Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Revistele destinate celor care vor sa aiba un interior modern sunt, in sine, un etalon de desavarsire. Le rasfoiesti cu un insistent sentiment de vinovatie: Oricat de mult s-ar lucra la designul acestor publicatii de lux si oricat de fin ar fi tiparul, tot la pubela ajung. E unul dintre paradoxurile perfectionismului editorial, tipariturile modeste au o speranta de viata mai mare ca a tipariturilor elegante si scumpe.
In timp ce rasfoiam, in holul unui aeroport, o revista frantuzeasca de decoratiuni interioare, uitata sau poate abandonata de un pasager grabit, mi-am dat seama ca sunt pe cale sa remarc un lucru important, care-mi scapase pana atunci si care ar fi putut in continuare sa-mi scape, indiferent cate alte reviste de amenajari arhitecturale foarte elaborate as fi avut in mana.
In toate cele 200 de pagini ale revistei, ilustrand interioare de vis in vile si apartamente de vis, nu aparea nici un om. Ca si cum locatarii ar fi daunat grav efectului de absolut artistic. Erau de fapt interioare de expozitie, nu de locuit. Oamenii, pentru care arhitectii proiectasera acele spatii ultrarafinate, erau in plus, le trivializau, le umanizau, afectandu-le geometriile si subtilitatile. N-ar fi fost de mirare ca, odata intrat in oricare din locuintele fotografiate cu un maximum de elocienta publicitara in paginile matisate ale revistei, sa fii prevenit: Nu atingeti nimic, calcati cu grija, nu lasati urme! Respectati geniul arhitectului!
Mi-am amintit de jena resimtita in ziua in care am deschis pentru prima oara usa unui apartament dintr-un hotel cu adevarat de cinci stele din Milano. Pe ce puneam mana, ma coplesea gandul ca stric, ca imi bat joc de munca personalului, de stradania unei intregi armate de slujbasi care reusisera sa-mi dea impresia c-as fi primul locatar al apartamentului. Ca patul nu fusese niciodata maculat de nimeni si ca ultimul microb din baie isi luase lumea-n cap, intuind ca era si ultimul microb din tot hotelul.
Omul a tins dintotdeauna catre un ideal, indiferent de domeniul in care si-a manifestat inventivitatea si simtul sublimului. Abundenta produselor cu o conceptie extrem de selectiva ne obliga la ideea ca perfectiunea nu mai e treaba omului, ci a industriei. Acesta e primul gand care-ti trece prin cap cand scoti din ambalaj un nou tip de telefon mobil, un laptop si chiar o sticla de parfum, ca omul e facut ca sa distruga ceea ce industria creeaza, ca omul e obstacolul ultim in calea unui superlativ tehnologic. Locuintele din revista aceea de decoratiuni princiare nu fusesera concepute pentru niste familii. Erau locuinte de colectie, ca si ceasurile scumpe de colectie carora le creste valoarea cu cat sunt folosite mai putin.
Citește pe Antena3.ro
