Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Discursul rostit la Atlantic Council este o temă de reflecție pentru clasa politică românească și are,credem,un caracter programatic pentru evoluția liderului român.
Prosperitate prin Libertate și Democrație.
Lumea de azi fierbe. Și nu e vorba doar despre valuri de căldură, furtuni, inundații și incendii. Nu e vorba doar despre o situație climatică. Întreaga planetă traversează un fenomene de încălzire politică globală.
Războiul din Ucraina repune în discuție libertatea, securitatea și democrația pe continentul european. Însă reprezintă un fenomen care trebuie pus într-un context mai larg.
Ceea ce ni se părea că s-a stins definitiv la căderea comunismului european - lupta între libertate și opresiune, între democrație și dictatură, revine în forță. Puteri autoritare își adună resursele pentru a contesta ordinea internațională bazată pe reguli, norme și drept. În aceste zile, Rusia încearcă să constituie o adevărată blocadă navală împotriva Ucrainei. Așa știe Rusia să ducă războiul barbar și ilegal pe care l-a declanșat: iarnă să distrugă infrastructură de energie, iar vara, pe cea a hranei și a exporturilor către cei care sunt cei mai vulnerabili, din Africa și Orientul Mijlociu.
România, cu 20 de milioane de tone de cereale ucrainiene tranzitate, devine cheia pentru a evita sufocarea economică a vecinului nostru. La sute de metri de granița NATO, la Reni, drone iraniene distrug infrastructura portuară ucrainiană pe Dunăre. NATO își crește vigilența și reconfirmă solidaritatea cu aliatul român și garantează securitatea întregului teritoriu aliat.
Citește pe Antena3.ro
Din fericire, Occidentul democratic în care ne-am regăsit după decenii și secole de pribegie istorică, este mai unit decât oricând. Trăim într-un univers modelat încă de valorile Occidentale. În marea lor majoritate, statele încă țin cont de tratate, de diplomație, de instituții internaționale. Ordinea mondială are o inerție postbelică. Există încă eforturi pentru a fi păstrate aparențele cooperării și umanității. Dar pentru câtă vreme? cât va mai dura până când regimurile autoritariste, hrănite cu tehnologie, vor provoca nu doar dezechilibre majore, ci catastrofe?
Occidentul euro-atlantic s-a construit pe valori sociale, morale și economice. Trăim într-o lume liberă, democratică, dominată de lege, echitate și libertate politică și economică. O lume care crede în justiție și își clădește prosperitatea pornind de la drepturile cetățenilor. Ca să reziste crizei și amenințărilor externe, această lume trebuie să-și protejeze valorile, să le întărească și să le dezvolte. Lumea noastră trebuie să fie indestructibilă pentru a fi durabilă.
Pe lângă această nouă iterație a luptei între democrație și autoritarism, două caracteristici domină era competiției între marile puteri, dar și între valorile care stau la baza organizării societății.
În primul rând, distincția între competiția geopolitică și cea geoeconomică devine tot mai puțin evidentă. Securitatea economică devine la fel de importantă ca și cea militară. Statele și firmele vor fi chemate să pună un premiu pe securitatea lanțurilor de aprovizionare în zone strategice și de evitare a dependențelor în zona tehnologică sau de materii prime și materiale critice. Nu asistăm la sfârșitul globalizării, ci la o ordine economică mondială unde preferința va fi de a face comerț, investiții și producție strategică în zone și țări aliate sau partenere. Friendly, allied re-shoring devine noul mod de organizare a competiției tehnologice între lumea democratică și competitorii săi.
În al doilea rând, modelele economice - și politică economică din spatele lor - sunt ele însele în plină reinventare, cu o dublă necesitate: de a răspunde competiției geoeconomice enunțate mai sus, dar și pentru a răspunde frustrărilor acumulate ale cetățenilor din statele democratice în față polarizării economice și inechităților sociale, exacerbate de revoluția tehnologică și degradarea mediului înconjurător. Pentru a răspunde acestui dublu deziderat, între politică externă și cea internă există o legătură biunivocă și indispensabilă: pentru a reuși în exterior, trebuie investit în “inovare și tărie industrială și în clădirea rezilienței acasă”. Iar, în atingerea acestor obiective, este necesară “folosirea tuturor elementelor de putere națională - diplomație, politică industrială și economică, cooperare internațională, servicii de informații și apărare națională”. Am citat din Strategia de Securitate a SUA. De la Statele Unite la Uniunea Europeană, Marea Britanie, Canada, Japonia sau Australia, statele democratice își regandesc în profunzime modelul economic și contractul social, dar și rolul statului în economie.
România nu are voie să nu profite de această mare transformare. Războiul și reverberația sa globală nu trebuie să fie o nouă povară istorică, ci trebuie să devină oportunități de fructificat și lecții de învățat. La NATO spunem că prima linie de apărare este reziliența societății: a instituțiilor, a economiei și a țesutului sau civic. Dacă sunt privite cu inteligență, riscurile pot deveni oportunități. Urgențele se schimbă, comerțul își modifică rutele, piețele se mută, forța de muncă migrează, investițiile se transferă în locuri strategice. Europa își reevaluează resursele și partenerii. America își întărește alianțele. Importanța statelor din flancul estic a crescut, tocmai pentru că acest flanc a devenit între timp centrul unei preocupări globale. Venirea Finlandei și Suediei, dar și a Moldovei, Ucrainei, Georgiei și a Balcanilor de Vest către familia democrațiilor europene este o șansă pentru România de a evada de la periferia Europei și să meargă, energic și asumat, către centrul acesteia.
Întârzierea istorică pe care România încă o are față de grupul democrațiilor bogate din Europa poate începe acum o recuperare în forță. Putem deveni un partener major al reconstrucției est-europene, europene și Occidentale, tocmai pentru că putem proteja și dezvoltă valorile lumii libere în această zonă turbulentă. România a atras atenția aliaților noștri prin relevanța ei strategică, dar asta nu e de ajuns. E nevoie, în plus, de voință politică și de inițiativă economică, pentru a transformă geografia și criză în salt de civilizație.
Aici intervine contribuția excepțională a Freedom and Prosperity Indexes 2023, coautorat de Dan Negrea și Joseph Lemoine, sub egida The Freedom and Prosperity Center al Atlantic Council.
Printr-o muncă analitică riguroasă, este reconfirmă legătură indisolubilă dintre libertate și prosperitate, între calitatea instituțiilor politice, economice și de justiție și prosperitatea fiecărei națiuni.
Și libertatea economică a femeilor este un subindicator important, alături de cei ai nivelului veniturilor, sănătății, educației, protecției mediului, drepturilor minorităților și inegalității. Pozițiile ocupate de România în Indecșii de Libertate și Prosperitate sunt nemulțumitoare, că și în prea multe alte clasamente. Se reconfirmă multe dintre concluziile Raportului Băncii Mondiale, însă dintr-o perspectiva globală.
Conversația co-organizată de Proiectul România 2030 și Atlantic Council este extrem de relevantă pentru România și regiunea din care facem parte. Nu există nici un dubiu față de relevanță strategică a unor țări ca Polonia sau România pe flancul estic al NATO și în noua arhitectură de securitate a continentului nostru, după autodecuplararea Rusiei de Europa civilizată.
Însă probleme structurale rămân: guvernanța modestă în instituțiile statului, instituțiile economice încă fragile, un sistem de justiție inechitabil în accesibilitatea și celeritatea sa, inegalitățile severe în accesul la servicii publice esențiale. Ele handicapeaza potențialul strategic și riscă să dilueze dividendele de prosperitate pe care relevanță strategică a regiunii ar trebui să le genereze.
Dan Negrea mi-a trimis un articol publicat de George Friedman, în care acesta consideră că Polonia poate deveni o putere mondială. Însă întrebarea insinuată de Dan era de fapt “care ar trebui să fie nivelul de ambiție al României?”. România are o vocație multiregionala indiscutabilă. George Friedman vorbește despre Polonia că despre o viitoare mare putere. Eu vorbesc despre România ca despre o viitoare putere politică, economică, militară și tehnologică multiregională. O putere politică, economică, militară și tehnologică, care să exercite influență pozitivă pe un arc de cerc care să acopere Marea Neagră extinsă, Europa de Est, Centrală și de Sud-est. De la Marea Caspică la Mediterana și pe întreg noul flanc estic al NATO
În prognozele FMI, România ar putea atinge pragul psihologic de PIB de 500 de miliarde la orizontul lui 2030. Însă disparitățile de dezvoltare între urbanul mare, cel mic și mijlociu și mediul urban limitează potențialul de creștere și accentuează polarizarea socială.
Cum își poate remodela România viitorul în contextul acestor crize suprapuse? În primul rînd arătînd creativitate politică. Anticipând și influențând activ direcția acțiunilor lumii libere, adaptîndu-și economia, puterea militară și diplomația la ocaziile pe care le deschide Europa și lumea în reașezare. Investind și atrăgînd investiții în infrastructură rutieră, feroviară și în porturi, investind și atrăgînd investiții în industria militară, investind și atrăgînd investiții în tehnologie, în agricultură, în energie.
Nu există niciun motiv pentru care România, revizuindu-și inteligent politică energetică să nu devină imediat independentă energetic și exportatoare de energie. Nu există niciun motiv pentru care România să nu imite efortul Poloniei și Germaniei de a atrage investițiile în tehnologie pe care Statele Unite le mută din Asia în Europa. Sau să regenereze parteneriatul strategic cu Republica Coreea și să construiască o relație de mare apropiere cu Japonia, Israel, Canada sau Australia superputeri tehnologice din constelația democrațiilor liberale.
E un moment cum nu se poate mai bun să oferim cazare de cinci stele banilor care se întorc din Asia că urmare a tensiunilor din Marea Chinei. E un moment foarte bun să folosim bugetele de apărare pentru a fabrică și exportă tehnologie militară și muniție. E un moment formidabil pentru a investi masiv în agricultură, mai ales în irigații, și a umple spațiile lăsate goale de alții pe piața alimentară mondială.
Criză materiilor prime necesare noilor tehnologii ne găsește bine plasați, dar cu zăcămintele de litiu și metale rare îngropate și cu cercetarea la pământ. O hartă a resurselor naturale strategice trebuie actualizată imediat. Guvernul trebuie să înțeleagă că acum e cel mai potrivit moment să investim în cercetare și prospectare. Așa atragem capital pentru industriile viitorului.
La ultima intervenție la ASE, vorbeam de o teorie economică care pune inovarea în centrul progresului umanității - dynamic capability economic growth theory - a Cancelarului Universității Cambridge, Lord David Sainsbury. Însă inovarea nu trebuie doar să se producă în economie, ci în primul rând în politică românească.
Ca să devină o putere multiregională și o țară dezvoltată, România trebuie să inoveze în primul rând la nivel politic. Trebuie să construiască o nouă selecție în structurile care administrează statul, bazată pe merit, pe putere intelectuală, pe educație solidă. Clasa politică trebuie să înțeleagă că guvernarea nu poate progresa fără experți, fără inteligență calificată și fără creativitate. De aceea, România trebuie să-și asume cooptarea minților civile în proiectul național, atragerea talentelor și gândirii experimentate în procesul guvernării. Personalități, ONG-uri, think-tank-uri, grupuri de experți, artiști, scriitori, savanți, tineri geniali din țară și din diaspora - toate aceste specii de inteligență pot și trebuie accesate în procesul de proiectare a viitorului. Pentru că aceste minți reprezintă o resursă profesională extraordinară. Practic, vorbim despre un icloud creativ și de inovare aflat la dispoziția clasei politice. România e obligată să-și forțeze progresul, să-și accelereze procesul de dezvoltare și nu poate face asta lăsând pe dinafară poate cea mai spectaculoasă resursă a ei. Asta aș numi eu inovație politică.
Firește, că să reziste acestor provocări, societatea trebuie să-și crească standardele democratice, să-și consolideze libertățile și drepturile, iar cele trei puteri în stat să înțeleagă avantajele cooperării și controlului democratic reciproc. Justiția poartă pe umeri credibilitatea statului, și de aceea, măsurile anticorupție și înfăptuirea actului de justiție sunt obligatorii, dar, în același timp, trebuie să rămână în afară jocului mărunt de putere.
În acest moment, democrația noastră este încă slabă. Și pentru că este slabă, ea generează o slăbiciune cronică a administrației statului, a clasei politice care, toate împreună, nu permit României să-și atingă potențialul. Multe dintre cauzele întârzierilor economice, ale neîmplinirilor sociale, ale sărăciei persistente trebuie căutate în gradul de sofisticare redus al democrației noastre.
Democrația românească va fi una cu adevărat avansată atunci când vom promova meritocrația la fiecare nivel, când resursă umană competentă, independentă de rețele clientelare va avea posibilitea de a servi interesul public fără niciun obstacol. Iar acesta nu este un deziderat pe care să îl vânturăm la seminarii academice. Este o evoluție posibilă de care depinde însăși supraviețuirea marilor partide politice din România.
România și-a proiectat mereu prosperitatea într-un viitor prea îndepărtat. Acum are, însă, ocazia să-și aducă viitorul mai aproape. În nouă realitate globală, orizontul salvării noastre a devenit foarte concret. Avem la dispoziție oportunități clare apărute din ceața războiului. Avem șansa de a fi devenit un actor strategic de prim rang. Avem acces la piețe noi, la inițiative noi, la parteneriate noi, la proiecte și contexte istorice noi. Trebuie doar să smulgem vălul provincial care ne umbrește vederea și putem începe ascensiunea.
