x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

În căutarea unui sentiment... prin lume

0
Autor: Maria Timuc 09 Mar 2011 - 20:21
"Un curs în miracole", lucrarea a doi psihologi americani, Helen Schucman şi William Tetford, una care a de­păşit cu mult barierele ştiinţifice pentru că a fost scrisă sub "dictare in­terioară", spune că omul " a adormit în Cer" şi de aceea lumea este un vis în mintea sa. În acest vis al minţii, omul s-a separat de Dumnezeu şi de aici el poartă povara unui păcat, po­vara unei vinovăţii, care-l face să proiec­teze cauzele problemelor în lu­me, dar şi să nege vina sa. Lumea în ca­re se vede mintea noastră este lu­mea pe care ne bazăm, lumea pe care o credem reală şi, în vremea asta, con­tinuăm să hrănim păcatul se­pa­ră­rii noastre de iubirea lui Dumne­zeu. În ochii noştri, lumea palpabilă e mai pu­ternică. Avem încredere în bani şi credem că siguranţa noastră vine prin ei. Avem încredere în influenţă, în pres­tigiu, în haine, în obiecte şi-n toa­te cele ce înlocuiesc iubirea lui Dum­nezeu. Dar acesta-i "un vis" al omu­lui care-a adormit în Cer şi-a ui­tat că el nu este separat de Dumnezeu.

Asta simţim şi noi, orice am face, oricât am căuta, am încerca să ne sus­tra­gem plăcerilor sau să le hrănim, oricât am declara că putem trăi în afa­ra sau dincolo de valorile Egoului sau ale lumii. De îndată ce ne pă­ră­seşte un om în care avem încredere, pe care-l iubim, începem să ne simţim ca într-un gol. De îndată ce pierdem bani sau nu-i putem câştiga, ne pierdem încrederea, sentimentul siguranţei şi al bucuriei. De îndată ce nu ne sunt împlinite anumite dorinţe sau nevoi, golul din noi, ura, suferinţa sau deznădejdea ne cuprind, şi asta pentru că mintea noastră a uitat că visează. Mintea vede lumea reală şi puternică şi pe Dumnezeu mititel, neînsemnat şi slab.

"Un curs în miracole" spune că trebuie să inversăm situaţia; numai Dumnezeu este puternic şi real, iar ceea ce a creat mintea este iluzia. A ne retrage privirea din iluzie înseam­nă a ne trezi într-o zi şi a vedea că visăm. A vedea că iubirea este aici şi, dacă ea este aici, nu ne lipseşte nimic. Da­că ne întoarcem mintea către Dum­nezeu şi credem mai mult în el de­cât în ceea ce ne spune mintea noastră, putem vedea că lumea pe care o vedem în afara noastră este... o proiecţie a lumii interioare. Iubiţii, duşmanii, cei pe care-i vedem cauze ale problemelor noastre, lucrurile în care se ascunde un surogat de iubire sau de siguranţă sunt... consecinţe ale percepţiilor mentale. Noi le-am gândit. Cu toţii gândim. Gândim că există rău, suferinţă, nefericire, dramă şi ele... ne parvin, apoi, din lume sub forma problemelor. Acesta-i motivul pentru care "Un curs în miracole" spu­ne că tot ce avem de vindecat, în orice situaţie de viaţă, nu este altceva decât mintea noastră. Nu-i atât ceva de vindecat aici, cât e nevoie să ne amintim că visăm, că visul ce ne apare sub forma lumii poate fi schimbat şi că, în loc să credem în plăs­mui­ri­le minţii, în imaginile pe care ea le proiectează în lume, putem alege într-o zi să simţim că nu ne-am despărţit niciodată de Dumnezeu, iar iubirea sa este mereu disponibilă.

Când alergăm după bani, ce căutăm? Un sentiment de singuranţă. Când alergăm după dragostea altui om, ce căutăm? Să simţim iubirea. Când ne dăm peste cap pentru a ne înfrumuseţa în fel şi chip, ce căutăm? Sentimentul frumuseţii... Dacă lucrul căutat nu este găsit în lume sau, din cine ştie ce motiv, nu putem ajunge la el, disperăm, intrăm în gol şi-i dăm putere iluziei. Dar avem opţiunea să ne întoarcem în noi înşine şi să simţim iubirea în suflet, în minte, în pro­pria trăire. Putem căuta modalităţi di­ferite de a simţi sentimentul de iu­bire; în locul unui partener de sex opus, putem iubi un animăluţ, un copil, putem face orice ne ajută să sim­ţim acest sentiment. Faptul că pu­tem simţi iubirea în relaţia cu diferite lu­cruri, fiinţe sau situaţii arată că iu­bi­rea este în noi, şi nu în obiectele ex­terioare. Dacă nu găsim banii cău­taţi, atunci există alte lucruri care ne pot oferi un minunat sentiment al siguranţei. Să definim sentimentul pe care-l căutăm în lucrurile din lu­mea noastră, să percepem existenţa ace­lui sentiment şi să ne bucurăm de el. Vom fi mai puţin depresivi, mai pu­ţin descurajaţi, mai fericiţi şi mai pre­dispuşi spre iertare şi toleranţă în cli­pa în care înţelegem că obsesia pentru un lucru nu-i altceva decât do­rinţa de a trăi un sentiment care apa­re în relaţia cu el. Să căutăm sentimentul, să ne bucurăm de el în orice fel o putem face, căci sentimentul se află întotdeauna în noi, iar în lume există sute şi mii de lucruri sau fiinţe care ne pot ajuta să trăim un sentiment plăcut de iubire, de prosperitate, de bucurie, de frumuseţe, de si­guranţă sau de înţelepciune.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de