Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De cand eram foarte mica, am trait mai mult noaptea decat ziua. Am stat suficient langa tata, in destule seri de creatie, cat sa invat ca intunericul intr-adevar are ceva special, are un fel anume de a pune problema. Intunericul obliga la adevaruri, la o sinceritate care uneori raneste si spune prea multe. Intunericul e prietenul tuturor, fara sa se implice direct in vreuna dintre problemele noastre de viata.
Stiu, nu e sanatos, nu e bine sa ne obisnuim sa pierdem nopti si nici scuza pe care am folosit-o de multe ori – "Asa am fost obisnuita!" – nu e pe deplin valabila. De la un punct incolo, de la o anumita varsta, nu m-a putut obliga nimeni sa adorm dupa miezul noptii, sa-mi neglijez somnul si sa nu ma incadrez in orarul oficial al lumii in care traim. Nu mi-a dictat nimeni sa stau cu ochii larg deschisi si sa astept sa mi se limpezeasca gandurile ca sa ma pot odihni asa cum trebuie. Nu m-a fortat nimeni din familie sa invat intotdeauna noaptea si, de cele mai multe ori, in ultima noapte de dinaintea lucrarilor de control de la scoala sau examenelor de la facultate.
Am platit deja parte din povara noptilor nedormite, am de multe ori cearcane si nu ma pot concentra cum trebuie la problemele importante. Imi amintesc cu teama de sunetul ceasului care ma trezea pentru prima ora in anii liceului. Alarma se auzea inainte de ora sase, era un piuit pe care il condamnam cu toata puterea si pe care juram sa il uit cand o sa ma fac mare. Mi se parea ca nesomnul e o boala de copilarie sau un moft pe care imi permit sa il tin viu, cat nu am atatea responsabilitati, cat varstele sunt inca de partea mea. N-a fost asa. Boala aceasta pe care o iubesc si o detest in acelasi timp, cu o sinceritate care ma infricoseaza, nu se trateaza asa usor, nu se stinge o data cu aparitia maturitatii.
Dintotdeauna, tata a lucrat cel mai bine noaptea. De multe ori il prindea dimineata scriind sau corectand cine stie ce materiale mai vechi. Imaginea lui, cu ochelarii pe frunte si cu un vraf de hartii pe masuta de langa fotoliu, ma insoteste in fiecare noapte alba. Cateodata, statea si citea ziarele cu o pasiune pe care atunci nu o intelegeam. Auzeam din camera alaturata, unde ma mai prindeau diminetile cu exercitii la matematica sau cu conjugari la spaniola, fosnitul ziarelor, un zgomot meticulos, ca de rasarit prematur. Existau seri in care povestile noastre ocupau primul loc. Ne placea sa stam si sa citim poezii, sa facem comparatii literare sau chiar sa scriem impreuna. Jucam si carti, din cand in cand, si mereu aveam senzatia ca tata ma lasa sa castig, fara sa-si dea seama ca mi-era mai greu sa inving decat sa pierd cand era vorba de el.
Cele mai multe dintre planurile de viata importante le-am facut tot la lumina intunericului. Anul trecut, cand am participat la concursul pentru bursa, nu le-am spus parintilor nimic, am asteptat rezultatele, m-am framantat, gandindu-ma de nenumarate ori cum sa pun problema si, dintr-o data, cand s-a intunecat afara, mi-am limpezit vorbele si le-am povestit. Tot intr-o noapte am stabilit cu tata ca o sa plecam odata, fara sa mai spunem cuiva, intr-un loc unde sa nu fie semnal la telefoanele mobile, la o casa cu parau in curte, ca sa stam linistiti si sa scriem, sa citim, sa traim. Tot noaptea, miercurea, lucram cu el pentru revista Flacara si nu imi poate iesi din obicei sa stau pana spre dimineata sa corectez paginile. Noaptea se facea "inventarul" pixurilor din casa, incepeam sa scotocim prin sertare si sa cautam suveniruri sau vorbeam la nesfarsit despre rudele si vecinii de la Barca: ce-o mai face alde Crangus?, s-or fi terminat lucrarile la drumul de la Segarcea?, da, trebuie neaparat sa mergem acasa la vara, cand o aparea lubenita.
Insomnia, cu toate defectele ei evidente, cu tot pericolul pe care il reprezinta pentru sanatate, a fost si este pentru mine un leac pentru clipele grele, o evadare catre viitor si catre planurile ideale, un stil de viata cu care am invatat sa traiesc si de care mi-e greu sa ma despart. Nu deveniti insomniaci daca ati inteles la timp valoarea zilei. Dumneavoastra sunteti norocosii. Noi, cetatenii de noapte ai realitatii inconstante, ne-am resemnat. S-ar putea sa nu mai avem cum sa ne tratam aceasta slabiciune.
Citește pe Antena3.ro
