x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum se golesc plajele din Normandia de dolari

Cum se golesc plajele din Normandia de dolari

de Ionuț Bălan    |    10 Aug 2011   •   21:00

Standard & Poor’s (S & P) a retrogradat ratingul Statelor Unite, dar dolarul a refuzat sa se deprecieze. Ba chiar de­cizia S&P a provocat o reactie nervoasa in randul investitorilor americani, "tradata" de caderea abrupta a bur­selor europene. Cu alte cuvinte, americanii si-au luat banii din Europa si i-au dus la ei acasa, fara sa le pese ca S&P le-a spus ca ii plaseaza intr-un me­diu de afaceri mai riscant. Iar eu­ro­penii, care mizau ca vor obtine do­banzi mai mari, se pomenesc ca ra­man cu mai putini bani ca inainte ca ur­mare a repatrierii capitalurilor americane.

Intrebarea este insa: meritau Statele Unite o depreciere a ratingului? Bineinteles, numai ca in paralel trebuia majorat si riscul de tara pentru pietele care se plasau sub standardul de business american si care au ramas cu rating AAA. Iar cei care nu merita sa le fie scazut ratingul, apropiati de modelul german, nu sunt in masura sa genereze vo­lumele investitionale din SUA. Desi au economii bine puse la punct, nu au capacitatea sa inghita atatia bani. Iata de ce au taxat investitorii decizia S&P printr-o intarire a dolarului. Unde sa plece cu banii din Statele Unite?!

Economiile apropiate de modelul german par mai sanatoase decat cea a Statelor Unite, insa scot cresteri de 1%, nu de 3%-4%. Oare ce model e mai bun, al unei economii care se dezvol­ta puternic, dar cu ajutorul deficitelor, sau al uneia care se pla­seaza la limita stagnarii? Bunul-simt taranesc su­ge­reaza ca pasii mici sunt mai siguri, nu­mai ca timiditatea si precautia pot as­cunde si altceva: mai putina pricepere.

Modelul functional s-ar plasa intre cele doua, insa nu poate fi pus la punct in 4-5 ani, ci poate in 40-50. Si cum politicienii au nevoie de solutii ra­pide, se cramponeaza de modelele pe care le stiu. Ramanand ancorata in com­promisuri, nici lumea veche, nici cea noua nu se reformeaza. Deficitele sunt inca finantabile datorita aurului. Dar cat sa mai creasca si pretul meta­lu­lui galben, pana la 4.000-5.000 do­lari/uncie?!

Revolutiile din tarile socialiste din urma cu doua decenii au re­pre­zen­tat un bun exemplu de cum trebuie sa se reformateze un sistem. Mai intai a avut loc o cadere abrupta, iar apoi reperele economice au fost re­pu­se pe baze solide, cum s-a intamplat de altfel si dupa al doilea razboi mondial. Din nefericire insa, tarile eu­ro­pe­ne care se afla de mult in impas (ca do­vada, ratele reduse de crestere) pre­fera sa atenueze caderea, in loc sa accepte o ajustare ampla. Iar Sta­te­le Unite, al caror model de dezvol­tare s-a poticnit de curand, nu sunt nici ele suficient de convinse sa mear­ga pe mana reformei.

Singurul lucru sigur intr-o lume ne­hotarata este ca, paradoxal, dolarul nu are cum sa se deprecieze. Pe de o parte, americanii vin cu banii in tara, transmitandu-le europenilor: "Daca aveti burse mai bune, atunci ridicati-le pe banii vostri, fiindca noi ple­cam!". Pe de alta, banca centrala a SUA – Federal Reserve – decide sa nu mai extinda programul de relaxare cantitativa, in timp ce Europa abia il incepe.

Si inca o nuanta foarte importanta. In urma cu o saptamana, Vla­di­mir Putin a declarat ca "SUA se in­tind mai mult decat pot, taxand eco­no­mia glo­bala cu problemele lor si traind ca un parazit pe spatele ei". In prin­cipiu, premierul rus are dreptate, ame­ricanii incaseaza niste venituri peste productivitate, dar ei totusi isi per­mit sa traiasca bine, fiindca au pia­ta care aloca cel mai bine resursele. Piata pe care Standard & Poor’s vine acum si o penalizeaza, pentru ca functioneaza aproape de limita perfectiunii.

×