflat serios popularitatea şi susţinerea electoratului, Traian Băsescu a făcut prima mişcare previzibilă pentru un politician care se respectă. A abandonat discursul de tip "Jihad" la adresa Parlamentului şi, pe baza unei Constituţii pe care a purtat-o-n buzunarul de la piept in toată perioada campaniei, a invitat partidele politice la Cotroceni; obiectul discuţiilor: consultări pe o largă paletă de teme de interes (prezumtiv) general. Citind agenda oficială anunţată, este evident că reinscăunatul Jucător işi urmează cu stricteţe aşa-numitele priorităţi anunţate in greaua luptă cu faimoşii 322 de parlamentari: introducerea votului uninominal; revizuirea Constituţiei; formarea unei majorităţi politice; Legea lustraţiei şi pachetul privind siguranţa naţională; stabilirea datei pentru organizarea alegerilor pentru Parlamentul European.


Pentru cine nu-l cunoaşte pe preşedintele Romăniei (şi nici realităţile politice dămboviţene), generoasa agendă poate da imaginea unei tentative de conciliere in interes naţional. Din nefericire insă, Traian Băsescu - omul este total diferit de Traian Băsescu - imaginea. Iar omul Băsescu, dau scris, va continua, imediat după finalizarea aşa-ziselor consultări, să se răzbune, săpănd vărtos la rădăcina tuturor partidelor potrivnice in atitudine. Iar primul pas intuiesc că va fi execuţia politică a PNL şi a lui Călin Popescu Tăriceanu, fie prin incurajarea unei alianţe guvernamentale de conjunctură PD-PSD (intru implinirea marelui consens fesenist de odinioară), fie prin impingerea formaţiunii conduse de Mircea Geoană, la vedere, in braţele bugetare ale liberalilor. Iar declaraţiile din ce in ce mai echivoce ale lui Mircea Geoană (căruia-i surăde la maxim, insă parcă nu-i vine a crede că i se poate intămpla, postura de viitor premier) şi Emil Boc (pechinezul de casă şi fără păreri proprii al şefului statului) lasă de inţeles că altădată ireconciliabilele tabere par din ce in ce mai dispuse unui compromis reciproc avantajos.


Dacă PSD acceptă intrarea oficială, indiferent alături de cine, in structurile Executivului, atunci orice tentativă de relansare politică, tipică celei de-a două jumătăţi de ciclu electoral, a principalei formaţiuni de opoziţie cade-n desuetitidune. Poporul votant va inţelege că furnicuţele roşii nu urmăresc decăt două lucruri: acces la caşcavalul bugetar şi albirea unor dosare puse la păstrare in sertarele răcoroase ale DNA. Iar alegerile viitoare pot consfinţi, in acest caz, intrarea-n comă profundă a celui mai puternic partid din istoria postrevoluţionară a Romăniei. In cazul in care atăt de invocata intrare la guvernare a PSD se va petrece alături de liberali, khmerii portocalii vor fi definitiv convinşi că discursurile fulminante ale preşedintelui Romăniei - privind "trădarea" mercantilă de către PNL a aspiraţiilor fostei opoziţii din 2004 - sunt căt se poate de intemeiate; iar micul şi voiosul "grup de interese" din jurul premierului Tăriceanu riscă să rămănă-n cărţile de istorie prin ingroparea celui de-al doilea partid istoric (după ţărănişti) din Romănia. Există şi varianta ca, in ciuda opoziţiei aripii dure, PSD să cedeze totuşi căntecelor false de sirenă ale fostului comandant de vas şi să facă o alianţă guvernamentală cu pediştii. Dacă asta va fi alegerea, oligarhii de Modrogan (cu nimic mai săraci şi mai curaţi decăt cei demonizaţi in campanie) se vor intoarce nu la popor, ci la mălaiul foşnitor pe care numai asfaltările şi digurile ţi-l pot aduce la sac. Iar toate eşecurile Executivului se vor contabiliza, conform unei istorii recente care se repetă, in perspectiva viitoarelor alegeri, fix in contul PSD.


Dacă liberalii şi pesediştii vor cu adevărat să nu se sinucidă politic, unica variantă este actuala construcţie guvernamentală. Sprijinit in Parlament, pe negocieri punctuale, de către PSD, actualul Executiv şi-ar putea desăvărşi operaţiunea de scoatere totală a pediştilor de la ţuţuroaiele cu bani bugetari, deci i-ar diminua infinit influenţa in teritoriu. Iar un Traian Băsescu ţinut captiv in chingile unei Constituţii care nu-i permite să fie atăt de jucător pe căt se doreşte şi nici nu se modifică aşa de uşor cum speră talibanii vrăjiţi de discursul său justiţiar e un adversar infinit mai uşor de izolat in spatele gardului de la Cotroceni.


P.S. Pentru a doua oară consecutiv, editorialul din această pagină nu este scris de bunul meu prieten Ralu Filip, dispărut abrupt şi atăt de nedrept dintre noi, ci de mine. Va deveni o obişnuinţă, pe care insă vă asigur că aş fi preferat să n-o văd pusă vreodată-n pratică. De 12 ani, traiectoriile noastre se urmăresc inspăimăntător de fidel. Cred că se cheamă destin.