x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cu barbă şi fără barbă

Cu barbă şi fără barbă

de Tudor Octavian    |    26 Iun 2011   •   21:00

Daca trebuie sa aleaga, pe criterii de incredere, intre un popa ras si unul cu barba, multimea e de par­tea barbii. Intre o barba neagra si una alba, poporul pune mai mult temei religios in cea alba. Iar daca e lunga si ascutita, nu mai contea­za ce face omul, conduita sa e ga­ran­tata de barba.

Atat de bine s-a impus insti­tu­tia barbii albe si lungi, incat cine i se dedica e considerat mare cre­din­­cios. Intre artisti, scunzii isi lasa spre batranete barba, spe­cu­land impresia pe care navala de par o obtine in relatie cu statura. Artisti inalti si cu barba bogata nu cunosc. Lumea vede o legatura cau­zala intre barba mare si in­te­lep­ciune. Barba alba si lunga te ex­pune – prin urmare, n-ai de ara­tat decat ganduri curate. Am avut un vecin care ceasuri intregi isi potriva in oglinda barbuta astfel ca fiecare fir sa simta grija sta­pa­nului. Reusea chiar sa suge­re­ze o anume idee de perfectio­nism, dimpreuna cu o idee, la fel de persis­ten­ta, de zadarnicie. Era lector uni­versitar, se imbraca foarte in­gri­jit, intreaga sa infatisare indica o aleasa pedanterie acade­mica, insa barbuta neagra si lucioasa nu-l slujea deloc. Au trecut, de cand l-am cunoscut, vreo patru­zeci de ani. Astazi, tot angajatul pe termen nelimitat al barbii sale scurte si indelung alintate este. Am inmultit cei patruzeci de ani cu o medie zilnica de doua ceasuri, destinate igienei barbii, si timpul rezultat m-a obligat sa ma intreb: cum ar fi putut fi trait acest timp mai bine altfel?

Dar de ce "mai bine", daca omul se implinea spiritual piep­ta­nandu-si, rotunjindu-si si ad­mi­randu-si barba? E neindoielnic ca barbosii nu tintesc la un natural al chipului. E un portret compus. Si, ca orice portret compus, e desti­nat unui rol in scena publica. Universitarul cu barba obtine un plus de ascultare de la studenti. Pare mai in varsta. Si cum anii ar fi sa aduca o intelegere superioara a lucrurilor, asistentul barbos trece drept profesor. Am avut un astfel de asistent cu o podoaba de par ravasita pe jumatate de chip care le impresiona pe fete. Omul nu te corecta cand ii spuneai "Dom’ Profesor". Dimpotriva, manifesta un gen de bonomie la care cei 26 de ani pe care-i implinea nu i-ar fi dat indrep­ta­tirea. Juca un rol de mai varstnic si mai dispus la toleranta.

Nu m-am imaginat niciodata cu barba, dar acum, fiindca veni vorba, observ ca o barba somptuoa­sa si alba, dublata de niste plete infoiate, tot albe, ar semana cu un drept in sfarsit castigat si cu o confirmare de merit. Destul a muncit saracu’ – ar zice lumea – i-a venit si lui vremea sa-si lase barba!

×
Subiecte în articol: editorial