Care ar fi coordonatele majore ale unei strategii de postaderare? (IV)

Prima, de bun-simt, priveste existenta unei viziuni strategice. Trebuie sa iesim de sub dominatia guver-narii de tipul gestiunii crizelor, ca raspuns la diverse socuri si "admonestari". Poate cea mai concreta ilustrare a unei viziuni strategice este programarea bugetara multianuala, care sa cuprinda proiecte de investitii bine definite si bugetate.

Operationalizarea unei viziuni strategice presupune "stapanirea intelectuala" a politicii pu-blice, care pana acum a ramas un deziderat major al tranzitiei in Romania. Ceea ce anglo-saxonii numesc "policy ownership" reclama atragerea de oameni valorosi, bine scoliti in serviciul public, in functii-cheie. Trebuie sa se renunte la atitudini ca "lasa, ca ne descurcam", "merge si asa", "stim noi ce este mai bine" etc. Trebuie sa facem sa existe, sa se cultive respectul pentru cunoastere, expertiza, treaba bine facuta. Numai asa poate fi castigata increderea crenelurilor profesionale din ge-neratia tanara, de care Romania are acuta nevoie. Avem protagonisti ai vietii publice de o suficienta si aroganta condamnabile, avand in vedere interesul cetatenilor. Daca oameni competenti ar forma o masa critica in serviciul public am avea o alta calitate a politicii publice si legaturile cu Bruxelles, cu alte administratii din Uniune ar fi mai bune.

Viziunea strategica implica programe infasuratoare: Romania 2010, 2015, 2020, din care sa rezulte proiecte concrete pentru politica publica si sectorul privat (ex: infrastructura). Proiectele infasuratoare ar oferi o imagine, viziune asupra viitorului tarii; ele ar sustine programele pe care Romania trebuie sa le trimita Comisiei Europene: Programul de Convergenta si Stabilitate (care priveste convergenta nominala si perspectiva adoptarii monedei unice); Programul National de Dezvoltare (referitor la prioritati in domeniul investitiilor fizice); Programul privind Agenda Lisabona (care priveste dezvolta-rea invatamantului, cercetarea si dezvoltarea tehnologica, investitiile in capital uman). Proiecte concrete ar arata cu claritate de ce absorbtia fondurilor UE este o provocare formidabila pentru societatea romaneasca. Avem nevoie de sosele, de poduri, de o amenajare a teritoriului care sa protejeze cetatenii impotriva ravagiilor naturii dezlantuite. Modernizarea rurala are nevoie acuta de asemenea fonduri.

Vorbeam mai sus de programare bugetara multianuala. Aceasta este de neconceput fara includerea fondurilor structurale si de coeziune. O politica bugetara cu valenta strategica trebuie sa-si propuna o crestere a veniturilor bugetare cu 4%-5% din PIB (de la circa 30% in prezent) in cativa ani - prin colectare mai buna, extinderea bazei impozitare. Nu este exclus sa fim nevoiti sa crestem unul din impozitele principale, in cele din urma, daca vrem sa evitam deficite bugetare mari si sa continuam dezinflatia. Este necesara si o rationalizare de cheltuieli (prioritizare). Aceasta crestere de venituri este reclamata de cofinantarea fondurilor UE, investitii in educatie si sanatate, reforma sistemului de pensii etc.

Daca in perioada 2007-2013 nu vom realiza o strapungere decisiva in absorbtia fondurilor UE, vom irosi o oportunitate imensa. Bugetul UE, dupa 2013, este posibil (probabil) sa capete alte prioritati, in conditiile in care disputa intre tarile donatoare si cele primitoare se va accentua.

O directie majora a strategiei postaderare trebuie sa fie consolidarea stabilitatii macroeconomice prin continuarea dezinflatiei si tinerea deficitelor externe intre limite rezonabile. Trebuie sa gasim cai de a concilia logica monetarista a dezinflatiei cu logica keynesista (expansionista) a unui buget pus in slujba modernizarii, care implica cheltuieli mai mari pentru educatie si infrastructura.

Politica publica trebuie sa favorizeze functionarea unei piete a muncii flexibile si reducerea componentelor nesalariale ale costului muncii.

Reforma asigurarilor sociale nu mai trebuia se fie intarziata; o parte din banii din privatizari importante poate fi utilizata in acest scop.

Agenda Lisabona trebuie adaptata la cerintele Romaniei: cresterea R&D (0,4% din PIB in 2006, 0,7% in 2007) plus cresterea cheltuielilor pentru educatie (spre 5% efectiv) ar trebui sa stimuleze absorbtia de noi tehnologii. Aceasta ar trebui sa se vada in cresterea investitiilor in PIB, care ar putea beneficia de efectele relocalizarii industriale din Europa. Trebuie sa trecem de la avantajele competitive bazate pe salarii mici la cele care valorifica inteligenta, cunoastere, investitii materializate in valoare adaugata inalta.

Este nevoie de o organizatie reprezentativa autentica a patronatului autohton, care sa "vada padurea de copaci", care sa fie formata din oameni de afaceri responsabili. Strategia postaderare trebuie sa aiba si un asemenea deziderat, inclusiv din perspectiva avantajelor dialogului pentru formarea unor parteneriate public private.

Nu in cele din urma, diplomatia noastra externa trebuie sa tina cont de varietatea de conditii si interese inauntrul Uniunii, de schimbarile in Lume. Locul Romaniei in Uniune, in Lume depinde si de eficacitatea diplomatiei in urmarirea intereselor nationale.