Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pandemia a declanșat o dezordine globală pentru că fiecare țară a avut răspunsuri naționale la criza sanitară, crezând în utopia că ridicarea barierelor la granițe va opri covidul la frontiere. Restrângerea activității economice, urmare a carantinării și valurilor succesive ale virusului, a cauzat foarte repede o perturbare a ciclurilor de aprovizionare. Fondul inflaționist se manifesta deja, dar liderii lumii au sperat că o creștere a prețurilor va fi de scurtă durată. Plafonul de 2 % în care se plasase inflația în țările occidentale a fost crezut, cu naivitate, înghețat pe veșnicie. Mirajul dobânzilor negative și absorbția datoriilor, promovate de Banca Central Europeană, dar și miopia FED nu au putut „usca” mugurii inflației. Conflictul dintre SUA și China pentru hegemonia economică a degenerat în măsuri proprii unui război economic care a pus și mai mult în evidență rolul „fabricii Planetei” în asigurarea echilibrului comerțului mondial. Prețurile mici ale mărfurilor chinezești și renunțarea deliberată la activitățile miniere în țările dezvoltate au creat o dependență tot mai pronunțată față de China și Rusia.
Entuziasmul liderilor lumii pentru trecerea la emisii zero de carbon s-a bazat pe schimbări structurale în energetică și transporturi, dar se vede că politica verde a vândut pielea ursului din pădure. Multe din materiile prime pentru centralele fotovoltaice și baterii pentru automobilul electric se află în controlul Chinei, iar Rusia are robinetele de gaz la care este conectată Europa.
Când au pornit „războiul de 30 de ani” pentru planeta verde, enoriașii Gretei Thunberg au subestimat costurile tranziției eco și au sperat că toată lumea va accepta scumpiri în serie la energie și combustibili. De fapt, neglijarea consecințelor sociale și limitele resurselor de metale critice conduc la recordurile de inflație și amână planurile ambițioase în domeniul decarbonării. Costul ridicat al materiilor prime se răspândește direct pe filiera țiței în benzină, grâu în pâine, metale în producția industrială și se reflectă toate în prețul produsului final, la consumatorul care vede cum se diminuează puterea lui de cumpărare.
Războiul din Ucraina a adâncit și mai mult dezechilibrele economiei mondiale. Sancțiunile economice aplicate agresorului au efect de bumerang asupra economiei Europei, în primul rând, prin penuria de combustibili supuși embargoului. Procesul de derusificare a resurselor energetice adaugă puncte noi la inflația care ajunsese la două cifre în multe țări din Est. Mai mult, spectrul crizei alimentare prinde consistență prin scoaterea din joc a grânarului ucrainean, al patrulea exportator mondial de cereale.
Costurile războiului se transmit rapid regional, cele mai mari inflații fiind înregistrate în țările vecine conflictului. Republica Moldova, Polonia, Ungaria, România, Bulgaria și Țările Baltice înregistrează creșteri fără precedent la indicii de prețuri, prognozele fiind lipsite de tonuri optimiste.
Iată de ce toate aceste valuri inflaționiste, care se suprapun și se cumulează, contrazic versul eminescian „Ce e val ca valul trece”
Plafonul de 2% al inflației nu a fost înghețat pe veșnicie
Eroarea menținerii dobânzilor negative și miopia FED nu au uscat mugurii inflației
Enoriașii Gretei Thunberg vând pielea ursului din pădure
„Ce e val ca valul trece”, dar inflația, nu!
