Primul dintre neajunsurile sistemului de sanatate ierarhizate de Traian Basescu este monopolul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, a carei principala activitate – gestionarea banilor publici incredintati – a fost blamata public de presedinte cu un termen fara echivoc: dezastru. Presedintele, aflat de doua saptamani in prim-planul ofensivei pentru impunerea rapida a Legii privind organizarea si functionarea sistemului de sanatate din Romania, considera noul act normativ esential pentru asa-numita reforma a statului. Un proiect neclar, punctat de puseurile de forta ale Puterii, care doreste sa faca schimbari de sistem si institutii fundamentale fara a avea suportul cetatenilor.
Legislatia muncii, sistemul de pensii, Legea educatiei – considerate de Basescu Traian drept etape in reformarea statului – au fost impuse prin asumarea raspunderii Guvernului, dar procedura a anulat dezbaterea publica si parlamentara. A 'reusit' sa starneasca, insa, neincredere, sa aduca nemultumiri si confuzie. Puse in practica, aceste legi trecute cu anasana au creat disfunctionalitati in sistemele nou-reglementate, opozitia sindicatelor si o politizare mai accentuata a institutiilor.
Avand aceste antecedente, Legea sanatatii este privita cu suspiciune, existand motive suplimentare de ingrijorare, in primul rand din cauza procedurii ei de redactare si de 'strecurare' in canoanele constitutionale. Textul legii a fost facut la Cotroceni, Presedintia neavand drept de initiativa legislativa. Ca atare, 'Legea-proiect' a fost trimisa la Ministerul Sanatatii in octombrie anul trecut, pentru a fi pusa in dezbatere publica, pas totusi obligatoriu. In interiorul ministerului, specialistii au avut observatii de fond la textul propus, si autorii de la Cotroceni – Vladescu, Paunescu si Duta, seful Casei Nationale de Asigurari de Sanatate – s-au plans 'tatucului'.
Pentru a elimina opozitia la prevederile legii, cel mai coltos fiind Raed Arafat, Palatul Cotroceni a folosit metoda pumnului in gura. Basescu l-a atacat dur pe Arafat, pe ministrul Ritli si a cerut imperativ, la postul public de televiziune, sa fie pusa legea in dezbatere pe site-ul Ministerului Sanatatii. Abia pe 28 decembrie s-a executat ordinul lui Traian Basescu, si dezbaterea publica va dura 30 de zile, pana in 28 ianuarie 2012. Pana la demisia lui Raed Arafat, nimeni nu s-a inghesuit sa vada ce-i cu aceasta lege. Acum, foarte multi ochi o parcurg si o judeca. Primele impresii sunt de mare retinere din partea profesionistilor si o totala respingere din partea societatii civile. Chiar si ONG-urile favorabile lui Basescu cer retragerea proiectului.
Imi permit cateva observatii de fond la proiect. In primul rand, intre putinii autori ai legii (3) sunt doi 'profesionisti' tocmai acuzati public de Traian Basescu de management catastrofal la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate: profesorul Vladescu, numit in 2005 la presedintia CNAS, si Duta, actualul ei sef. Dupa 'aprecierile' presedintelui, cei doi 'catastrofici' ar trebui sa demisioneze. Altfel se creeaza o uriasa confuzie de valori: presedintele l-a obligat pe Raed Arafat –un profesionist desavarsit, unanim apreciat, care a construit sistemul SMURD – sa demisioneze, dar cei care au condus CNAS spre catastrofa sunt pusi sa redacteze si sa sustina o noua Lege a sanatatii! Nu intram intr-o zona a tulburentelor de judecata, nu ne indoim de diagnosticul smuls recent de la Spitalul Militar de promotorul reformei statului confuz?
In viziunea noii legi, autorii taie partea leului pentru CNAS, 'catastrofa' ce ramane principalul gestionar al bugetului Sanatatii, socotit la circa 4% din PIB – adica 5 miliarde de euro. Pentru administrarea banilor, CNAS retine 1% din Fondul National de Sanatate. O suma semnificativa – de 50 de milioane de euro anual pentru administrare – nu pare mult, in conditiile in care 'eficienta' este clamata din capul pana in finalul legii? Pentru a introduce casele private de asigurari in joc, dispar casele judetene ale CNAS. Manevra mai 'smulge' inca 2,8% din Fondul National de Sanatate, bani socotiti pentru administrarea la nivel judetean a platilor catre furnizorii de servicii medicale. Inca 140 de milioane de euro! Reforma costa, dar parca prea scump cumparam pielea ursului din padurea plina cu smecheri.
Deci, din banul public, colectat de stat ca asigurari de sanatate, este finantata functionarea caselor private de asigurari! O hotie pe fata pentru plantarea baietilor destepti sub umbrela legii! O lege care asigura populatia ca nu se mareste fiscalitatea prin schimbarea sistemului. Fals! Ea creste si prin text explicit – 'majorarea cu 20% a contributiilor din accize' (Titlul XV al legii), dar si implicit prin modul de finantare a sistemului. Populatia va plati separat, prin asigurari suplimentare, serviciile care nu sunt in pachetul minimal oferit asiguratului.
Pe de alta parte, dispar o serie de gratuitati si se restrange numarul celor care sunt scutiti de la plata serviciilor medicale. In folosul cui se fac schimbarile de esenta ale sistemului? Vladescu, Duta si Paunescu il pot pune pe Basescu sa vorbeasca fara intrerupere la televizor, radio s.a.m.d. in favoarea legii, pentru ca putini il vor crede ca se va insanatosi sistemul! Operatia a reusit, dar pacientul a murit, asta va fi rezultatul unei legi facute sa dreneze banii spre marile case private de asigurari.