Daca trebuie sa aleaga, pe criterii de incredere, intre un popa ras si unul cu barba, multimea e de partea barbii. Intre o barba neagra si una alba, poporul pune mai mult temei religios in cea alba. Iar daca e lunga si ascutita, nu mai conteaza ce face omul, conduita sa e garantata de barba.
Atat de bine s-a impus institutia barbii albe si lungi, incat cine i se dedica e considerat mare credincios. Intre artisti, scunzii isi lasa spre batranete barba, speculand impresia pe care navala de par o obtine in relatie cu statura. Artisti inalti si cu barba bogata nu cunosc. Lumea vede o legatura cauzala intre barba mare si intelepciune. Barba alba si lunga te expune – prin urmare, n-ai de aratat decat ganduri curate. Am avut un vecin care ceasuri intregi isi potriva in oglinda barbuta astfel ca fiecare fir sa simta grija stapanului. Reusea chiar sa sugereze o anume idee de perfectionism, dimpreuna cu o idee, la fel de persistenta, de zadarnicie. Era lector universitar, se imbraca foarte ingrijit, intreaga sa infatisare indica o aleasa pedanterie academica, insa barbuta neagra si lucioasa nu-l slujea deloc. Au trecut, de cand l-am cunoscut, vreo patruzeci de ani. Astazi, tot angajatul pe termen nelimitat al barbii sale scurte si indelung alintate este. Am inmultit cei patruzeci de ani cu o medie zilnica de doua ceasuri, destinate igienei barbii, si timpul rezultat m-a obligat sa ma intreb: cum ar fi putut fi trait acest timp mai bine altfel?
Dar de ce "mai bine", daca omul se implinea spiritual pieptanandu-si, rotunjindu-si si admirandu-si barba? E neindoielnic ca barbosii nu tintesc la un natural al chipului. E un portret compus. Si, ca orice portret compus, e destinat unui rol in scena publica. Universitarul cu barba obtine un plus de ascultare de la studenti. Pare mai in varsta. Si cum anii ar fi sa aduca o intelegere superioara a lucrurilor, asistentul barbos trece drept profesor. Am avut un astfel de asistent cu o podoaba de par ravasita pe jumatate de chip care le impresiona pe fete. Omul nu te corecta cand ii spuneai "Dom’ Profesor". Dimpotriva, manifesta un gen de bonomie la care cei 26 de ani pe care-i implinea nu i-ar fi dat indreptatirea. Juca un rol de mai varstnic si mai dispus la toleranta.
Nu m-am imaginat niciodata cu barba, dar acum, fiindca veni vorba, observ ca o barba somptuoasa si alba, dublata de niste plete infoiate, tot albe, ar semana cu un drept in sfarsit castigat si cu o confirmare de merit. Destul a muncit saracu’ – ar zice lumea – i-a venit si lui vremea sa-si lase barba!