Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Locul 14 e ultimul, locul 15 ar fi tot ultimul. Cînd eşti ultimul, dar nu retrogradezi, fiindcă din clasamentele familiei nimeni nu pică în divizia a doua sau a treia, îţi mai rămîn cîteva posibilităţi, însă doar două cu adevărat semnificative. Semnificative, vreau să spun la vîrsta de şaizeci de ani, fiindcă la douăzeci şi cinci lucrurile stau altfel.
Locul 14 e ultimul, locul 15 ar fi tot ultimul. Cînd eşti ultimul, dar nu retrogradezi, fiindcă din clasamentele familiei nimeni nu pică în divizia a doua sau a treia, îţi mai rămîn cîteva posibilităţi, însă doar două cu adevărat semnificative. Semnificative, vreau să spun la vîrsta de şaizeci de ani, fiindcă la douăzeci şi cinci lucrurile stau altfel.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Locul 14 e ultimul, locul 15 ar fi tot ultimul. Cînd eşti ultimul, dar nu retrogradezi, fiindcă din clasamentele familiei nimeni nu pică în divizia a doua sau a treia, îţi mai rămîn cîteva posibilităţi, însă doar două cu adevărat semnificative. Semnificative, vreau să spun la vîrsta de şaizeci de ani, fiindcă la douăzeci şi cinci lucrurile stau altfel.
Cînd s-a căsătorit cu Mioara, la douăzeci şi cinci de ani, domnul Romanescu ocupa locul 1. Delicată, tăcută şi mămoasă cum era ea, Mioara nu putea spera la întîietate. De altfel, nici n-o durea. Să fii tu, tăticule, sănătos, i-a zis ea lui Costel Romanescu. Pentru mine eşti alfa şi omega! Fapt care trebuia să însemne că nici măcar la locul doi în familie nu rîvnea, acesta fiind ocupat de omega. Dar cine era omega, n-a spus. De ajuns ca tînărul domn Romanescu, cel din urmă în ierarhia de la Primărie, unde fusese angajat ca referent doi, să nu simtă în ceafă – cum se spune în sport – ameninţarea competitorului de pe poziţia secundă. Numai că Mioara ştia ea ce ştia. Omega avea să fie, în cîteva luni, copilul cu care era însărcinată încă dinainte de a face nunta.
După ce s-a născut Nataliţa, Costel Romanescu a coborît automat pe locul 4. Pe doi, imediat după Nataliţa, a urcat soacră-sa, care s-a mutat la ei ca s-o ajute pe Mioara. Soţia a rămas, tăcută, delicată şi cuminte, tot pe 3, iar Costel, deşi nu pierduse nici un derbi, s-a trezit depunctat din oficiu. A suferit puţin, ca orice bărbat căruia nu i se mai acordă importanţa la care l-ar fi îndreptăţit condiţia de cap al familiei şi faptul că era singurul din casă care cîştiga un ban. Poate că ar fi reuşit să-şi dea seama la timp, atît de avantajele cît şi de neajunsurile locului 4, dacă Mioara n-ar fi rămas iarăşi însărcinată şi socru-su nu le-ar fi dat bani să-şi cumpere un televizor mare, cu plasmă. Normal, băiatul care a venit pe lume la timp şi în bune condiţii, s-a înstalat automat pe 2, cu şanse reale la locul 1, Mioara a rămas tot pe 3, soacra a căzut pe 5, din cauza televizorului, care fără să fi cîştigat n meciuri directe s-a instalat bine mersi pe 4, iar Costel a coborît pe locul 7.
Logic ar fi fost să ocupe locul 6. Dar mai ţine cineva cont de drepturile legitime ale soţului cînd o familie primeşte în dar de la naşă o căţeluşă drăguţă foc?! Aşadar, căţeluşa a ocupat locul 6 şi Costel locurile 7-14.
Cinstit vorbind, domnul Constantin Romanescu şi-a dat seama, de îndată ce s-a trezit al şaptelea, că-i mai rămîn numai două posibilităţi: să fie trist că aproape nu mai conta, în ierarhia reală a intereselor casei sau să se bucure şi să aştepte cu speranţă ziua cînd va ajunge al 27-lea şi va fi iar un bărbat liber. Dar cum domnul Romanescu nu avea decît şaizeci de ani, s-a pus pe aşteptat, bucurîndu-se cu toată înţelepciunea vîrstei de norocul ce dăduse peste el. Norocul de a avea o familie cu toate locurile bune ocupate de ceilalţi.
Locul 14 e ultimul, locul 15 ar fi tot ultimul. Cînd eşti ultimul, dar nu retrogradezi, fiindcă din clasamentele familiei nimeni nu pică în divizia a doua sau a treia, îţi mai rămîn cîteva posibilităţi, însă doar două cu adevărat semnificative. Semnificative, vreau să spun la vîrsta de şaizeci de ani, fiindcă la douăzeci şi cinci lucrurile stau altfel.
Cînd s-a căsătorit cu Mioara, la douăzeci şi cinci de ani, domnul Romanescu ocupa locul 1. Delicată, tăcută şi mămoasă cum era ea, Mioara nu putea spera la întîietate. De altfel, nici n-o durea. Să fii tu, tăticule, sănătos, i-a zis ea lui Costel Romanescu. Pentru mine eşti alfa şi omega! Fapt care trebuia să însemne că nici măcar la locul doi în familie nu rîvnea, acesta fiind ocupat de omega. Dar cine era omega, n-a spus. De ajuns ca tînărul domn Romanescu, cel din urmă în ierarhia de la Primărie, unde fusese angajat ca referent doi, să nu simtă în ceafă – cum se spune în sport – ameninţarea competitorului de pe poziţia secundă. Numai că Mioara ştia ea ce ştia. Omega avea să fie, în cîteva luni, copilul cu care era însărcinată încă dinainte de a face nunta.
După ce s-a născut Nataliţa, Costel Romanescu a coborît automat pe locul 4. Pe doi, imediat după Nataliţa, a urcat soacră-sa, care s-a mutat la ei ca s-o ajute pe Mioara. Soţia a rămas, tăcută, delicată şi cuminte, tot pe 3, iar Costel, deşi nu pierduse nici un derbi, s-a trezit depunctat din oficiu. A suferit puţin, ca orice bărbat căruia nu i se mai acordă importanţa la care l-ar fi îndreptăţit condiţia de cap al familiei şi faptul că era singurul din casă care cîştiga un ban. Poate că ar fi reuşit să-şi dea seama la timp, atît de avantajele cît şi de neajunsurile locului 4, dacă Mioara n-ar fi rămas iarăşi însărcinată şi socru-su nu le-ar fi dat bani să-şi cumpere un televizor mare, cu plasmă. Normal, băiatul care a venit pe lume la timp şi în bune condiţii, s-a înstalat automat pe 2, cu şanse reale la locul 1, Mioara a rămas tot pe 3, soacra a căzut pe 5, din cauza televizorului, care fără să fi cîştigat n meciuri directe s-a instalat bine mersi pe 4, iar Costel a coborît pe locul 7.
Logic ar fi fost să ocupe locul 6. Dar mai ţine cineva cont de drepturile legitime ale soţului cînd o familie primeşte în dar de la naşă o căţeluşă drăguţă foc?! Aşadar, căţeluşa a ocupat locul 6 şi Costel locurile 7-14.
Cinstit vorbind, domnul Constantin Romanescu şi-a dat seama, de îndată ce s-a trezit al şaptelea, că-i mai rămîn numai două posibilităţi: să fie trist că aproape nu mai conta, în ierarhia reală a intereselor casei sau să se bucure şi să aştepte cu speranţă ziua cînd va ajunge al 27-lea şi va fi iar un bărbat liber. Dar cum domnul Romanescu nu avea decît şaizeci de ani, s-a pus pe aşteptat, bucurîndu-se cu toată înţelepciunea vîrstei de norocul ce dăduse peste el. Norocul de a avea o familie cu toate locurile bune ocupate de ceilalţi.
