Mişa reloaded

MARII ŞEFI de stat îşi scriu, cînd se pensionează, memoriile, iar dacă n-au stare îi vizitează pe alţi mari şefi de stat care îşi scriu memoriile. Cu cei cîţiva bărbaţi care au dat lumea peste cap în ultimele decenii nu poţi închipui decît un sfîrşit de partidă decent, o ieşire din scenă solemnă. Imaginaţia are şi ea nişte blocaje.

MARII ŞEFI de stat îşi scriu, cînd se pensionează, memoriile, iar dacă n-au stare îi vizitează pe alţi mari şefi de stat care îşi scriu memoriile. Cu cei cîţiva bărbaţi care au dat lumea peste cap în ultimele decenii nu poţi închipui decît un sfîrşit de partidă decent, o ieşire din scenă solemnă. Imaginaţia are şi ea nişte blocaje. Doar un umorist complet lipsit de simţul proporţiilor i-ar vedea pe Bush vînzînd detergenţi sau pe Putin prezentînd la televizor o nouă pastă de dinţi. Totuşi, unii, ca să zic aşa, se pretează. Mihail Gorbaciov, bunăoară, după ce a ţinut cuvîntări pe bani peste tot unde a fost invitat, apare acum într-o reclamă a firmei de genţi şi geamantane Louis Vuitton. Că o face la modul distins, avînd aparenţele unui fost mare şef de stat plecat în vizită al alt fost mare şef de stat şi avînd, ca tot omul, o geantă de voiaj, nu asta contează. Nu contează nici faptul că de pe bancheta din spate a automobilului, unde pozează alături de geanta de voiaj Louis Vuitton, Mişa Gorbaciov priveşte nostalgic la zidul Berlinului şi nu din întîmplare, ci cu ocazia revenirii acasă de la o conferinţă. Firma a avut grijă să însoţească reclama cu unele precizări de natură să-i mai îndulcească marelui om postura. Să nu cumva să credem c-a ajuns un om mic. Una din precizări, deşi scrisă cu litere minuscule, pune cu  graţie bomboana pe colivă: Mikhail Gorbatchev et Louis Vuitton apportent leur soutien à Green Cross International. Mai există o precizare, sub fotografia-reclamă, care aminteşte cu delicateţe de un obicei prezidenţial: să voiajezi pentru a descoperi lumea sau pentru a o schimba? Astfel ambientat, fostul mare om de stat are încă o prezenţă monumentală. Fapt care nu ne împiedică să ne întrebăm dacă o geantă de firmă e mai compatibilă cu situaţia la zi a omului care a dărîmat zidul comunismului decît nişte tenişi de firmă sau chiar o gumă de mestecat, de firmă?


GOSPODĂRIA ŢĂRANULUI nu producea gunoi. Era reciclat aşa-numitul gunoi de grajd. Nici din casă şi nici din ogradă nu era nimic de aruncat. O dată cu inventarea pungii de plastic şi cu invazia ambalajelor de carton, sticlă şi înlocuitori, ţăranul a devenit un mare producător de gunoi urban. Aruncat la marginea satului sau chiar şi în gropile fără nici o gestiune şi tratament dintre localităţi, gunoiul e răscolit de vînt şi purtat pe cîmp, peste semănături, fără şansa de a putea fi vreodată recuperat. Cine o să scoată ţărănimea din casă ca să culeagă de pe ogoare pungile de plastic şi sticlele de Cola? Cînd pleci din Bucureşti sau cînd te întorci ai parte de un spectacol descurajant: Capitala se termină şi începe între gunoaie. Sentimentul pe care-l încerci nu e că gunoiul a fost lepădat la întîmplare. Te copleşeşte o viziune apocaliptică: Bucureştiul urmează a fi inundat definitiv de gunoaie. Gunoaiele s-au adunat într-un cerc ostil, care, făcînd masă critică într-o bună zi, îl va acoperi. În nici un alt oraş din Europa, America de Nord şi din Orient n-ai să vezi neîngrijirea urbană în stadiul clinic de la noi. Nu ştiu dacă noi, bucureştenii, sîntem atît de răi şi de dezbinaţi, cît ne socotim, dar murdari sîntem, de la opincă pînă la vlădică. Sîntem îngălaţi, indiferenţi la igiena locului unde ne ducem zilele. Un alt oraş mai jegos şi mai plin de noroaie ca Bucureştiul nu există în toată România.