Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Profilul moral al magistraţilor include, între alte criterii, şi raportarea la normele acceptate privind instituţia familiei. Desigur, viaţa personală a fiecărui om nu poate fi judecată fără a avea în vedere conduita, relaţiile lui sociale, poziţia profesională. Cum se spune, rangul impune şi câteva amănunte în funcţie de care se fac aprecierile şi de felul în care sunt percepute persoanele publice. Tradiţia ortodoxă joacă în aceste aprecieri un rol important, iar românii au în genere principii mai laşe decât catolicii sau alte religii. Chiar şi aşa, căsătoria reprezintă o instituţie, nu doar ocrotită de Constituţie, ci un criteriu de apreciere al celorlalţi faţă de o persoană cu expunere socială. Persoanele trecute prin divorţuri devin, în acest cadru al judecăţilor de valoare, nu incompatibile cu funcţiile publice, ele pot genera însă suspiciuni legate de motivele ruperii unor căsnicii. Corect sau nu, acest amănunt biografic este luat în discuţie cu atât mai mult în situaţia unor meserii sau funcţii publice de credibilitate în parohie. Preoţii au mari probleme dacă divorţează; pentru o divă, situaţia ruperii căsniciei nu este percepută ca o nenorocire profesională, ci poate doar o dramoletă exploatată în zona de cancan.
Justiţia din România se află într-o ofensivă de credibilitate pe care o clamează din interior. Statul de drept pare un concept abstract dacă oamenii care îl reprezintă nu pot să-l impună; puterea judecătorească este respectată şi apărată nu doar de percepte şi declaraţii, cât mai ales prin prestigiul, onorabilitatea, seriozitatea persoanelor care sunt vectorii ei de imagine. Un judecător corupt, un procuror abuziv fac mult rău întregului sistem. Dar şi viaţa de familie a magistraţilor reprezintă un model care poate fi transmis spre colectivitate, întărind prestigiul justiţiei.
Or, din acest punct de vedere, o privire statistică ne arată că la vârful justiţiei reprezentat de Consiliul Superior al Magistraturii – succesele profesionale nu sunt însoţite – în numeroase cazuri – şi de împliniri în viaţa de familie. Divorţurile sunt un capăt de drum eşuat şi în cazul, cum spuneam, al unor persoane care trebuie să impună standarde de moralitate şi încredere – aşa cum sunt magistraţii – provoacă nu doar ridicări de sprâncene a mirare.
Doamna Kovesi, care a condus Parchetul General şi vrea să treacă la DNA, a eşuat în căsnicie. Şefa actuală a CSM, judecătoarea Ghica Adina, a trecut şi ea printr-un divorţ, şi subiectul a revenit în atenţie când şi-a adus pe post de consilieră şi pe fina ei, grefieră la Tribunalul Bucureşti. Cele două femei cu probleme în căsnicii au fost reciproc martore la divorţul care le-a dat statutul de femei libere.
Desigur, şi magistraţii bărbaţi trec prin încercări de acest fel care ajung să fie dezbătute în presă. Danileţ Vasilică-Cristi a avut o primă căsătorie nefericită şi a reuşit, după divorţ, să-şi întemeieze o nouă familie cu o clujeancă, şi ea divorţată de un europarlamentar cam zbanghiu. Dănileţ făcea recent şi o teoretizare a felului în care viaţa privată a unui personaj public devine, juridic, de interes public. Codruţ Olaru, şi el divorţat, are un rang important în struncturile de anchetă ale DIICOT şi mă gândesc că nu i-a fost chiar uşor să fie detaşat de problemele de acasă. De altfel, imparţialitatea magistraţilor poate fi alterată de experienţele personale.
Multe dintre judecătoarele divorţate pot avea păreri gata formate atunci când dau decizii în desfacerea căsătoriilor sau la partaje.
Tema adusă în discuţie este sensibilă şi cred că ar putea fi luată în seamă şi în mapele personale ale magistraţilor, doar ca un nesemnificativ punct de evaluare.
Citește pe Antena3.ro
