Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Creditarea privată continuă să scadă în România. Pe componenta în lei, în august faţă de iulie, doar creditarea populaţiei a înregistrat un avans, în timp ce finanţarea firmelor a scăzut. Pe componenta în valută, la ambele categorii s-au consemnat scăderi lunare. În schimb, creditul guvernamental a crescut.
Marile bănci au declarat, nu o dată, inclusiv în perioada cea mai acută a crizei, că sunt dispuse să continue să finanţeze economia românească, cu condiţia să aibă proiecte credibile. Şi au dat ca prim exemplu lucrările de infrastructură, mai ales rutieră. În absenţa acestora, sistemul bancar continuă să prefere să împrumute statul.
Numai că băncile nu pot finanţa autostrăzi decât dacă acestea se construiesc în parteneriat public-privat. Cum funcţionează aceste parteneriate? Autostrada e construită de către un investitor privat care, ulterior, îşi recuperează costurile investiţiei, plus profit, din încasarea de taxe de la utilizatorii autostrăzii, prin concesionarea acesteia. Lucrările de construcţie, iar ulterior cele de întreţinere, sunt finanţate de către concesionar, care de regulă face rost de bani prin credite bancare. Riscurile investiţionale sunt împărţite între concesionar şi stat, în sensul în care concesionarul cere statului anumite garanţii, legate de nivelul traficului pe autostrăzi, respectiv de veniturile pe care le poate încasa pe perioada concesiunii. Aceste garanţii sunt cerute şi de către instituţiile bancare care finanţează proiectele.
Problema este că statul român - şi am să folosesc un eufemism - nu reuşeşte să încheie în mod eficient parteneriate de tip public-privat. Încă nu s-a reuşit semnarea contractului pentru construirea autostrăzii Comarnic-Braşov prin acest tip de parteneriat, iar palatele Victoria sau Cotroceni s-au contrat public dur pe această temă. S-a vorbit despre suspiciuni privind nereguli la atribuirea lucrărilor, care ar fi dus la retragerea din proiect a două bănci mari specializate în finanţarea infrastructurii.
Mai mult, autorităţile române au reuşit să elaboreze o lege a parteneriatului public-privat care contravine legii fundamentale. În iulie, Curtea Constituţională a respins articolul din lege care introduce posibilitatea modificării unilaterale sau a rezilierii contractului de către partenerul public, adică de către stat. Chiar dacă respectivul articol n-ar fi fost neconstituţional, întrebarea logică ar fi fost: ce bancă ar risca să finanţeze un proiect bazat pe un contract care poate fi reziliat atât de uşor de către beneficiar?
