Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Un curs în miracole", lucrarea a doi psihologi americani, Helen Schucman şi William Tetford, una care a depăşit cu mult barierele ştiinţifice pentru că a fost scrisă sub "dictare interioară", spune că omul " a adormit în Cer" şi de aceea lumea este un vis în mintea sa. În acest vis al minţii, omul s-a separat de Dumnezeu şi de aici el poartă povara unui păcat, povara unei vinovăţii, care-l face să proiecteze cauzele problemelor în lume, dar şi să nege vina sa. Lumea în care se vede mintea noastră este lumea pe care ne bazăm, lumea pe care o credem reală şi, în vremea asta, continuăm să hrănim păcatul separării noastre de iubirea lui Dumnezeu. În ochii noştri, lumea palpabilă e mai puternică. Avem încredere în bani şi credem că siguranţa noastră vine prin ei. Avem încredere în influenţă, în prestigiu, în haine, în obiecte şi-n toate cele ce înlocuiesc iubirea lui Dumnezeu. Dar acesta-i "un vis" al omului care-a adormit în Cer şi-a uitat că el nu este separat de Dumnezeu.
Asta simţim şi noi, orice am face, oricât am căuta, am încerca să ne sustragem plăcerilor sau să le hrănim, oricât am declara că putem trăi în afara sau dincolo de valorile Egoului sau ale lumii. De îndată ce ne părăseşte un om în care avem încredere, pe care-l iubim, începem să ne simţim ca într-un gol. De îndată ce pierdem bani sau nu-i putem câştiga, ne pierdem încrederea, sentimentul siguranţei şi al bucuriei. De îndată ce nu ne sunt împlinite anumite dorinţe sau nevoi, golul din noi, ura, suferinţa sau deznădejdea ne cuprind, şi asta pentru că mintea noastră a uitat că visează. Mintea vede lumea reală şi puternică şi pe Dumnezeu mititel, neînsemnat şi slab.
"Un curs în miracole" spune că trebuie să inversăm situaţia; numai Dumnezeu este puternic şi real, iar ceea ce a creat mintea este iluzia. A ne retrage privirea din iluzie înseamnă a ne trezi într-o zi şi a vedea că visăm. A vedea că iubirea este aici şi, dacă ea este aici, nu ne lipseşte nimic. Dacă ne întoarcem mintea către Dumnezeu şi credem mai mult în el decât în ceea ce ne spune mintea noastră, putem vedea că lumea pe care o vedem în afara noastră este... o proiecţie a lumii interioare. Iubiţii, duşmanii, cei pe care-i vedem cauze ale problemelor noastre, lucrurile în care se ascunde un surogat de iubire sau de siguranţă sunt... consecinţe ale percepţiilor mentale. Noi le-am gândit. Cu toţii gândim. Gândim că există rău, suferinţă, nefericire, dramă şi ele... ne parvin, apoi, din lume sub forma problemelor. Acesta-i motivul pentru care "Un curs în miracole" spune că tot ce avem de vindecat, în orice situaţie de viaţă, nu este altceva decât mintea noastră. Nu-i atât ceva de vindecat aici, cât e nevoie să ne amintim că visăm, că visul ce ne apare sub forma lumii poate fi schimbat şi că, în loc să credem în plăsmuirile minţii, în imaginile pe care ea le proiectează în lume, putem alege într-o zi să simţim că nu ne-am despărţit niciodată de Dumnezeu, iar iubirea sa este mereu disponibilă.
Când alergăm după bani, ce căutăm? Un sentiment de singuranţă. Când alergăm după dragostea altui om, ce căutăm? Să simţim iubirea. Când ne dăm peste cap pentru a ne înfrumuseţa în fel şi chip, ce căutăm? Sentimentul frumuseţii... Dacă lucrul căutat nu este găsit în lume sau, din cine ştie ce motiv, nu putem ajunge la el, disperăm, intrăm în gol şi-i dăm putere iluziei. Dar avem opţiunea să ne întoarcem în noi înşine şi să simţim iubirea în suflet, în minte, în propria trăire. Putem căuta modalităţi diferite de a simţi sentimentul de iubire; în locul unui partener de sex opus, putem iubi un animăluţ, un copil, putem face orice ne ajută să simţim acest sentiment. Faptul că putem simţi iubirea în relaţia cu diferite lucruri, fiinţe sau situaţii arată că iubirea este în noi, şi nu în obiectele exterioare. Dacă nu găsim banii căutaţi, atunci există alte lucruri care ne pot oferi un minunat sentiment al siguranţei. Să definim sentimentul pe care-l căutăm în lucrurile din lumea noastră, să percepem existenţa acelui sentiment şi să ne bucurăm de el. Vom fi mai puţin depresivi, mai puţin descurajaţi, mai fericiţi şi mai predispuşi spre iertare şi toleranţă în clipa în care înţelegem că obsesia pentru un lucru nu-i altceva decât dorinţa de a trăi un sentiment care apare în relaţia cu el. Să căutăm sentimentul, să ne bucurăm de el în orice fel o putem face, căci sentimentul se află întotdeauna în noi, iar în lume există sute şi mii de lucruri sau fiinţe care ne pot ajuta să trăim un sentiment plăcut de iubire, de prosperitate, de bucurie, de frumuseţe, de siguranţă sau de înţelepciune.
Citește pe Antena3.ro
