Cine va mai rămâne în ţară să "crească" PIB-ul?

Dupa doua trimestre de crestere economica plasata in marja de eroare, Guvernul Boc a "proclamat" iesirea din recesiune. Intrebarea este insa: are economia romaneasca potential de crestere pe termen mediu si lung? Potrivit sefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, potentialul anual de crestere a economiei este de 3% pe termen mediu, dar, pentru ca avansul sa fie sustenabil, e nevoie de capital, forta de munca si tehnologie: "Sunt multi romani care nu sunt activi pe piata din Romania, multi oameni tineri. E nevoie sa-i aduceti inapoi".

Spusele lui Franks par inspirate din postulatul lui Adam Smith – principala conditie pentru prosperitatea unei tari este cresterea numarului locuitorilor sai – si pot fi exemplificate cu ceea ce se vede in China. In 1950, tara asiatica avea o populatie de jumatate de miliard de locuitori si se gasea departe pe scara bogatiei. Acum, cu peste 1,3 miliarde, a depasit, rand pe rand, Marea Britanie, Franta, Germania si Japonia si se pregateste pana in 2016 sa ajunga prima putere economica a lumii, inaintea Statelor Unite.

Este evident ca o Europa in care natalitatea si imigratia nu reusesc sa compenseze declinul populatiei nu poate tine pasul cu China. Pe noi ne intereseaza insa aici mai mult de Romania decat de UE in ansamblu, pentru ca problema noastra nu e data doar de sporul natural negativ, ci si de faptul ca forta noastra de munca pleaca sa lucreze in strainatate. Ce sa facem, sa inchidem granitele? Sa interzicem avortul? Sau sa-i bagam la munca fortata pe cei gasiti vinovati de "parazitism"?
E greu de spus, dar daca in 2050 vom constata ca nu suntem mai multi ca-n 1950 – asa cum reiese din ultimele proiectii Eurostat – atunci merita pusa intrebarea de unde sa obtinem cresterea economica? Fireste ca intr-o astfel de situatie nu se gaseste doar Romania, ci si Polonia, insa conducatorii nostri au de departe cea mai ingusta viziune, din moment ce grupul de imigranti cel mai mare din UE, de aproximativ 1,7 milioane de persoane, este cel al romanilor. Polonia are o populatie de 38 de milioane, nu de 21,5 ca a Romaniei, si "contribuie" doar cu 1,2 milioane la valul migrationist.

Si nu numai cifrele demonstreaza gandirea limitata a oamenilor poli­tici romani, ci si declaratiile lor. In loc sa admita ca habar n-au sa gestioneze economia, ministrii se laudau pe vremea guvernului Nastase cu exodul po­pulatiei. Ministrul Muncii de atunci, Marian Sarbu, spunea, de pilda, ca echilibrarea balantei co­merciale pe seama banilor castigati de romani in strainatate reprezinta un beneficiu minor pe langa avantajele sociale. Vreme in care pentru conducatorii polonezi "social" insemna sa fa­vo­rizeze mediul de afaceri pentru a-l face capabil sa atraga cat mai multi investitori straini, care sa creeze locuri de munca, nu sa trimita forta de munca dupa intreprinzatori, la ei acasa.

Bineinteles ca factorul demogra­fic are greutatea sa, pentru ca pe seama unei natalitati in crestere vor fi acoperite, la un moment dat, "golurile" din populatia activa, dar mai important e sa nu se imputineze acum forta de munca pe seama migratiei. Si antidotul pentru plecarile la munca in strainatate e reprezentat de programarea bugetara multianuala, care sa se coreleze cu politicile demografice. Planuri bugetare pot contine – precum in Italia – parametri-tinta de inflatie, crestere economica si deficit bugetar, care sa nu se modifice cu mai mult de 20% daca vine la putere o alta formatiune politica.

Iar dovada ca elementul care distorsioneaza intregul cadru econo­mic este executia bugetara se vede in felul cum se creeaza PIB-ul Romaniei pe trimestre: 18,9% in primul trimestru, 22,8% in cel de-al doilea, 27,2% in trimestrul trei si 31,1% in trimestrul patru. Timp in care UE, pe ansamblu, e stabila macroecono­mic, pentru ca PIB-ul sau se creeaza in proportii aproape egale in fiecare trimestru: 23,9% – 24,9% – 25,1 % – 26,1%. Asta arata ca, in Romania, Fiscul se ab­ti­ne de la a cheltui in prima parte a anu­lui, pentru a vedea ce bani in­ca­sea­­za, dupa care consumul guvernamental "sare" de la post la imbuibare in ultimele doua trimestre. Daca am avea bugete multianuale – pe o pe­rioa­da care sa de­paseasca ciclul po­li­tic (minimum cinci ani) – s-ar putea construi si la noi o curba a randamentelor pe datoria publica, s-ar vedea cum statul se finanteaza la dobanzi reale (fara sa apeleze la arierate sau la ajutorul bancii centrale) si, mai ales, ar disparea volatilitatea de la nivelul indicatorilor macroeconomici, care induce, in prezent, im­predictibilitate mediului de business.

Volatilitatea se resimte, din pacate, in Romania pe toate palierele vietii economice, dar asta nu e o simpla coincidenta, ci un rezultat direct al cadrului legislativ instabil si al politicilor fiscale si monetare discretionare. Exista insa o solutie pentru a elimina volatilitatea decizionala care genereaza fluctuatii la nivelul tuturor reperelor economice: trecerea rapida la euro. In lipsa ajutorului dat de politica monetara, oamenii politici ar fi conditionati sa comprime puternic cheltuielile fiscale pentru a pastra atractivitatea mediului economic. Asa cum procedeaza po­lonezii, cu precizarea ca ei au o clasa politica responsabila si n-au nevoie de un calendar de adoptare a euro care sa le dea peste mana.

Daca optica va ramane insa neschimbata, micii nostri oameni de afaceri vor continua sa aiba impresia ca totul il impiedica la nivelul legislatiei economice. Si, in cele din urma, dupa ce ideile lor de business vor fi fost "doborate" de trei-patru ori, dar nu din cauza lipsei de realism, ci a mediului ostil, vor pleca in afara. Din nefericire, in strainatate, nu vor incerca sa faca vreo afacere, ci vor ramane cu mentalitate de sluga pe care le-a inoculat-o mediul din Ro­mania, alaturandu-se altor doua mi­lioane de conationali care contribuie in cea mai mare parte la PIB-uri­le altora, si trimit "firimituri" la ei in tara. Iar principalul motiv pentru care politicienii nu accepta ideea unei programari bugetare multianuale este ca nu vor sa-si vada afacerile de partid si de stat stricate de investitori veniti de aiurea care pretind tratament egal cu cei care au negociat cu ei intrarea pe piata. N-are decat sa migreze intreaga populatie – individ cu individ – dupa investitorii care re­fuza sa plateasca "taxa de protectie", cu riscul ca Romania sa piarda PIB.