Ionuţ Bălan: Leul prea greu

Cursul de schimb se menţine de trei zile peste 3,9 lei/euro, arătând probabil o schimbare a bandei de fluctuaţie la 3,7 – 4 lei/euro sau 3,8 – 4,1 lei/euro. Spun probabil pentru că Banca Naţională are o capacitate disproporţionată de intervenţie în comparaţie cu volumul pieţei, ceea ce face extrem de dificile previziunile legate de intervale de variaţie sau de niveluri de curs. Cert este însă că guvernatorul Isărescu a avut dreptate atunci când a afirmat că regimul de curs flexibil permite corectarea supraaprecierii leului. Temporar, BNR nu poate interveni semnificativ, pentru că vânzările sale de devize lipsesc băncile de lichidităţi într-un moment critic.

Cursul de schimb se menţine de trei zile peste 3,9 lei/euro, arătând probabil o schimbare a bandei de fluctuaţie la 3,7 – 4 lei/euro sau 3,8 – 4,1 lei/euro. Spun probabil pentru că Banca Naţională are o capacitate disproporţionată de intervenţie în comparaţie cu volumul pieţei, ceea ce face extrem de dificile previziunile legate de intervale de variaţie sau de niveluri de curs. Cert este însă că guvernatorul Isărescu a avut dreptate atunci când a afirmat că regimul de curs flexibil permite corectarea supraaprecierii leului. Temporar, BNR nu poate interveni semnificativ, pentru că vânzările sale de devize lipsesc băncile de lichidităţi într-un moment critic.

Acum, uriaşul deficit de cont curent al României are şanse mari să se corecteze. Dar în măsura în care teoria economică spune că deficitul extern este doar o formă amânată de inflaţie există riscul ca inflaţia să se întoarcă în zona cu două cifre anul viitor. Avertizam de-a lungul actualului ciclu economic generat politic că cei mai mulţi bani ai străinilor se îndreaptă spre piaţa monetară, bursă, imobile şi terenuri şi nu sunt plasaţi în industrie sau agricultură, făcând ca inflaţia să se reducă în mare parte pe seama aprecierii monedei naţionale. Acum a venit momentul ca banii nerezidenţilor să iasă, cu riscul ca inflaţia să se întoarcă în punctul de unde a plecat. Dacă inflaţia scădea în anii care au trecut pe baza schimbărilor structurale realizate de capitalurile străine serioase, o apreciere de 20% însoţită de o depreciere în procentaj similar n-ar fi reprezentat mare lucru, fiindcă moneda avea destulă economie competitivă în spate. Cum însă la noi, practic, nu s-a făcut dezinflaţie, ci doar s-a ascuns inflaţia cu ajutorul aprecierii monedei naţionale, există probabilitatea ca anul viitor deficitul extern, cursul de schimb şi inflaţia să se plaseze în jurul nivelurilor din 2004: 8,4% din PIB – deficit de cont curent, 4,05 lei/euro – curs mediu, 11,9% – inflaţie medie anuală.

În interviul din urmă cu o lună, în care a admis că deprecierea corectează suprarevaluarea monedei naţionale, Isărescu n-a uitat să se felicite pentru faptul că România nu funcţionează în regim de consiliu monetar precum Estonia, Lituania sau Bulgaria, ceea ce face ca vehiculul economic să poate fi condus cu două pedale – politica monetară şi fiscală – în loc de una: politica bugetară. Nu comentez avantajele sau dezavantajele unui astfel de regim, care leagă monedele ţărilor respective printr-un curs fix de euro, ci doar amintesc că la un moment tot va trebui să adoptăm euro. Şi cu cât se tergiversează mai mult această trecere cu atât se amână restructurarea economiei. Deja un număr mare de companii româneşti bugetează în euro şi asta nu doar ca urmare a dependenţei de importuri, ci şi a angajamentului ferm că România va intra în zona euro. Singura care câştigă, în prezent, din această "afacere" este clasa politică, care în lipsa ajutorului dat de politica monetară ar trebui să restrângă masiv cheltuielile publice pentru a păstra atractiv mediul economic.

Să ne întoarcem însă să privim şi reversul medaliei. O devalorizare a monedei naţionale scumpeşte bunurile de consum, dar ieftineşte bunurile de capital. O mărire a dobânzilor stimulează economisirea. O scăderea a taxelor şi accizelor ar permite oamenilor să investească în acţiuni, obligaţiuni, asigurări, pensii private. Fără creşterea preţului caselor şi terenurilor, probabil că economia ar intra în recesiune, dar ulterior creşterea economică şi dezinflaţia s-ar relua la un nivel calitativ superior. Cu un mediu de afaceri atractiv şi cu o piaţă de capital care deţine instrumente, s-ar vedea că în România vin investitori de cursă lungă, nu doar capitaluri volatile. Avem curaj să urmăm această cale?