Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Standard & Poor’s (S & P) a retrogradat ratingul Statelor Unite, dar dolarul a refuzat sa se deprecieze. Ba chiar decizia S&P a provocat o reactie nervoasa in randul investitorilor americani, "tradata" de caderea abrupta a burselor europene. Cu alte cuvinte, americanii si-au luat banii din Europa si i-au dus la ei acasa, fara sa le pese ca S&P le-a spus ca ii plaseaza intr-un mediu de afaceri mai riscant. Iar europenii, care mizau ca vor obtine dobanzi mai mari, se pomenesc ca raman cu mai putini bani ca inainte ca urmare a repatrierii capitalurilor americane.
Intrebarea este insa: meritau Statele Unite o depreciere a ratingului? Bineinteles, numai ca in paralel trebuia majorat si riscul de tara pentru pietele care se plasau sub standardul de business american si care au ramas cu rating AAA. Iar cei care nu merita sa le fie scazut ratingul, apropiati de modelul german, nu sunt in masura sa genereze volumele investitionale din SUA. Desi au economii bine puse la punct, nu au capacitatea sa inghita atatia bani. Iata de ce au taxat investitorii decizia S&P printr-o intarire a dolarului. Unde sa plece cu banii din Statele Unite?!
Economiile apropiate de modelul german par mai sanatoase decat cea a Statelor Unite, insa scot cresteri de 1%, nu de 3%-4%. Oare ce model e mai bun, al unei economii care se dezvolta puternic, dar cu ajutorul deficitelor, sau al uneia care se plaseaza la limita stagnarii? Bunul-simt taranesc sugereaza ca pasii mici sunt mai siguri, numai ca timiditatea si precautia pot ascunde si altceva: mai putina pricepere.
Modelul functional s-ar plasa intre cele doua, insa nu poate fi pus la punct in 4-5 ani, ci poate in 40-50. Si cum politicienii au nevoie de solutii rapide, se cramponeaza de modelele pe care le stiu. Ramanand ancorata in compromisuri, nici lumea veche, nici cea noua nu se reformeaza. Deficitele sunt inca finantabile datorita aurului. Dar cat sa mai creasca si pretul metalului galben, pana la 4.000-5.000 dolari/uncie?!
Revolutiile din tarile socialiste din urma cu doua decenii au reprezentat un bun exemplu de cum trebuie sa se reformateze un sistem. Mai intai a avut loc o cadere abrupta, iar apoi reperele economice au fost repuse pe baze solide, cum s-a intamplat de altfel si dupa al doilea razboi mondial. Din nefericire insa, tarile europene care se afla de mult in impas (ca dovada, ratele reduse de crestere) prefera sa atenueze caderea, in loc sa accepte o ajustare ampla. Iar Statele Unite, al caror model de dezvoltare s-a poticnit de curand, nu sunt nici ele suficient de convinse sa mearga pe mana reformei.
Singurul lucru sigur intr-o lume nehotarata este ca, paradoxal, dolarul nu are cum sa se deprecieze. Pe de o parte, americanii vin cu banii in tara, transmitandu-le europenilor: "Daca aveti burse mai bune, atunci ridicati-le pe banii vostri, fiindca noi plecam!". Pe de alta, banca centrala a SUA – Federal Reserve – decide sa nu mai extinda programul de relaxare cantitativa, in timp ce Europa abia il incepe.
Si inca o nuanta foarte importanta. In urma cu o saptamana, Vladimir Putin a declarat ca "SUA se intind mai mult decat pot, taxand economia globala cu problemele lor si traind ca un parazit pe spatele ei". In principiu, premierul rus are dreptate, americanii incaseaza niste venituri peste productivitate, dar ei totusi isi permit sa traiasca bine, fiindca au piata care aloca cel mai bine resursele. Piata pe care Standard & Poor’s vine acum si o penalizeaza, pentru ca functioneaza aproape de limita perfectiunii.
