Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Se prăbuşeşte leul”, citesc pe ecranele multor televiziuni titlul care anunţă, apocaliptic, criza monedei naţionale. Pusă - dumneaei, criza - imediat pe seama alegerilor, a schimbării guvernului şi a luptelor politice pentru putere. Prezent în emisiunea lui Radu Tudor, „Punctul de întâlnire”, am fost întrebat dacă cred că schimbarea politică a produs „criza leului”. O criză de „doi bani”: la propriu, deprecierea a fost săptămâna trecută de doar doi bani. Dar situaţia este de „doi bani”, tratată populist şi superficial.
Scriu acum aici ce am răspuns în emisiune: eu cred că leul ar fi avut aceeaşi soartă, indiferent dacă la Palatul Victoria ar fi rămas în continuare doamna Dăncilă sau dacă locul i-a fost luat de domnul Orban. Nu guvernul - oricare ar fi fost sau este el - a hotărât şi produs direct căderea monedei naţionale în faţa monedei unice europene.
În primul rând eu nu văd aici o criză de proporţii, aşa cum se inflamează ideea în multe titluri de presă. Deprecierea leului (şi nicidecum prăbuşirea sa) are la origine trei motive independente de numele persoanei sau al partidului care ne guvernează. În primul rând, avem un efect dat de tendinţa firească sezonieră. Importăm în debutul sărbătorilor de iarnă (sezonul cadourilor) din ce în ce mai multe bunuri de largă folosinţă, aducem în ţară marfă în volume mai mari decât în restul anului. Asta înseamnă că aruncăm afară sume mai mari de valută, de euro. Cumpărăm deci mai mulţi euro şi dolari, cu care să achiziţionăm mai multă marfă de import. Cererea de marfă de import este în creştere, la fel cum este şi consumul de valută. Se produce deci, un efect inflaţionist firesc pe piaţă. Cresc preţurile la import, creşte nevoia de valută, scade leul în raport cu moneda europeană şi în raport cu dolarul american.
Apoi, analiştii financiari observă o tendinţă similară în toate statele vecine: Cehia, Ungaria şi Polonia trăiesc, la rândul lor, o perioadă de uşoară depreciere a coroanei, forintului şi respectiv zlotului. În raport cu cele trei monede vecine, leul românesc nu se depreciază, rămâne într-un palier stabil. Dar în cele trei state inflaţia s-a domolit substantial, iar deficitele de cont curent nu sunt foarte mari (ba chiar vedem excedente). În România, inflaţia abia dacă a scăzut doar cu un punct procentual, iar deficitul extern exprimă dependenţa semnificativă a economiei de importuri. Iar deficitul mult mai mare la noi faţă de vecini ne forţează să-l finanţăm din împrumuturi externe la costuri (dobânzi) din ce în ce mai mari. Din nou, moneda românească arată slăbiciune mai mare faţă de euro.
La final, factorul politic: emoţia investitorilor externi cu privire la perioada electorală din România este aceeaşi, indiferent care guvern se află pe moment la Palatul Victoria. În perioade electorale - incertitudini politice - investitorii rămân reticenţi, se feresc să investească în moneda locului, drept pentru care se refugiază în monede sigure: euro sau dolarul american. Tendinţa de refugiu dă o notă suplimentară de disconfort monedei naţionale, dar de aici nu am observat o cădere brutală, consistentă a cursului de schimb. Analiştii financiari sunt de părere că la final de an, deprecierea leului faţă de euro nu va sări de 2-3% pe tot anul.
Nu căderea guvernului a tras după sine căderea leului. Dar reculul economiei ne subţiază buzunarele în raport cu moneda unică. Avem deficit de creştere, avem deficit de cont curent, avem deficit de forţă de muncă, avem deficit bugetar. Şi, cum scriam data trecută, avem deficit de încredere, iar ăsta costă cel mai mult. Asta se şi vede în deprecierea leului.
Citește pe Antena3.ro
