Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
N-am scris nimic despre decesul Patriarhului Teoctist din cauza cenzurii. Se petrece un lucru infricoşător: presa şi televiziunile nu mai sunt cenzurate, insă instituie ele o cenzură la fel de vehementă, de data aceasta asupra publicului. Dar şi asupra jurnaliştilor care ar vrea să găndească şi să se exprime diferit de cum o face intreaga mass-medie. Inainte de â89, aceste campanii erau concepute, intr-un birou in Comitetul Central al PCR, de specialişti in diversiuni. In fiecare săptămănă trebuia să se aniverseze, să se comemoreze sau să se omagieze o intămplare ori o persoană, astfel ca poporul să simtă că există intotdeauna ceva mai important decăt interesele imediate ale familiei: măncarea, medicamentele, apa caldă. Cum, mă băieţi, le zicea la telefon ziariştilor cenzorul ziarului sau al revistei la care lucrau, acum v-aţi găsit şi voi să scrieţi despre păine şi lapte, acum, cănd sărbătorim 117 ani de la cucerirea Plevnei? Şi o săptămănă intreagă, exact ca la moartea lui Teoctist, toată lumea compunea osanale istorice şi imnuri de slavă naţionale, uitănd de păine şi de lapte. Poporul, şi el, inghiţea in sec, fiindcă era periculos să ridice careva capul şi să se mire: Dar ce legătură are una cu alta?!
Media romănească s-a coalizat, ca la un ordin subinţeles, iar cei căţiva gazetari care ar fi avut ceva de zis au tăcut, simţind ce mare e riscul de a te pune de-a curmezişul cănd e viitură. Cenzura azi e ca o viitură născănd din senin şi măturănd totul in cale. N-a existat nici o indicaţie "de sus", viitura asta hiperevlavioasă s-a pornit aparent de la sine, din respect pentru biserică. De fapt, s-a pornit prin imitaţie. O ia unul intr-o direcţie şi toţi se duc ca năucii după el. Gazetarii tineri aud vuietul viiturii şi se autocenzurează, deoarece nu cunosc şi nici nu prea-i interesează adevărul. Vreau să spun gazetarii de la publicaţiile care altfel contează drept serioase. Unii au obosit să-l slujească, alţii se păstrează pentru cauze pe care le pot indrepta.
Cenzură sau autocenzură - fapt e că funcţionează şi că abia după ce bătrănul slujbaş al stăpănilor de pe pămănt, mai mult decăt al Celor de Sus, a fost ingropat au apărut şi primele reacţii "curajoase". Şi suficient de tardive ca autorii acestora să doarmă fără probleme de conştiinţă, dar şi fără să fi produs vreun folos. Ciudată situaţie: Romănia incă mai dă disidenţi, deşi practic pe aceştia nu-i fugăreşte şi nu-i pedepseşte nimeni. Nimeni anume, insă toată viitura de presă şi de public, cu o forţă pe care cenzura ideologică de odinioară nu a avut-o decăt cu un mare efort organizatoric.
Romănia democrată a inventat cenzura care se organizează de la sine din ignoranţă, dintr-un naţionalism primitiv, din nişte porniri evlavioase fără prea multă bază, din nevoia de spectacol şi, peste toate, din jocul infect al politicii. Cu un mort de vază in faţă, toate partidele işi fac mai bine campania electorală decăt cu un lanţ de inundaţii şi cu o secetă prelungită. O toamnă plină de spectacole funerare totalitare e mană cerească pentru partide. Iar poporul, ce zice poporul? Poporul pricepe mesajul, chiar dacă acesta nu e formulat direct: Acum v-aţi găsit, mă băieţi, să ne cereţi mărirea cu adevărat a pensiilor, acum, cănd nici nu s-a răcit Patriarhul, cănd au trecut abia 37 de zile şi jumătate de cănd a fost in audienţă la Preşedintele Suprem?
