x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Comitetul Olimpic, model pentru economie

Comitetul Olimpic, model pentru economie

de Dan Constantin    |    23 Iul 2012   •   16:46

Intram in saptamana debutului Jocurilor Olimpice de Vara, un eveniment care polarizeaza interesul intregii planete. Romania este de multe decenii puternic conectata la miscarea olimpica si se mentine in randul natiunilor care au rezultate notabile la J.O., cucerind aproape 300 de medalii in istoria moderna a intrecerilor. Intr-un clasament general ne situam intre primele 20 de tari in bilantul pe medalii la Jocuri. Ce ar insemna sa figuram si intr-un clasament al dezvoltarii economice in clubul G-20, asemeni sportului? Iata o simpla comparatie care intareste sintagma ca sportul este cel mai bun si puternic ambasador al Romaniei.

De ce sa fie doar atat? Iata o intrebare la care am cautat raspuns in dialogurile pe care le-am avut in ultimele luni cu reprezentanti de marca ai miscarii olimpice – organizatori si laureati cu aur la Jocurile Olimpice.

Prilejul mi-a fost oferit de o generoasa colaborare cu COSR si GSP TV, care mi-au asigurat sansa sa realizez emisiunea "Vivat Academia Olimpica".

O prima diferenta de esenta intre sportul olimpic romanesc si economie: COSR are un plan foarte clar pentru fiecare ciclu olimpic de patru ani.

Exista in Romania o alta institutie nationala cu o activitate condusa, planificata si monitorizata intern dupa un asemenea calendar multianual? Nici macar bugetele de la Ministerul Apararii sau de la Interne nu au reusit sa se incadreze in aceasta planificare pe care si-au propus-o. Institutia prezidentiala a anuntat cateva strategii care presupun calendare multianuale, dar lipsa de corelare cu Executivul le-a transformat in dosare de propaganda politica. Nici strategia energetica, publicata pe site-ul Ministerului Economiei si discutata in CSAT, nu are consistenta unui plan urmarit anual, cu masuri si investitii care sa o sustina. Avem in Sanatate o strategie sau o alta in Justitie, in Agricultura, in Aparare, Mediu? Strategia pentru o dezvoltare durabila, initiata sub mandatul lui Ion Iliescu, statuata de Pactul de la Snagov, a fost ingropata in mandatele lui Basescu.
Iata deci diferenta de esenta dintre COSR si restul institutiilor cu rol national.

O alta explicatie a mentinerii Romaniei intre natiunile competitive in sport este, in ultimii ani, adaptarea inteligenta la conditiile concrete din mediul politic si economic. COSR este independent fata de turbulentele din politica, reusind sub mandatul lui Octavian Morariu sa nu fie in nici un fel atras in coterii si scandalurile in care multi ar fi dorit sa implice si forul olimpic national.

In anii de criza, COSR a reusit sa materializeze un program ambitios de investitii – a finalizat Centrul Olimpic de la Izvorani, o bijuterie pentru sportul de inalta performanta, dar si Casa Olimpica de la Bucuresti. Cu o participare a statului substantial redusa, lotului de sportivi olimpici i s-a asigurat prin colaborari inteligente finantari din mediul privat, ceea ce au asigurat conditii de pregatire pentru o participare semnificativa la Londra – 103 sportivi cu sanse la medalii sau in pozitii superioare de clasare.

Desigur, nu este totul roz in sportul olimpic, mai ales in relatia sportului cu institutiile publice. Legislatia pentru sprijinirea sportului, inceputa in 2002, a ramas fara masuri corelate in Codul Fiscal. Timbrul olimpic este doar o taxa iluzorie de finantare a COSR, relatia cu sponsorii nu are o sustinere in planul deducerilor fiscale. Loteria Romana, care are prin statut rol de finantator al sportului, nu-si achita integral obligatiile, iar industria jocurilor de noroc si a pariurilor sportive nu este conectata la bugetul sportului. Cu toate acestea, sportul romanesc prin reprezentarea olimpica este plasat in G-20. O performanta exceptionala pentru conditiile care i se ofera.

×