x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Care este, cu adevărat, parodia?

0
Autor: Serban Cionoff 11 Iul 2021 - 17:30
Care este, cu adevărat, parodia?


Când am aflat ce i-au cântat cei de la Trupa „Lunatic’’ lui Dan Barna de ziua lui nici că m-am mai mirat! Mă refer la refrenul: „Dacă Dan Barna era președinte nu mai aveam nici pandemie/Eram imuni la sărăcie și trăiam fericiți în România”. Aveam și cel puțin două motive.Unu la mână, „Fericiți în România” a fost sloganul electoral al lui Dan Barna la alegerile prezidențiale din 2019, alegeri pe care le-a pierdut cu brio, slogan care, dacă am înțeles eu bine, a devenit titlul albumului muzical lansat cu această ocazie. Doi la mână, flatarea fără limite a orgoliului unor personaje de efemeră vogă în politichia caprato-pontico-dâmbovițeană nu datează de azi-de ieri și este de ajuns să ne reamintim vorbele lui Carol al II-lea pe care le cita N. D. Cocea: „Nu am eu dos câți vor să îl pupe”. Cât privește cultul personalității din Epoca de Aur subiectul a fost comentat și răs-comentat, așa că nu mai insist. De ce s-ar abate,atunci, Dan Barna de la regulă?!

 Nu a trecut, însă, mult timp și, tot pe canalele mediei alternative, dedicația a fost prezentată ca fiind un moment hazliu, de fapt o parodie  a acelui mesaj care putea să fie clasificat în categoria cultului personalității. În respectivele relatări se adăuga că această parodie  a fost foarte apreciată,dacă nu chiar îndelung savurată, de către însuși personajul ei principal, adică de către Dan Barna!Fapt lesne de înțeles dacă ne gândim că proeminenta personalitate a noului val politic din scumpa noastră patrie a declarat, cu subiect și predicat, cum că dacă el ar fi fost la Palatul Cotroceni cu siguranță drama de la Caracal nu s-ar fi întâmpla. Ceea ce nu înseamnă că actualul vicepremier, la vremea nenorocirilor ceva mai mic pe scară ierarhică de partid și de stat, l-ar fi pus la pământ pe monstru Dincă și le-ar fi scăpat pe cele două copile, ci pur și simplu că, sub ocârmuirea sa-firește ca președinte al României-, era asigurată siguranța cetățeanului.

 Așa stând lucrurile, ar fi trebuit să citesc întâmplarea în această cheie și să închid discuția. Având,însă, obiceiul deprins după cinci decenii și jumătate de trudă în gazetărie, m-am mai dus și la dicționar, unde am căutat ce înseamnă cuvântul parodie. Dicționar din care aflăm că ,,parodie’’ însemnă:a) imitarea unei opere literare pentru a obține un efect satiric sau comic pe seama ei sau a autorului; și b) o încercare nereușită, a unui epigon, de a copia un prestigios model sau magistru.Definiții pe care,dacă le aplicăm în cazul dedicației oferite liderului USR, ajungem la întrebarea:unde este, de fapt, parodia? Altfel spus, cine și pe cine imită sau cine și de cine își bate joc? Întrebări la care, dacă privim mai atent parcursul USR și, în primul rând, modul în care se comportă și acționează reprezentanții săi în funcțiile pe care le dețin la nivel central și local atunci, ajungem la încheierea că ,de fapt, ei parodiază,adică își bat joc, de calitatea de om politic. Adică de persoană publică investită cu mandatul de a servi interesul public și binele colectiv. Calitatea de om politic având la antipod, după cum ne-a învățat cu mai bine de un veac în urmă C Rădulescu-Motru, politicianistul,adică personajul preocupat să își folosească funcția publică numai și numai pentru a satisface interese personale sau de grup.

Adevărat portret-robot a cărui valabilitate este demonstrată, fără drept de apel, în zilele noastre, de prestația primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, ca și de cea a colegei sale de echipă,Clotilde Armand, primar al sectorului 1. Acestea fiind, desigur, primele două nume care îmi vin în minte. Primele dar nu și singurele din galeria de tinere talente crescute și afirmate în pepiniera de cadre a USR. Am fi, însă, nedrepți dacă am pune la acest panou de (dez)onoare numai talentele de politicianiști provenite din USR, de fapt, din USD-PLUS.Asta date fiind contraperformanțele partenerilor de guWERNare, adică de la PNL, ca și pe cele ale garantului lor suprem, pseudo-președintele Klaus Iohannis. Rușinoase contraperformanțe care, însumate, ne conduc la încheierea că în ele avem o extrem de rușinoasă parodiere a însăși noțiunilor de clasă politică, respectiv de om politic.

 Foarte frumos din partea lui Dan Barna că nu s-a supărat din cauza parodiei Trupei ,,Lunatic’’ și a dovedit că are simțul umorului. Problema este,însă, dacă numai despre simțul umorului mai poate fi vorba atâta vreme cât,în locul unor politici viabile și eficiente, nouă,capetelor de locuitor, guWERNanții de la USR-PLUS et comp ne livrează numai și numai sloganuri politicianiste. Adică, bătaie de joc pe bandă rulantă…    

               

                                  


Serviciul de email marketing furnizat de