Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intr-o aglomeratie, toata lumea tragea cu ochiul la un tanar care avea parul strans la ceafa cu un inel si revarsat mai departe pe spate pana spre brau. O "coada de cal", cum i se spunea acestui gen de coafura in urma cu decenii, bine pieptanata si complimentand tinuta mandra de sine a barbatului. Atat de bine i se potrivea, incat puteai sa gandesti ca avea o functie naturala, ca manile, bunaoara, sau ca picioarele.
Era vadit ca omul cheltuia mult timp si multa ambitie cu coada sa de cal si ca nu evita locurile circulate, ca existenta sa spirituala era conditionata de bogatia aceea de par. Nu era cea mai mare realizare a tineretii sale, dar era de buna seama una dintre ele. Cam in felul in care mari realizari erau si pantofii sai italienesti si de casa mare europeana si rubasca de matase alba, cu broderii la guler si pe piept. Nici nu-i trebuia mai mult ca sa stea vreme indelungata in fata unei oglinzi cat peretele si sa se bucure de ce-i era dat sa vada in ea. Problema lui, prin urmare nu era parul, ci timpul.
Oricat de lunga e tineretea, ea e totusi scurta. Ca s-o irosesti in fata unei oglinzi si apoi sa cutreieri pietele cele mai aglomerate, ca sa intoarca lumea capul dupa tine, nu-i nevoie de un motiv. E nevoie doar de un model. Ce altceva fac insii care isi tatueaza tot corpul si pe urma se lasa fotografiati pentru revistele cu excentricitatile bogatilor sau pentru rubricile de curiozitati ale mediei de mana a doua? Prin raportare la multimile de cetateni, care vietuiesc la intamplare, se cheama ca excentricii, din categoria "cozii de cal", multi, putini cati vor fi fiind ei, au macar o preocupare, isi muncesc mintile cu ea, tind la un ideal. Habotnicii religosi din India nu-si scurteaza niciodata parul din cap. Si-l rasucesc, il poarta ingreunat de cenusa si de coloranti, ca pe o garantie a puritatii lor sufletesti, si ideea le e de ajuns. Nu mai au nevoie de oglinda ca sa o cultive. Se oglindesc in adoratia emulilor si a cardurilor de turisti, care le viziteaza lacasurile.
Cand eram si eu june, generatia mea se tundea "creasta de cocos". Moda a revenit, nu insa cu vigoarea de altadata. Fantele de cartier din Braila natala batea ore intregi Strada Republicii, intr-o veritabila parada a crestelor de cocos. Unii reuseau s-o inalte cat doua straturi de palma si o purtau, ca echilibristii de la circ, balanganindu-si profesional capul.
Ce isi vor mai face barbatii din parul lor? Poate c-ati observat ca a devenit o chestiune de virtute sa fii chel. Va fi existand si o solutie medicala sa-ti cada parul? Are omenirea si o mare grija cu parul?
